Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Privighetoarea

de Hans-Christian Andersen

Povestea pe care v-o spun acuma s-a întâmplat în China,   în   vremuri   străvechi.   Palatul   împăratului Chinei era cel mai frumos din lume, clădit numai din cel mai scump porţelan, dar aşa de sfărâmicios, aşa de gingaş,  încât  trebuia  să  umbli  cu  mare  băgare  de seamă prin el să nu se spargă. În grădină erau nişte flori  minunate  şi  de  cele  mai  frumoase  atârnau zurgălăi de argint, care sunau mereu, ca să nu treacă cineva pe lângă ele şi să nu le vadă. Grădina era plină de minunăţii şi era aşa de mare încât nici grădinarul nu ştia până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalţi şi lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării şi marea era albastră  şi  adâncă.  Corăbiile  treceau  chiar  pe  sub ramurile copacilor şi într-un copac era o privighetoare care cânta aşa de frumos încât până şi un biet pescar care  nu-şi  mai  vedea  capul  de  treabă  şi  de  griji  se oprea în loc şi asculta când venea noaptea să-şi ridice năvodul.

„Doamne!  Ce  frumos  cântă!”  ―  zicea  el,  dar  nu zăbovea  mult  fiindcă  trebuia  să  scoată  năvodul  şi trecea  mai  departe  şi  uita  de  pasăre;  dar  când  în noaptea  următoare  privighetoarea  cânta  şi  pescarul trecea  pe-acolo,  el  iar  spunea:  „Doamne!  Ce  frumos cântă!”

Veneau  călători  de  peste  mări  şi  ţări  în  oraşul împăratului  ca  să  vadă  palatul  şi  grădina  şi  toţi  se minunau   de   atâta   frumuseţe;   dar   când   auzeau privighetoarea  spuneau: „Ceva  mai  frumos  nu  se poate!”

Călătorii când se întorceau la ei acasă spuneau ce-au văzut şi învăţaţii scriau sumedenie de cărţi despre palatul  şi  grădina  împăratului  Chinei,  dar  nu  uitau nici de privighetoare, ba chiar o puneau mai presus de orice  altceva;  iar  cei  care  erau  şi  poeţi  slăveau  în versuri  privighetoarea  din  pădurea  de  la  marginea mării.

Cărţile pe care le scriau învăţaţii erau răspândite peste tot pământul şi câteva din ele au ajuns şi până la  împăratul  Chinei.  Şezând  pe  tronul  lui  de  aur  le citea  şi  dădea  din  cap  mulţumit,  fiindcă  în  cărţile acelea  se  spuneau  lucruri  aşa  de  frumoase  despre oraş, despre palat şi despre grădină. „Dar mai frumos decât totul e privighetoarea” ― spuneau cărţile.

―  Ce-i  asta?  ―  a  întrebat  împăratul.  Eu  nu  ştiu nimic.  Despre  ce  privighetoare  e  vorba?  Să  fie  o asemenea  pasăre  în  împărăţia  mea  şi  chiar  aici  în grădină şi eu să nu ştiu? Trebuie să aflu din cărţi?

Şi  a  chemat  pe  sfetnicul  cel  mare  al  palatului. Sfetnicul era aşa de mândru încât atunci când vreunul mai mic decât el îndrăznea să vorbească cu dânsul sau să-l întrebe ceva el spunea numai atât: P! Adică asta şi cu nimica era totuna.

― Ia te uită ce-am aflat ― a spus împăratul. Cică ar fi   pe   aici   o   pasăre   minunată   care   se   cheamă privighetoare. Se spune că ar fi cel mai minunat lucru din toată împărăţia. Cum se face că eu până acuma n-am ştiut nimic?

― N-am auzit niciodată despre o asemenea pasăre ― a zis sfetnicul. Nu s-a înfăţişat niciodată la curte.

― Să vie aici numaidecât deseară şi să cânte în faţa mea - a spus împăratul. O lume întreagă ştie ce am şi numai eu nu ştiu.

― Până acuma n-am auzit de ea  ― a zis sfetnicul. Am s-o caut şi am s-o găsesc.

Dar unde s-o găsească? Sfetnicul a alergat pe scări în sus şi în jos, a cutreierat tot palatul, dar toţi cei pe care-i  întâlnea  şi  îi  întreba  habar  n-aveau  de  vreo privighetoare. Sfetnicul s-a dus înapoi la împărat şi i-a spus că asta trebuie să fie o poveste născocită de cei care scriu cărţi.

― Măria ta ― a spus el ― nu trebuie să crezi tot ce scrie acolo; cărţile, foarte des, sunt numai născociri. Ba uneori în ele au parascovenii şi vrăjitorii.

― Cartea în care am citit asta ― a zis împăratul ― mi-a trimis-o împăratul Japoniei, aşa că nu poate să fie  mincinoasă.  Vreau  s-ascult  şi  eu  privighetoarea. Deseară  să  fie  aici  numaidecât.  Va  avea  înalta  mea bunăvoinţă.  Şi  dacă  nu  vine,  atunci  deseară  toţi curtenii, după ce au să stea la masă, au să fie călcaţi în picioare.

Când a auzit asta sfetnicul iar a început să alerge pe scări în toate părţile; şi toţi curtenii alergau cu el, fiindcă nu le-ar fi plăcut să fie călcaţi în picioare. Şi toţi întrebau şi căutau privighetoarea aceea minunată, despre care toată lumea ştia, dar de care aici la curte nimeni nu auzise.

În sfârşit, au dat de o biată fată de la bucătărie care le-a spus:

― Eu ştiu unde-i privighetoarea aceea şi am auzit-o cum cântă. În fiecare seară mi se dă voie să iau ce mai rămâne de la masă şi să duc de mâncare mamei care-i săracă  şi  bolnavă.  Casa  noastră  e  chiar  pe  ţărm  şi când trec noaptea prin pădure şi mă opresc oleacă să mă odihnesc, ascult cum cântă privighetoarea. Cântă aşa de dulce că-mi dau lacrimile şi când o aud parcă m-ar săruta mama.

―  Uite  ce,  fetiţo  ―  a  spus  sfetnicul  ―  te  fac  mai mare peste toată bucătăria şi ai să ai voie să-l vezi pe împărat  când  stă  la  masă,  numai  să  ne  duci  la privighetoare, fiindcă trebuie neapărat să se înfăţişeze deseară la curte.

Şi  s-au  dus  cu  toţii  în  pădure,  acolo  unde  avea obiceiul să cânte privighetoarea. Cum mergeau ei aşa, o vacă de prin apropiere a început să mugească.

― I-auziţi  ― au spus curtenii  ― asta trebuie să fie privighetoarea.  Ce  glas  puternic  la  o  vietate  aşa  de mică! Dar parcă am mai auzit noi glasul acesta!

― Nu! E o vacă! ― a zis fata de la bucătărie. N-am ajuns încă.

Au mai mers o bucată şi au auzit nişte broaşte într-o baltă.

― Straşnic de frumos!  ― a spus preotul palatului. Acum o aud, cântă de parc-ar fi clopoţeii din templu.

― Nu! Sunt nişte broaşte ― a zis fata. Îndată o s-o auzim şi pe ea. Şi deodată privighetoarea a început să cânte.

―  Iaca,  asta  e  privighetoarea ―  a  spus  fata.  Ascultaţi-o cum cântă! Uite-o colo sus! Şi le-a arătat pe-o creangă o pasăre mititică şi cenuşie.

―  Cum,  asta  e?  ―  a  spus  sfetnicul.  Nu  mi-aş  fi închipuit că-i aşa; e atât de mică şi de ştearsă! Eu cred că şi-a pierdut culoarea, de spaimă că vede atâtea feţe simandicoase în preajma ei.

― Privighetoareo! ― a strigat fata de la bucătărie ― măria sa împăratul vrea să te audă cum cânţi.

― Cum să nu! Bucuros! ― a spus privighetoarea şi a cântat de-ţi era mai mare dragul s-o asculţi.

―  Parc-ar  fi  nişte  clopoţei  de  sticlă ―  a  spus sfetnicul. Ia uite cum îi merge guşa! Ciudat lucru că până acuma n-am văzut-o. Au să se minuneze toţi de la curte când au s-o vadă.

―  Să  mai  cânt  o  dată  împăratului?  ―  a  întrebat privighetoarea. Ea credea că împăratul e şi el acolo.

―  Scumpă  şi  minunată  privighetoare ―  a  zis sfetnicul ― am marea bucurie să te poftesc deseară la o  serbare  la  curte,  unde  ai  să  farmeci  pe  măria  sa împăratul cu cântecele tale minunate.

― Cântecul meu sună mai bine în pădure ― a spus privighetoarea, dar s-a dus cu ei când a auzit că aşa vrea împăratul.

La  palat  totul  era  pregătit  ca  de  sărbătoare. Pardoseala şi pereţii care erau de porţelan străluceau luminaţi de mii de lămpi de aur şi pretutindeni erau flori frumoase care sunau din zurgălăi. Şi era o larmă de zurgălăi că nu te puteai auzi.

În  sala  cea  mare,  în  care  şedea  împăratul,  era atârnată la mijloc o prăjină de aur pe care trebuia să se  aşeze  privighetoarea.  Toată  curtea  era  adunată  şi fata de la bucătărie căpătase îngăduinţa să stea şi ea după   uşă,   fiindcă   acuma   i   se   dăduse   titlul   de bucătăreasă  împărătească.  Toţi  erau  îmbrăcaţi  cu haine  de  sărbătoare  şi  toţi  se  uitau  la  pasărea  cea mititică şi cenuşie căreia împăratul îi făcea semn din cap.

Privighetoarea a început să cânte şi împăratului i-
au  dat  lacrimile;  lacrimile  îi  curgeau  pe  obraz  şi privighetoarea  cânta  tot  mai  frumos;  cântecul  ei  îţi mergea   drept   la   inimă.   Împăratul   a   fost   foarte mulţumit  şi  a  spus  ca  privighetoarea  să  poarte  un papuc de aur la gât. Dar privighetoarea i-a mulţumit şi i-a răspuns că a fost răsplătită îndeajuns.

―  Am  văzut  lacrimi  în  ochii  împăratului  şi  asta-i pentru mine cea mai mare comoară! Mai mare răsplată nu vreau! Şi iar a cântat un cântec cu glasul ei dulce.

― E cea mai frumoasă voce pe care am auzit-o  ― spuneau doamnele de la curte şi au luat apă în gură ca  să  gâlgâie  şi  ele  la  fel,  atunci  când  vor  vorbi  cu cineva; ele credeau că dacă vor gâlgâi au să fie şi ele privighetori.  Până  şi  slujitorii  şi  fetele  din  casă  îşi dădură în vileag mulţumirea lor şi asta e mare lucru, fiindcă  soiul  acesta  de  oameni  e  foarte  greu  să-l mulţumeşti.  După  cum  vedeţi,  privighetoarea  era  pe placul tuturora.

A  trebuit  să  rămână  la  curte;  avea  colivia  ei  şi putea să iasă la plimbare de două ori pe zi şi o dată pe noapte.  Avea  doisprezece  slujitori  şi  fiecare  din  ei  o ţinea legată de picior cu un şnur de mătase. Nu era deloc plăcut să te plimbi aşa.

Tot oraşul vorbea de pasărea cea minunată. Când doi oameni se întâlneau, oftau numai şi se înţelegeau; unsprezece copii cocoşaţi au fost porecliţi cu numele ei, dar nici unul nu cânta ca ea.

Într-o bună zi, împăratul a primit o ladă pe care era scris: Privighetoarea.

― Trebuie să fie iar o carte despre pasărea noastră vestită în toată lumea ― a spus împăratul.
         Nu  era  însă  o  carte,  era  o  jucărie  într-o  cutie,  o privighetoare  făcută  cu  meşteşug,  care  semăna  cu  o privighetoare vie, dar era încrustată toată cu diamante, rubine şi safire. Dacă băgai în ea o cheie şi o întorceai cum  întorci  un  ceas,  cânta  un  cântec  din  acelea  pe care  le  cânta  privighetoarea  cea  vie.  Şi  în  timp  ce cânta, dădea din coadă şi strălucea de aur şi de argint. La  gât  purta  o  cordeluţă  pe  care  era  scris  aşa: „Privighetoarea  împăratului  Japoniei  e  sărăcăcioasă faţă de cea a împăratului Chinei”.

― Minunat lucru!  ― au spus cu toţii şi omul care adusese pasărea asta meşteşugită a căpătat titlul de Mare Aducător de privighetori la curtea imperială.

― Acuma să le punem pe amândouă să cânte! Are să fie ceva nemaipomenit de frumos!

Au  cântat  împreună,  dar  nu  prea  mergea  bine cântecul, fiindcă privighetoarea cea adevărată cânta în felul  ei  şi  privighetoarea  cealaltă  cânta  când  nişte suluri de metal se învârteau într-însa.

―  Nu-i  vina  ei  ―  a  spus  maestrul  de  muzică  al curţii; ea nu poate cânta decât după tact, aşa cum se cântă la şcoala mea de muzică.

Au lăsat-o deci să cânte singură. A plăcut tuturor tot aşa de mult ca şi privighetoarea cea adevărată; dar pe  lângă  asta  era  mai  frumoasă  la  înfăţişare  şi strălucea ca un giuvaer.

A cântat de treizeci şi trei de ori aceeaşi bucată şi tot n-a obosit. Toţi voiau s-o mai audă, dar împăratul a spus că acuma trebuie să cânte şi privighetoarea cea adevărată. Dar când au vrut s-o cheme, ia-o de unde nu-i.  Nimeni  nu  văzuse  că  zburase  pe  fereastră  şi plecase în pădurea ei.

―  Cum  se  poate  una  ca  asta?―  s-a  miratîmpăratul.

Şi toţi curtenii au fost de părere că privighetoarea e o fiinţă foarte nerecunoscătoare.

― Dar nu-i nimica  ― au spus ei  ― avem acuma o pasăre şi mai minunată.

Şi iar au pus jucăria să cânte şi asta era a treizeci şi patra oară când auzeau aceeaşi bucată, dar tot n-o învăţaseră pe de rost, fiindcă era foarte grea. Maestrul de muzică a adus nişte laude grozave păsării şi a spus că e mai bună decât privighetoarea cea adevărată şi asta nu numai în ce priveşte îmbrăcămintea şi pietrel scumpe,  dar  chiar  şi  în  ce  priveşte  alcătuirea  ei  pe dinăuntru.

―    Pentru    că,    vedeţi    dumneavoastră,    cu privighetoarea cea adevărată nu poţi să ştii niciodată ce are să fie, pe când cu cea artificială totul e hotărât mai  dinainte.  Poţi  să-ţi  dai  seama  de  tot  ce  se întâmplă,   poţi   s-o   deschizi   şi   să   arăţi   gândirea omenească,  să  arăţi  cum  sunt  sulurile,  cum  se învârtesc şi cum se perindă unele după altele!

― Chiar aşa sunt şi gândurile noastre!  ― au spus cu  toţii  şi  maestrul  a  căpătat  învoirea  să  arate  în duminica  următoare  poporului  pasărea.  Împăratul  a poruncit s-o pună să cânte ca s-o asculte tot poporul. Oamenii au ascultat-o şi au fost grozav de mulţumiţi, parcă s-ar fi îmbătat cu ceai, ceea ce e un obicei foarte chinezesc. Şi toţi au spus: „O!” ― şi şi-au ridicat în sus degetul arătător şi au dat din cap. Numai pescarul cel sărac,   care   auzise   privighetoarea   cea   adevărată, spunea:  „Cântă frumos, melodia e la fel, dar lipseşte ceva, nu ştiu ce anume, dar lipseşte!”

Privighetoarea  cea  adevărată  a  fost  izgonită  din împărăţie.

Pasărea cea plăsmuită îşi avea locul ei pe o pernă de  mătase,  chiar  lângă  patul  împăratului.  Toate darurile pe care le primise erau adunate împrejuru-i şi ea acuma căpătase un titlu mai mare, era „Cântăreaţă a  iatacului  maiestăţii  sale  imperiale”  şi  avea  rangul întâi de pe partea stângă, fiindcă împăratul socotea că partea cea mai nobilă e aceea în care e inima şi inima şi  la  împăraţi  tot  în  stânga  e  aşezată.  Maestrul  de muzică a scos despre pasărea cea plăsmuită o lucrare în douăzeci şi cinci de volume; era o lucrare aşa de savantă şi de lungă şi plină de cuvintele chinezeşti cele mai grele, încât toţi se grăbeau să spună că au citit-o şi au înţeles-o, fiindcă altfel ar fi fost luaţi drept proşti şi călcaţi în picioare.

Şi  aşa  a  trecut  un  an.  Împăratul,  curtenii  şi  toţi ceilalţi chinezi ştiau acuma pe de rost fiecare tril din cântecul păsării celeia plăsmuite, dar tocmai de aceea le  plăcea  acuma  mai  mult  decât  oricând.  Puteau  să cânte şi ei cu ea şi aşa chiar şi făceau. Toţi copiii de pe uliţă  cântau  şi  împăratul  cânta  şi  el.  Era  ceva minunat.

Într-o seară însă, când pasărea tocmai cânta foarte frumos  şi  împăratul  şedea  în  pat  şi  o  asculta, înăuntrul  ei  s-a  auzit  deodată  o  pârâitură  şi  ceva  a plesnit. Toate rotiţele s-au desfăcut şi muzica s-a oprit.

Împăratul  a  sărit  repede  din  pat  şi  a  chemat  pe doctorul  palatului,  dar  ce  putea  să  facă?  Au  adus atunci un ceasornicar şi acesta, după multă vorbărie şi cercetare, a dres puţintel pasărea, dar a spus că de-acuma  înainte  trebuie  cruţată,  fiindcă  zimţii  de  pe suluri s-au tocit şi e cu neputinţă să se facă alţii noi în aşa fel încât să meargă bine muzica. Mare mâhnire pe toată lumea! Acuma, numai o dată pe an aveau voie să pună pasărea să cânte şi încă şi asta era prea mult. Maestrul de muzică a ţinut însă o mică cuvântare cu vorbe mari şi a spus că lucrul merge tot aşa de bine ca şi mai înainte şi dacă a spus el aşa, atunci aşa a fost!

Au mai trecut cinci ani şi iată că toată ţara a fost copleşită de o mâhnire adâncă şi adevărată. Chinezii ţineau la împăratul lor şi acuma el se îmbolnăvise şi nu  mai  avea  mult  de  trăit.  Fusese  chiar  ales  alt împărat şi poporul stătea pe stradă în faţa palatului şi tot  întreba  pe  sfetnicul  cel  mare  cum  îi  mai  merge împăratului.

― P! ― spunea sfetnicul şi clătina din cap.

Împăratul zăcea, rece şi galben la faţă, în patul lui larg şi măreţ. Toată curtea credea că a murit şi toţi se duseseră să se închine împăratului celui nou. Slujitorii ieşiseră   pe   afară   să   vorbească   despre   această întâmplare  şi  slujitoarele  aveau  sindrofie.  În  toate părţile, prin săli şi coridoare puseseră covoare groase ca să nu se audă paşii şi de aceea era atâta linişte. Dar împăratul încă nu murise. Şedea ţeapăn şi galben în patul lui măreţ cu perdele de catifea şi ciucuri grei de aur. Fereastra era deschisă şi luna pătrundea în odaie luminând   pe   împărat   şi   lângă   el   pasărea   cea plăsmuită.

Bietul împărat abia mai putea să răsufle, parcă l-ar fi apăsat ceva pe piept. A deschis ochii şi a văzut că era Moartea. Moartea îşi pusese pe cap o coroană de aur şi ţinea într-o mână sabia de aur a împăratului şi în cealaltă steagul lui cel frumos. De jur împrejur, din faldurile perdelelor mari de catifea ieşeau nişte capete ciudate, unele urâte, altele drăgălaşe şi blânde; erau faptele cele rele şi faptele cele bune ale împăratului, care se uitau la el acum când Moartea i se aşezase pe inimă.

― Îţi mai aduci aminte de noi? ― întrebau ele.

Şi îi povesteau o sumedenie de lucruri şi el asculta şi-l treceau sudorile.

― N-am ştiut că-i aşa  ― spunea împăratul. Să vie muzica, muzica şi să bată toba cea mare, să nu mai aud ce spun!

Dar capetele vorbeau mai departe şi Moartea dădea şi ea din cap ca un chinez la tot ce spuneau.
         ―  Să  vie  muzica,  muzica! ―  striga  împăratul.  Păsărică  de  aur  frumoasă,  cântă,  cântă  ceva!  Ţi-am dat  aur  şi  pietre  scumpe,  ţi-am  pus  la  gât  chiar papucul meu de aur, hai, cântă, cântă ceva!

Pasărea  însă  nu  cânta,  fiindcă  nu  era  nimeni  pe acolo s-o întoarcă, pentru că ea nu cânta decât dacă o întorceai cu cheia ca pe un ceasornic. Şi Moartea se uita mereu la împărat cu găvanele pustii ale ochilor şi pretutindeni era o linişte cumplită.

Deodată,  afară  la  fereastră  se  auzi  un  cântec minunat. Era privighetoarea cea adevărată; şedea pe-o creangă  şi  cânta.  Auzise  că  împăratul  era  bolnav  şi venise acuma să-i aducă mângâiere şi speranţă. Şi iată că pe măsură ce cânta, nălucile se mistuiau în văzduh şi  sângele  curgea  tot  mai  repede  prin  mădularele slăbite  ale  împăratului.  Până  şi  Moartea  asculta  şi spunea: „Mai cântă, privighetoare, mai cântă!”

― Cânt, dar ce-mi dai? Îmi dai sabia de aur? Îmi dai steagul cel frumos? Îmi dai coroana împăratului?

Şi  Moartea  i-a  dat  pentru  fiecare  cântec  câte  un giuvaer  şi privighetoarea  a  cântat  mai  departe. Şi în cântecul ei era vorba de cimitirele liniştite în care cresc trandafirii albi şi liliacul înflorit răspândeşte mireasmă şi  iarba  moale  e  udată  cu  lacrimile  celor  rămaşi  în viaţă. Şi atunci pe Moarte a apucat-o dorul de grădina ei şi a zburat pe fereastră ca o ceaţă rece şi albă.

―   Îţi   mulţumesc ―   a   spus   împăratul ―   îţi mulţumesc, pasăre cerească, acuma ştiu cine eşti. Te-am alungat din împărăţia mea, dar tu nu te-ai supărat pe mine şi ai venit şi cu cântecul tău ai alungat de lângă  mine  duhurile  rele.  Cum  aş  putea  să  te răsplătesc?

― M-ai răsplătit! ― a spus privighetoarea. Când am cântat întâia oară te-am făcut să plângi şi asta n-am să uit niciodată; acestea-s giuvaerele care bucură cu adevărat  inima  cântăreţului.  Acuma  dormi  şi  eu  am să-ţi cânt. Când ai să te deştepţi, ai să fii sănătos şi puternic. Privighetoarea a cântat iar şi împăratul a adormit; dulce şi molcom îi era somnul! Când s-a trezit, soarele răsărise  şi  strălucea  în  odaie.  Nici  un  slujitor  nu  se  mai întorsese; toţi credeau că murise. Numai privighetoarea era acolo şi cânta.

― Rămâi aici cu mine!  ― a spus împăratul. Ai să cânţi  numai  când  ai  să  vrei  tu  şi  pe  pasărea  asta plăsmuită am s-o sfărâm în bucăţi.

― Să nu faci asta! ― a zis privighetoarea; a făcut şi ea lucru bun cât a putut, păstreaz-o ca şi până acum! Eu nu stau aici în palat, nu-mi place, dar poţi să mă chemi şi dacă mi-o plăcea şi mie am să vin seara şi am să  stau  la  fereastră  şi  am  să-ţi  cânt  ca  să  te înveseleşti, dar totodată şi ca să te gândeşti la multe lucruri.  În  cântecele  mele  am  să  pomenesc  de  cei fericiţi, dar şi de cei necăjiţi; am să-ţi vorbesc de ce e rău şi de ce e bine, de ceea ce-i în preajma ta şi tu nu ştii.  Pasărea  cântătoare  zboară  în  toate  părţile  şi  la coliba pescarului sărac, şi pe acoperişul ţăranului, la toţi cei care-s departe de tine şi de curtea ta. Inima ta mi-i dragă mai mult decât coroana ta. Am să vin şi am  să-ţi cânt. Numai un lucru trebuie să-mi făgăduieşti.

― Tot ce vrei! ― a spus împăratul şi s-a ridicat din pat,  sa  îmbrăcat  cu  hainele  lui împărăteşti  şi  şi-a strâns la inimă sabia care era de aur greu.

― Un lucru numai te rog; să nu spui nimănui că ai o pasăre care îţi spune tot ce se întâmplă; aşa are să fie şi mai bine.

Şi privighetoarea şi-a luat zborul.

Slujitorii  au  venit  şi  toţi  credeau  că  împăratul  a murit; dar când au intrat, au văzut că se sculase din pat; şi el le-a spus bună dimineaţa.

SFÂRŞIT




Boul si vitelul

Fabula audio - gratuit.

Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.

 

Integrame

- gratuit online -

Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !

Condeile lui Voda

Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

Baltagul

- de citit gratuit -

Stăpâne, stăpâne,
Mai cheamă ş-un câne...

Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
     Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
     Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

Ajutor la geometrie!

- de citit gratuit -

Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

Mircea cel Mare

- de citit gratuit -

Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

Nuielusa de alun

- de citit gratuit -

O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

Craiasa zapezilor

- de citit gratuit

........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.



Ileana Simziana

- Audio gratuit -

A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

Turtita

- diafilm gratuit -

Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

Zana marii

- de citit gratuit -

...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

 

Cand eram elev, candva , aveam lecturi obligatorii de la scoala. La vederea listei de lecturi aparea o stare de respingere, preferam cartile recomandate de prieteni sau rude. Dar luand pe rand cartile la citit, foarte multe mi-au placut atat de mult ca reusisem sa memorez pasaje sau versuri pe care si azi, dupa trecere timpului (cca. 50 de ani), le pot cita cu usurinta. Asa ca nu evitati cartile, veti avea surprize placute.