Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Klaus cel mic şi Klaus cel mare

de Hans-Christian Andersen

Într-un sat odată erau doi oameni pe care îi chema la  fel.  Pe  amândoi  îi  chema  Klaus;  unul  însă  avea patru  cai,  iar  celălalt  numai  un  cal.  Ca  să-i  poată deosebi  unul  de  celălalt,  lumea  spunea  aceluia  care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic. Şi acum ascultaţi ce li s-a întâmplat:

Klaus  cel  mic  trebuia  să  are  toată  săptămâna pentru Klaus cel mare şi să-i împrumute calul pe care-l avea, pe urmă Klaus cel mare îl ajuta cu cei patru cai ai  lui,  dar  numai  o  dată  pe  săptămână,  şi  anume duminica.  Ce  mai  pocnea  din  bici  Klaus  cel  mic mânând cinci cai! O zi întreagă, toţi erau ca şi cum ar fi  fost  ai  lui!  Soarele  strălucea  şi  toate  clopotele  din clopotniţă chemau lumea la biserică. Oamenii erau toţi gătiţi  de  sărbătoare  şi  se  duceau  cu  cartea  de rugăciuni subsuoară s-asculte predica şi toţi se uitau la Klaus cel mic, care ara cu cinci cai, şi Klaus era aşa de  mândru,  încât  iar  pocnea  din  bici  şi  striga:  “Hi, căluţii mei!”

―  Nu  trebuie  să  spui  aşa!,  zicea  Klaus  cel  mare; numai un cal e al tău.

Dar când iar mai trecea cineva, Klaus cel mic uita că nu trebuie spună aşa şi striga: “Hi, căluţii mei!”

― Îţi spun o dată pentru totdeauna să nu mai zici aşa ― spuse Klaus cel mare. Dacă mai zici, să ştii că-i trântesc una în cap calului tău de nu se mai scoală în vecii vecilor!

― Nu, nu mai zic aşa!, spuse Klaus cel mic.

<

Dar când oamenii treceau pe lângă el şi îi dădeau bună ziua, el iar se bucura şi se gândea ce bine-i că are cinci cai la plug şi pocnea din bici şi striga:  “Hi, căluţii mei!”

―  Las’  că-ţi  dau  eu  ţie  căluţi!,  a  spus  Klaus  cel mare, a luat un ciocan şi a dat una în cap calului lui Klaus cel mic, de-a căzut jos calul şi nu s-a mai sculat.

― Vai, acuma nu mai am cal ― a spus Klaus cel mic şi a început să se tânguie. Apoi a jupuit calul, a pus pielea la vânt, să se usuce, a băgat-o într-un sac, a luat sacul în spate şi s-a dus la târg, să vândă pielea calului.

Până la târg era departe şi drumul trecea printr-o pădure mare şi întunecoasă şi pe lângă asta s-a mai stricat şi vremea. Klaus cel mic s-a rătăcit şi când a dat iar de drumul cel bun începuse să se însereze; pe unde  se  afla  el  acuma  era  prea  departe  ca  să  mai ajungă la oraş sau să se întoarcă acasă până a nu se face noapte.

Chiar lângă drum era o casă, ţărănească; obloanele erau  lăsate,  dar  printre  ele  se  vedea  puţină  lumină. „Am să mă rog să mă găzduiască în noaptea asta” ― se gândi Klaus cel mic şi bătu la uşă.

I-a deschis o femeie; dar când a auzit ce vrea, i-a spus  că  bărbatu-su  nu-i  acasă  şi  că  nu  poate  să-l primească.

― Bine, am să stau afară  ― a zis Klaus cel mic şi femeia i-a închis uşa în nas.

În curte era un stog de fân şi între stog şi casă era o şură cu acoperiş de paie.

― Uite, acolo am să stau ― şi-a spus Klaus cel mic când  a  zărit  acoperişul.  Am  să  dorm  de  minune,  că doar cocostârcul n-are să umble pe acoperiş noaptea şi să mă ciupească de picioare.

Fiindcă, am uitat să vă spun, pe acoperiş îşi avea cuibul un cocostârc. Klaus  cel  mic  s-a  suit  pe  şură,  s-a  întins  şi  s-a întors pe-o parte, ca să se aşeze mai bine. Obloanele de lemn de la ferestre nu se închideau bine sus, aşa că se vedea în casă.

În  odaie  era  pusă  masa,  şi  pe  masă  era  vin  şi friptură, şi un peşte straşnic. Nevasta ţăranului şi dascălul de la biserică şedeau la masă, numai ei doi, şi ea îi turna vin şi el înfuleca din  peşte,  fiindcă  era  tocmai  mâncarea  care-i  plăcea lui mai mult.

― Tare aş mânca şi eu!, se gândea Klaus cel mic şi îşi întindea gâtul ca să vadă mai bine. Pe masă mai era şi o plăcintă grozavă! Un adevărat ospăţ!

Deodată auzi nişte paşi pe uliţă şi cineva intră în curte. Era bărbatul care se întorcea acasă.

Era un om foarte cumsecade, atâta numai că avea o  ciudăţenie:  nu  putea  să-i  sufere  pe  dascăli.  Cum zărea vreun dascăl, îl apucau toate năbădăile. Chiar de aceea venise acuma dascălul la nevastă-sa, ca să-i dea bună  seara,  fiindcă  ştia  că  bărbatul  nu-i  acasă  şi femeia îl cinstea cum putea mai bine. Când au auzit că vine bărbatul, s-au speriat cumplit şi femeia l-a rugat pe dascăl să se bage într-o ladă mare şi goală, pentru că şi ea şi el ştiau că bărbatul nu putea să-i sufere pe dascăli.  Femeia  a  ascuns  repede  în  cuptor  bucatele cele bune şi vinul, fiindcă dacă le-ar fi văzut bărbatul desigur că ar fi întrebat ce-i cu ele.

― Ce păcat!, a oftat sus pe şură Klaus cel mic, când a văzut cum pier toate mâncărurile.

― E cineva acolo?, a întrebat ţăranul, s-a uitat în sus  şi  la  văzut  pe  Klaus  cel  mic.  De  ce  stai  pe acoperiş? Hai mai bine în casă.

Klaus cel mic i-a spus că s-a rătăcit şi că-l roagă să-l găzduiască.

― Bucuros, dar mai întâi hai să îmbucăm ceva.

Femeia i-a primit foarte bine, a pus masa şi le-a dat o strachină mare cu terci. Ţăranul era flămând şi a început să mănânce cu poftă, dar Klaus cel mic nu mânca şi se gândea mereu la friptură, la peştele şi la plăcinta care erau în cuptor.

Sub masă, la picioarele lui, era sacul cu pielea de cal pe care o luase cu gândul s-o vândă la târg. Terciul nu-i  plăcea  de  fel.  Atunci,  ce  i-a  venit  lui,  a  apăsat sacul cu piciorul şi pielea de cal, uscată cum era, a scârţâit.

― Sst!, a spus Klaus cel mic şi pe sub masă a mai dat o dată cu piciorul în sac şi pielea a scârţâit şi mai tare.

― Da’ ce ai acolo, în sac?, a întrebat ţăranul.

― Un vrăjitor ― a răspuns Klaus cel mic; tocmai îmi spunea  să  nu  mai  mâncăm  terci,  fiindcă  a  făcut  el nişte  farmece  şi  a  umplut  cuptorul  de  friptură,  de peşte şi de plăcintă.

―  I-auzi  minune!,  a  spus  ţăranul  şi  repede  a deschis  cuptorul  şi  înăuntru  erau  chiar  mâncărurile acelea gustoase pe care el credea că le adusese acolo cu farmece vrăjitorul din sac.

Femeia n-a avut încotro şi a pus îndată bucatele pe masă şi Klaus şi cu ţăranul s-au aşezat şi au mâncat şi friptură, şi peşte, şi plăcintă. Klaus cel mic a dat iar cu piciorul în sac şi a scârţâit.

― Ce mai spune?, a întrebat ţăranul.

― Spune că a adus trei sticle de vin pentru noi şi lea pus în ungherul de lângă sobă.

Femeia iar n-a avut încotro şi a adus vinul pe care tot ea îl ascunsese. Ţăranul a băut şi s-a veselit. Se gândea că bine ar fi dacă ar avea şi el un vrăjitor ca acela din sacul lui Klaus cel mic.

― Poate să cheme şi pe dracul?, a întrebat el. Aş vrea să-l văd şi eu, că nu l-am văzut niciodată.

― Cum  să  nu  poată?,  a  spus  Klaus  cel  mic. Vrăjitorul meu poate tot ce am eu poftă. Aşa-i, bre?, a întrebat el şi a dat cu piciorul în sac.

Pielea a scârţâit iar.

― Ai auzit? Zice că da. Dar să ştii că dracul e urât tare, aşa că mai bine să nu-l mai chemăm.

― Mie nu mi-e frică! Dar cum e la mutră?

 ― Are să se arate în chip de dascăl.

― Phu! Atunci e urât de tot. Trebuie să ştii că eu pe dascăli nu pot să-i văd în ochi, aşa mi-s de urâţi. Dar nu face nimic, fiindcă ştiu că nu-i dascăl, ci-i dracul, n-are  să-mi  fie  scârbă  aşa  de tare.  Numai  să  nu  s-apropie prea mult de mine.

― Să-l întreb pe vrăjitor  ― a spus Klaus cel mic, apoi s-a aplecat şi şi-a lipit urechea de sac.

― Ce zice?

― Zice că să te duci şi să deschizi lada aceea din colţ şi atunci ai să vezi pe dracul cum stă ghemuit; numai să ţii bine capacul, să nu fugă.

― Vrei să mă ajuţi să-l ţiu?, a spus ţăranul şi s-a dus la lada în care femeia ascunsese pe dascăl; acesta şedea înăuntru şi nu mai putea de frică.

Ţăranul  a  ridicat  puţintel  capacul  şi  s-a  uitat înăuntru.

― Brr!, a strigat el deodată şi a sărit înapoi. Acuma l-am văzut, semăna leit cu dascălul nostru. Urât mai  era!

După  aceea  s-au  apucat  de  băut  împreună  şi  au stat aşa până noaptea târziu.

― Ştii  ce,  vinde-mi-l  mie  pe  vrăjitor ―  a  spus ţăranul; cere pe el oricât! Îţi dau chiar acum o baniţă de bani dacă vrei.

― Nu, nu pot ― a spus Klaus cel mic. Gândeşte-te numai  câte  foloase  trag  eu  de  pe  urma  vrăjitorului acestuia.

<

Dar ţăranul nu se lăsa şi se ruga mereu să i-l dea lui.

― Bine, fie ― a spus Klaus cel mic; ţi-l dau fiindcă ai fost aşa de bun şi m-ai găzduit. Ţi-l vând pe o baniţă de bani, numai să fie baniţa umplută cu vârf.

― Îţi dau ― a spus ţăranul ― dar să iei şi lada aceea de colo, nu vreau s-o mai văd pe-aici, te pomeneşti că o fi tot înăuntru.

Klaus cel mic a dat ţăranului sacul cu pielea cea uscată  şi  a  luat  în  schimb  o  baniţă  de  bani  bine umplută. Ţăranul i-a mai dat chiar şi o căruţă să ducă banii şi lada.

― Rămâi cu bine ― a spus Klaus cel mic şi a plecat cu banii şi cu lada în care era dascălul.

De partea cealaltă a pădurii era un râu lat şi adânc;apa curgea aşa de repede, încât nu puteai să înoţi în susul  ei.  Tocmai  se  făcuse  un  pod  mare  peste  râu; Klaus cel mic s-a oprit la mijlocul podului şi a spus cu glas tare, ca să audă dascălul din ladă:

― Ce-mi trebuie mie lada asta? E-aşa de grea, parcă ar avea pietre în ea. Mă ostenesc degeaba s-o tot car după mine. Mai bine s-o azvârl în apă; dacă o duce apa până la mine acasă, bine; dacă nu, atâta pagubă!

Zicând acestea, Klaus cel mic a apucat lada cu o mână şi a ridicat-o oleacă în sus, ca şi cum ar fi vrut să o arunce în apă.

―  Stai,  stai!,  a  strigat  dinăuntru  dascălul.  Dă-mi drumul să ies!

― Dar ce-o mai fi şi asta?, a spus Klaus cel mic, prefăcându-se  că  s-a  speriat.  Să  ştii  că-i  dracul! Repede cu el în apă, să-l înec!

― Ba nu, ba nu!, a spus dascălul; dă-mi drumul că îţi dau o baniţă de bani!

― Ei, atunci e altă poveste!, a spus Klaus cel mic şi deschise lada.

Dascălul sări repede afară, împinse cu piciorul lada în apă, apoi se duse acasă cu Klaus cel mic şi dădu acestuia o baniţă de bani; cu aceea pe care i-o dăduse ţăranul   avea   acuma   două   baniţe   şi   căruţa   era încărcată numai cu bani.

―  Mi-am  vândut  bine  calul  ―  a  spus  el  când  a ajuns acasă şi şi-a răsturnat banii morman în mijlocul odăii. Klaus cel mare n-are să mai poată de ciudă când are să vadă ce bogat m-am făcut eu numai cu un cal; dar mai bine să nu-i spun nimic.

Şi trimise pe un băiat la Klaus cel mare să-i dea o ulcică de măsurat banii.

― Ce-o  fi  vrând  el  oare  să  măsoare?,  s-a  gândit Klaus cel mare şi a uns fundul ulcelei pe dinăuntru cu catran, ca să se prindă pe fund din ce-avea să măsoare Klaus cel mic. Şi aşa s-a şi întâmplat; când şi-a luat ulcica înapoi, a văzut pe fundul ei trei galbeni.

― Ce să fie oare?, a spus Klaus cel mare şi s-a dus repede la Klaus cel mic şi l-a întrebat:

― De unde ai luat tu atâţia bani?

― De pe pielea de cal! Am vândut-o aseară.

― Bune parale ai luat!, a spus Klaus cel mare.

S-a dus repede acasă, a luat un topor, a omorât cei patru cai pe care-i avea, i-a jupuit, s-a dus cu pieile la târg şi a început să strige pe uliţi:

― Piei de vânzare! Piei de vânzare! Cine cumpără piei bune?

Toţi ciubotarii şi tăbăcarii au venit în grabă mare şi l-au întrebat cât cere pe ele.― O baniţă de bani pe fiecare ― a răspuns Klaus cel mare.

― Eşti nebun, omule? Ce, crezi că noi avem parale cu baniţa?

―  Piei  de  vânzare!  Cine  cumpără  piei  bune?,  a început  el  iar  să  strige  şi  tuturor acelora  care-l întrebau cât cere le răspundea: „O baniţă de bani”.

Atunci toţi au spus:

― Îşi bate joc de noi!

Şi  ciubotarii  şi-au  luat  calcavurile,  şi  tăbăcarii şorţurile de piele şi au sărit pe Klaus cel mare şi l-au luat la bătaie.

― Piei  de  vânzare,  ha?,  strigau  alergând  după  el. Las’  că-ţi  arătăm  noi  piei  de  vânzare,  te  tăbăcim  pe tine întâi, ca să ţii minte!

Şi Klaus cel mare abia a scăpat cu fuga din mâinile lor. Bătaie ca asta nu mâncase niciodată.

― Are să mi-o plătească Klaus cel mic, nici o grijă ― îşi spuse el când ajunse acasă. Nu scapă el nepedepsit. Am să-l omor!

Lui Klaus cel mic îi murise bunica. Cât fusese în viaţă, se purtase aspru cu dânsul, totuşi lui îi părea rău după ea. A pus moarta în pat şi a învelit-o bine, ca să o încălzească şi să vadă dacă nu cumva se întoarce iar la viaţă. Avea de gând s-o lase aşa toată noaptea şi el  să  şadă  într-un  ungher  pe  un  scaun;  mai  făcuse astfel şi  altădată.  Şi  cum  stătea el aşa pe întuneric, deodată se deschide uşa şi năvăleşte înăuntru Klaus cel mare cu un topor în mână. El ştia unde e patul lui Klaus cel mic; s-a repezit la pat şi a izbit-o pe babă cu toporul în cap, crezând că e Klaus cel mic.

― Aşa ― a spus el ― acuma n-ai să-ţi mai baţi joc de mine! Şi s-a dus la el acasă.

― Amarnic om ― a spus Klaus cel mic; voia să mă omoare. Noroc că bunica era moartă, că altfel o omora el acuma.

Klaus   cel   mic   a   pus   bunică-sii   hainele   de sărbătoare, a împrumutat un cal de la un vecin, a pus calul  la  căruţă,  a  urcat-o  pe  bunică-sa  în  căruţă,  a aşezat-o  în  capul  oaselor  şi  a  sprijinit-o  bine  să  nu cadă, apoi a dat bici calului şi a plecat. Când răsărea soarele, au ajuns la un han mare. Klaus cel mic a oprit calul şi a intrat în han să mănânce ceva.

Hangiul era om cumsecade, însă cam iute la fire, parcă ar fi avut în el numai piper şi tutun.

― Bună dimineaţa ― spuse el lui Klaus cel mic. Ai pornit devreme astăzi.

― Da ― zise Klaus cel mic ― mă duc cu bunică-mea la târg; am lăsat-o în căruţă că nu pot s-o aduc aici. Fii bun şi du-i bătrânei un pahar de secărică; da’ să vorbeşti tare cu dânsa, că nu aude bine.

― Da,  da,  îi  duc  ―  a  spus  hangiul,  a  turnat  un pahar de secărică şi l-a dus babei celei moarte, care şedea în capul oaselor în căruţă.

― Uite,  îţi  trimite  nepotul  un  pahar  de  rachiu, spuse hangiul; dar moarta nici gând să-i răspundă.

― Ai auzit?, a strigat hangiul cât putea de tare. Ţi-am adus un pahar de rachiu de la nepotul dumitale.

A mai strigat o dată şi încă o dată, şi fiindcă ea tot nu  răspundea,  hangiul  s-a  supărat  şi  i-a  aruncat paharul în obraz; rachiul a început să-i curgă pe faţă şi  baba  a  căzut  pe  spate,  pentru  că  fusese  numai sprijinită, nu şi legată.

― Ce-ai  făcut?,  a  strigat  Klaus  cel  mic  năvălind afară pe uşă şi luându-l de piept pe hangiu. Ai omorâto pe bunică-mea! Uite ce gaură i-ai făcut în frunte!

― Vai, ce nenorocire!, a strigat hangiul şi şi-a pus mâinile  în  cap.  Numai  firea  mea  cea  iute  e  de  vină! Dragă  Klaus,  uite,  îţi  dau  o  baniţă  de  bani  şi  pe bunică-ta o îngrop eu şi zic că-i bunică-mea, numai să nu spui nimic de întâmplarea asta, că altfel îmi taie capul şi nu mi-ar plăcea deloc.

Şi aşa, Klaus cel mic a căpătat o baniţă de bani şi hangiul a îngropat-o pe babă şi a spus tuturora că e bunică-sa.

Klaus  cel  mic  a  dus  banii  acasă  şi-a  trimis  iar băieţaşul la Klaus cel mare, să-l roage să-i dea o ulcică de măsurat baniţe.

― Cum  aşa?,  spuse  Klaus  cel  mare;  nu  l-am omorât? Trebuie să mă duc să văd ce este. Şi s-a dus chiar el cu ulcica la Klaus cel mic.

― Da’  de  unde  ai  toţi  banii  ăştia?,  a  întrebat  el holbând ochii de mirare când a văzut atâta bănet.

― Pe bunică-mea ai omorât-o, nu pe mine!, a spus Klaus cel mic. Am vândut-o şi am luat pe ea o baniţă de bani.

― Bune parale ai luat!, a spus Klaus cel mare. S-a dus degrabă acasă, a omorât-o pe bunică-sa, a pus-o în căruţă, s-a dus la târg la spiţerie şi a întrebat pe spiţer dacă nu cumpără un om mort.

― Cine-i mortul şi de unde îl ai?, a întrebat spiţerul.

― E  bunică-mea!,  a  spus  Klaus  cel  mare.  Am omorât-o ca s-o vând şi să iau pe ea o baniţă de bani.

―  Pesemne  că  nu  eşti  în  toate  minţile  ―  a  spus spiţerul.  Să  nu  mai  spui  una  ca  asta,  că  poţi  s-o păţeşti rău de tot.

Şi spiţerul i-a mai spus lui Klaus cel mare că e o nelegiuire  ce-a  făcut,  că-i  un  ticălos  şi  că  are  să  fie pedepsit. Klaus cel mare s-a speriat şi a sărit drept în căruţă, a dat bici cailor şi a plecat acasă. Spiţerul şi toţi  care  erau  pe-acolo  au  crezut  că  e  nebun  şi  de aceea l-au lăsat în pace.

„Ai să-mi plăteşti tu asta cu vârf şi îndesat ― a spus Klaus cel mare în gând lui Klaus cel mic; ai să vezi tu ce păţeşti!” Cum a ajuns acasă, a luat un sac, cel mai mare  pe  care-l  avea,  s-a  dus  la  Klaus  cel  mic  şi  i-a spus:

― Iar ţi-ai bătut joc de mine şi m-ai păcălit; întâi mi-am omorât caii, pe urmă am omorât-o pe bunicămea; asta numai din vina ta; da’ de acuma s-a isprăvit, n-ai să mă mai păcăleşti.

Şi l-a luat pe Klaus cel mic de chică şi l-a băgat în sac, l-a pus în spate şi i-a spus:

― Acuma mă duc să te înec.

Până  la  râu  era  departe  şi  Klaus  cel  mic  nu  era chiar aşa de uşor. Drumul trecea pe lângă biserică. S-auzea  orga  şi  oamenii  care  cântau  în  cor.  Klaus  cel mare s-a oprit şi a pus jos, lângă uşa bisericii, sacul cu Klaus cel mic, gândindu-se că ar fi bine să intre în biserică, s-asculte puţin slujba şi după aceea să plece mai departe; Klaus cel mic nu putea să iasă din sac şi toată  lumea  era  la  biserică.  Klaus  cel  mare  a  lăsat sacul la uşă şi a intrat.

― Ah! Doamne, doamne!, ofta în sac Klaus cel mic şi  se  tot  sucea  şi  învârtea,  dar  nu  putea  să  dezlege sacul. În vremea asta iată că trece pe acolo un văcar bătrân cu părul alb şi cu un toiag în mână, şi care mâna din urmă o cireadă de vite; vitele dădură peste sacul în care era Klaus cel mic şi îl împinseră.

― Vai! Doamne, a oftat Klaus cel mic; aşa de tânăr şi trebuie să mă duc pe lumea cealaltă!

― Şi eu aşa de bătrân! ― a spus văcarul ― şi tot nu mai ajung să mă duc!

― Dezleagă sacul ― a strigat Klaus cel mic. Bagă-te în locul meu şi ajungi repede pe lumea cealaltă.

― Cum să nu, bucuros ― a spus văcarul. A dezlegat sacul şi Klaus cel mic a ieşit repede din sac.

―  Vezi  de  cireadă!,  a  spus  moşneagul,  apoi  s-a băgat în sac, iar Klaus cel mic a legat sacul şi a plecat cu cireada.

Nu mult după aceea a ieşit şi Klaus cel mare din biserică. A luat sacul iar în spate, dar acum i se părea că nu mai era aşa de greu şi chiar aşa şi era, fiindcă moşneagul era pe jumătate mai uşor decât Klaus cel mic.

― Ia uite ce uşor s-a făcut! Să ştii că-i aşa, pentru că m-am dus la biserică.

Şi Klaus cel mare s-a dus la râu, a aruncat în apă sacul cu văcarul cel bătrân şi a strigat în urma lui, crezând că e Klaus cel mic:

― Ei, de-acuma n-ai să-ţi mai baţi joc de mine! Şi a luat  o  înapoi  spre  casă.  Dar  când  a  ajuns  la  o răscruce, iată că se întâlneşte cu Klaus cel mic, care îşi mâna din urma cireada.

― Ce-i asta?, a întrebat Klaus cel mare. Cum? Nu te-am înecat?

―  Ba  da  ―  a  spus  Klaus  cel  mic;  m-ai  aruncat adineauri în apă.

― Da’ atunci de unde ai căpătat vitele astea aşa de frumoase?

― Sunt vite de apă ― a zis Klaus cel mic. Să-ţi spun toată  povestea  şi  să-ţi  mulţumesc  că  m-ai  înecat, fiindcă dacă nu mă înecai, nu mă îmbogăţeam. Mare spaimă am tras când m-ai aruncat în apă; îmi vâjâia vântul pe la urechi şi apa era rece. M-am dus repede la fund, dar nu m-am lovit, pentru că pe fundul apei e o iarbă deasă şi moale. Cum am ajuns s-a şi dezlegat sacul şi am văzut în faţa mea o fată frumoasă, în straie albe şi cu cunună verde pe cap. M-a luat de mână şi mi-a spus:  „Bine ai venit, Klaus cel mic! Uite, îţi dau câteva vite; pe drum mai încolo, cale de-o poştă de aici, este o cireadă întreagă, ţi-o dau şi pe aceea”.

De-abia atunci am văzut că râul era un drum pe care umblau toţi acei care locuiesc în mare. Vin de la mare pe fundul apei şi merg până departe înăuntrul ţării, până acolo unde se isprăveşte râul. Şi pe fundul apei  sunt  numai  flori  frumoase  şi  o  iarbă  verde  şi deasă, de ţi-i mai mare dragul; şi peştii îmi lunecau pe la urechi aşa cum zboară aici păsările prin văzduh. Şi oamenii acolo sunt chipeşi, şi vitele grase şi frumoase.

― Da’ de ce te-ai urcat iar sus la noi?, a întrebat Klaus cel mare. Dacă-i aşa de frumos acolo, eu nu m-aş mai fi întors.

― Uite de ce ― a răspuns Klaus cel mic; fata aceea din apă mi-a zis că cireada era pe drum la depărtare de-o poştă. Ea când a zis drum, a înţeles albia râului, că de vreun alt drum habar n-avea. Acuma, ce m-am gândit eu, râul are o mulţime de cotituri şi dacă mergi pe fundul lui ocoleşti; atunci mai bine mă urc iar sus şi o iau de-a dreptul, tai din drum o jumătate de poştă şi ajung mai repede până la cireadă.

― Eşti om norocos!, a spus Klaus cel mare. Da’ ia spune, oare dacă m-arunc în apă nu pot să m-aleg şi eu cu niscai vite?

― Ba da, cum să nu!, a zis Klaus cel mic. Numai că nu te pot duce în sac la râu că eşti prea greu. Mai bine hai până acolo, te bag în sac şi te arunc în apă.

― Îţi mulţumesc  ― a spus Klaus cel mare. Dar să ştii că dacă n-oi căpăta şi eu ca tine vite de apă, apoi îţi dau o bătaie să mă ţii minte!

― Să n-ai nici o grijă, ai să capeţi vite câte vrei! Şi s-au dus amândoi la râu. Când vitele au zărit apa, cum erau însetate s-au repezit la râu să bea.

― Ia uite cum se reped ― a spus Klaus cel mic. Vor să se ducă iar la fund.

― Hai, ajută-mă să intru în sac  ― a zis Klaus cel mare ― că dacă nu, te iau la bătaie!

Şi s-a băgat în sacul cel mare care fusese aşezat dea curmezişul pe spinarea unui taur.

― Pune şi un bolovan, ca să mă scufund mai repede ― a mai spus Klaus cel mare. Mi-e teamă că altfel nu ajung la fund.

― Pun, pun ― a spus Klaus cel mic, a băgat în sac şi un bolovan zdravăn, a legat bine sacul şi l-a împins cu piciorul. Buf!

Klaus cel mare a căzut în apă şi într-o clipă a şi ajuns la fund.

― Tare mă tem că n-are să găsească nici o vită, dar ce săi fac, el a vrut, nu eu!, a zis Klaus cel mic şi s-a dus acasă cu cireada.

SFÂRŞIT




Boul si vitelul

Fabula audio - gratuit.

Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.

 

Integrame

- gratuit online -

Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !

Condeile lui Voda

Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

Baltagul

- de citit gratuit -

Stăpâne, stăpâne,
Mai cheamă ş-un câne...

Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
     Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
     Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

Ajutor la geometrie!

- de citit gratuit -

Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

Mircea cel Mare

- de citit gratuit -

Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

Nuielusa de alun

- de citit gratuit -

O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

Craiasa zapezilor

- de citit gratuit

........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.



Ileana Simziana

- Audio gratuit -

A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

Turtita

- diafilm gratuit -

Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

Zana marii

- de citit gratuit -

...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

 

Cand eram elev, candva , aveam lecturi obligatorii de la scoala. La vederea listei de lecturi aparea o stare de respingere, preferam cartile recomandate de prieteni sau rude. Dar luand pe rand cartile la citit, foarte multe mi-au placut atat de mult ca reusisem sa memorez pasaje sau versuri pe care si azi, dupa trecere timpului (cca. 50 de ani), le pot cita cu usurinta. Asa ca nu evitati cartile, veti avea surprize placute.