Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Fram ursul polar

de Cezar Petrescu

VI Omul, câinele şi puşca

 

În pustietăţile îngheţate şi albe, unde făcuse ochi şi unde-şi trăise viaţa, ursoaica polară nu văzuse încă un om.

Nici nu bănuia că se află pe lume asemenea ciudată făptură.

Nu auzise un lătrat de câine.

Nici bangătul armei de foc.

Nu simţise mirosul omului, al câinelui şi al prafului de puşcă. Nu ştia ce strânsă tovărăşie e între aceşti trei vrăjmaşi ai fiarelor sălbatice: omul, puşca şi câinele, care nu iartă niciodată vânatul, când se apropie în bătaia glonţului.

Şi nici nu se temea ursoaica de o ţeavă subţire de fier, unde moartea e ascunsă într-un glonţ de plumb.

Viaţa şi-o trăise prea departe de oameni, de vânători şi de arme, la capătul cel mai neumblat al pământului.

Singurătatea deşerturilor albe era apărată de ger şi de viscole. De noaptea care dura o jumătate de an. De oceanul adânc şi verde, veşnic pustiu.

Pe nemărginirea aceasta de apă, în lunile când soarele se află înălţat în mijlocul cerului, sloiurile plutitoare se plimbau lunecând spre miazăzi, ca tainice nave fără pânze, fără vâsle şi fără vâslaşi.

Apoi nemărginirea oceanului se încleşta în lunile îndelungi de noapte, prefăcându-se într-un podiş închegat de gheţuri: mii şi mii de kilometri acoperiţi de ninsoare.

Totul încremenea mut, neclintit, pustiu şi alb.

Departe, oriunde, pretutindeni spre ţările Sudului, era soare, lumină, zbor de rândunici, sunau tălăngile turmelor pe pajişti şi zburdau miei cu canaf în urechi. Deşertul plin de spaimă şi apărat cu dinţi de ger întindea însă, între restul lumii şi ţara urşilor albi, un hotar mai nestrăbătut decât zidurile de cetate.

Nu pătrundea încă până acolo nimic din semnele vieţii de departe cu pajiștile fragede ale primăverii, cu ciocârlii şi flori de liliac.

Doar uneori dacă soseau din depărtări, o dată cu vânturile mai blânde, stoluri de păsări albe şi gureşe.

Veneau fâlfâind din aripi cu foşnet de atlaz.

Ele poate văzuseră vapoare şi sănii; poate oraşe şi porturi, biserici cu turle şi gări, trenuri şi sârme de telefon, poduri arcuite şi automobile gonind pe şosea, parcuri cu muzici militare şi pieţe cu înalte statui, grădini cu trandafiri şi alte minunăţii făurite de mâna omului. Ele poate mai ştiu că aceeaşi mână a meşteşugit şi altfel de minuni fără îndurare pentru făpturile sălbatice ale pământului, ale codrilor, ale apelor şi ale cerului. Poate au auzit şi focul de armă. Poate ele ştiau că în ţeava subţire de oţel pândeşte o moarte neînţeleasă, grabnică şi uluitoare, când omul se apropie tiptil cu puşca la ochi.

Dar nu puteau să le povestească aceasta.

Ţipătul lor spinteca tăcerea înmărmurită a pustietăţilor albe, glăsuind într-o limbă numai de ele înţeleasă.

Pe urmă, o dată cu vânturile aspre şi reci vestind apropierea nopţii de o jumătate de an, se adunau în stoluri şi coborau îndărăt spre ţinuturile cu primăveri şi flori de liliac.

Rămâneau locului numai sălbăticiunile credincioase zăpezilor veşnice: vulpile albe, care se furişau pitulate în troiene, şi iepurii albi, care zvâcneau în goană nebună la cea mai mică tresărire a sloiurilor. Iar pe ţărmul ostroavelor de stâncă şi pe muchia sloiurilor plutitoare de cleştar se caţără vânatul de totdeauna al urşilor albi: viţelul de mare — foca, calul de mare — morsa.

Numai ele făceau pete negre pe zăpada albă.

Încolo, totul era alb, alb, alb…

Albe, troienele, albă, gheaţa, albi, urşii, albe, vulpile, albi, iepurii, albe, păsările polare care se hrănesc cu peşti şi nu pot zbura mai departe cu aripile lor scurte.

Pentru ursoaica albă, numărul şi înfăţişarea vietăţilor scăpate de potop în Arca lui Noe sfârşeau aci.

Toate erau cu prea firave puteri, ca s-o înfrunte. Unele scăpau de sub botul ei numai prin fugă. Iepurii, abia atingând luciul gheţurilor, în salturi de acrobaţi. Vulpile, prelingându-se totuna cu albul zăpezii.

Iar vulpile şi iepurii aceştia însemnau un vânat prea netrebnic, cu prea puţină şi slabă carne pentru un stomac încăpător de urs.

Osteneală şi pândă meritau numai focile şi morsele, maldăre uriaşe de carne.

Arătau ele înfricoşat la chip şi la înfăţişare. Aşa, urâte şi mari, cu pielea lor lucioasă, când se întindeau una lângă alta pe sloiul de gheaţă ar fi împrăştiat cutremurare şi spaimă cu mugetul lor răguşit, cu boturile lor clăpăuge, cu mustăţile lor fioroase şi colţii lor încovoiaţi. Dar nu ştiau să lupte nici cât un pui de lup cu dinţi de lapte. Nu puteau să fugă nici zece paşi. N-aveau nicio iscusinţă la apărare. Toată puterea şi priceperea lor era în apă, la pescuitul din adânc.

Ursoaica se ivea după un perete de sloi. Îşi alegea prada. Cădea cu toată greutatea trupului deasupra movilei lucioase de carne. Îşi înfigea colţii în ţeasta rotundă până ce trosneau oasele capului. Celelalte dihănii se zvârcoleau cu un ţipăt de spaimă şi se rostogoleau afund.

Aceasta era toată lupta. Câteva clipe ursoaica domnea atotputernică într-un ţinut unde nicio altă făptură a zăpezilor, şi a gheţurilor, şi a apelor nu cuteza s-o înfrunte.

Aiurea, alături, alt urs alb ori altă ursoaică îşi întindeau altă stăpânire a lor. Nu se încolţeau. Nu se duşmăneau. Nu-şi încălcau împărăţia.

Când vânatul se împuţina sau se strămuta din cine ştie ce ascunse pricini, atunci pornea fiecare pe un sloi plutitor, spre altă insulă din zare.

Sloiul cutreiera depărtările ca o corabie fără pânză şi fără vâsle, până ce poposea, fără ancoră, la alt ţărm îngheţat.

Se deschidea înaintea ochilor altă pustietate sclipitoare, necălcată de picior omenesc, dar îmbelşugată în foci şi morse. Trecerea urşilor rămânea însemnată cu o movilă de oase aci, cu alta dincolo.

Ninsoarea acoperea osemintele.

Şi totul se petrecea neştiut de nimeni, între gheaţă şi cer, între ocean şi cer.

Dar în acea insulă străină, unde a ajuns ursoaica polară cu puiul, pe zăpadă se citeau de astă dată urme necunoscute: vântul aducea un miros neliniştitor. Plutea o ameninţare ascunsă în văzduh.

Puiul se strângea ghem lângă blana unde ştia că află întotdeauna căldură şi apărare. Îşi afunda botul şi ochii în părul alb. Clănţănea uşor din dinţi. Scâncea atât de slab, încât nu s-ar fi auzit glasul la trei paşi.

Lătratul contenise. Mirosul sărat şi iute se risipi în vânt.

Din nou s-a întins o tăcere şi o singurătate amăgitoare. Străbătea clipotul lin al valurilor verzi în stâncile şi în gheţurile de jos. Susura undeva un şuvoi subţire de apă printre sloiuri.

Puiul a început să se joace, înşelat de atâta linişte, zburdând şi rostogolindu-se şăgalnic în nămeţi. Dar ursoaica l-a adus îndărăt cu o labă. L-a culcat jos, alături, apărându-l cu botul.

Ea s-a înălţat în două picioare să cerceteze zarea.

Nu o cerceta cu privirea, fiindcă ochii urşilor sunt mici şi în laturea capului; nu pot cuprinde deplin depărtarea.

Adulmeca vântul cu nările. Mirosul o slujea mai deplin decât văzul şi auzul. Iar mirosul, acum, o înşelase. Adierea îşi schimbase suflarea de la miazăzi la miazănoapte. Nu mai aducea nimic din părelnica duhoare de vietate străină.

Aşadar, fusese o amăgire?

Ursoaica mormăi mulţumită. Cu atât mai bine! Nu-i plăcea ameninţarea aceasta necunoscută, când se afla cu puiul bicisnic alături.

Îşi dădu drumul la loc, pe patru labe.

Şi atunci, tocmai atunci când îşi luase de-o grijă, i-au răsărit înainte, pe nevestite: omul, câinele şi puşca.

Era foarte aproape.

Ocoliseră după vânt, ca să nu-i trădeze mirosul cumva.

Ieşeau astfel neaşteptat, de după un sloi, când socotiseră fără greş că pentru pradă nu mai există nicio nădejde de scăpare din bătaia puştii.

Ursoaica s-a îndreptat de şale, semeaţă, în două labe.

Nu se mai înfricoşa acum, o dată ce vedea de la ce făpturi slăbănoage vine ameninţarea. Nici n-ar fi avut de ce se înfricoşa, după experienţa ei de până atunci. Dacă firea ar fi înzestrat-o cu darul râsului, ar fi început a hohoti, să se cutremure sloiurile. Aceasta a fost tot? De aceste jivine neputincioase şi pipernicite a putut ea să se neliniştească?

Privi cu o mare curiozitate şi fără nicio duşmănie. Ar fi voit să se apropie, ca să cerceteze mai amănunţit cum arată asemenea ciudate drăcovenii.

Omul? Puţin la trup, încotoşmat în blănuri şi piei, îi părea pipernicit şi firav, să-l culce la pământ cu o singură atingere de labă!… Câinele? Altă stârpitură zbârlită, făcând o zarvă de mai mare mila. Lătra, mârâia, se repezea, luneca pe gheaţă cu ghearele şi sărea îndărăt. Tot cu o labă i-ar fi fărâmat şira spinării, să-i taie suflarea într-o clipă. Iar în mâinile omului o carabină… Aceasta întrecea tot ce a văzut ursoaica polară mai vrednic de râs şi de milă în pustietatea gheţurilor! Un beţigaş, un vreasc, o jucărie. S-o rupă în ţăndări cu gheara, s-o îndoaie cu dinţii.

Ursoaica înaintă cu puiul alături.

Omul venea către ea. Ea venea către om.

Mormăia, clătinându-se greoaie în două labe. Mormăia fără porniri ameninţătoare. Era mai mult curioasă să cunoască, de la apropiere de-un pas, năzdrăvanele arătări pe care le născuse gheaţa. Voia să le miroasă, răsturnându-le cu botul, ca să le lase pe urmă jucărie, ameţite, puiului jucăuş.

Atunci se întâmplă minunea cea rea şi înfricoşată.

Din ţeava subţire şi neagră, din vreascul de nimic, izbucni o flacără scurtă. Răsună un trosnet uscat.

În ochiul ursoaicei plesni lumina. Se căscă o durere crâncenă cum nu mai simţise încă.

Pe urmă întunericul…

Altă flacără la capul ţevii, alt pocnet, altă durere scurtă în ureche, mai adânc, dincolo de os, înăuntru, desfăcându-se în ţăndări.

Apoi o mare tăcere, o mare nesimţire, un gol. Viaţa fugind, gâlgâind, o dată cu sângele.

Ursoaica se rostogoli pe patul de gheaţă, se întinse fără zvârcolire, cu labele moi.

Trecuse hotarul morţii înainte de a pricepe ce s-a întâmplat.

Poate ducea cu ea întrebarea mirată, care mai stăruise în ochii mici şi curioşi, cu câteva clipe înainte. Poate ducea cu ea groaza îndurerată de mamă că puiului i se întâmplă ceva la fel.

Omul venea cu puşca subsuoară.

Îşi stăpânea câinele cu porunci scurte.

Puiul îşi ascunse botul şi ochii în blana caldă, la pântecul mamei.

Toate erau peste puterea priceperii lui.

Când omul a încercat să-l smulgă de urechi şi să-l depărteze, a arătat instinctiv colţii. Dar o mână l-a răsucit fără milă; o curea subţire i-a strâns botul şi altă curea i-a prins labele. Câinele lătra împrejur, cu părul zbârlit. De două ori omul îl lovi cu piciorul şi cu patul carabinei, ca să nu muşte şi să nu schilodească puiul ursoaicei ucise. Avea alte planuri cu dânsul.

Într-adevăr, din clipa aceea înainte, sub ochii puiului alb s-au perindat multe şi nemaiînchipuite întâmplări.

Au venit alte dihănii cu două picioare, înfăşurate în blănuri şi piei. Duhneau a tutun, un miros iute, respingător. Aveau oasele obrazului late, pielea galben-verzuie, ochii oblici, fire ţepoase în barbă. Râdeau şi vorbeau tare.

Glasurile acestea îl înspăimântau.

Toţi dădeau târcoale leşului rostogolit în zăpadă. Au scos toţi cuţitele şi au spintecat cu agerime vânatul. Au jupuit apoi blana, împărţindu-şi hălcile de carne; iar măruntaiele, care abureau încă de căldura vieţii, le-au zvârlit câinilor.

Puiul alb scâncea neputincios în chingile de curea.

Din când în când, necunoscutele dihănii îl loveau cu piciorul. Îl rostogoleau, încercau să-l ridice, ca să-i preţuiască greutatea.

Unul mai grăbit ca toţi, cu o pipă în gură, de unde duhnea un fum iute şi ameţitor, scoase cuţitul de la cingătoare. Şterse tăişul de pielea pantalonilor.

Puiul nu ştia că în cuţitul tăios e moartea ascunsă. Dar mârâi, rânjind colţii. Omul începu să râdă şi îl lovi cu latul cuţitului peste bot.

Se apropie altul, vânătorul cel cu puşca şi câinele strigând ceva şi făcând semne cu mâinile. Se iscă o neînţelegere cu larmă şi burzuluieli.

Urmă apoi o tocmeală.

Cum era răsturnat cu faţa în sus, cu botul şi labele închingate, puiul de urs urmărea, cu ochii lui mărunţi şi negri ca mura, larma şi frământarea oamenilor, fără să înţeleagă ce vor.

Uneori închidea pleoapele.

Parcă mai nădăjduia să treacă totul ca un vis urât şi scurt, aşa cum se iveau prin somn arătări de spaimă în peştera întunecoasă din cele dintâi luni ale vieţii. Atunci din visurile acelea se deştepta scâncind. Se strângea repede cu botul în blana caldă. Se cuibărea lângă izvorul cu lapte fierbinte. O labă uşoară îl alinta. Limba ursoaicei îi spăla ochii şi botul. Se simţea apărat, fără grijă, fără ameninţări, la adăpost.

Acum visul cel rău şi neînţeles dura.

Glasurile sunau răstite şi arţăgoase în urechi. Mirosul nesuferit stăruia. Scrâşnetul paşilor pe zăpadă şi gheaţă scârţâia aproape de tot, după cum oamenii se depărtau şi se întorceau alături.

Apoi s-a simţit ridicat şi dus pe sus, cu un drug printre picioarele legate. Îl cărau doi oameni. Alţii înfăşuraseră pielea albă a ursoaicei polare. În sănii târau movilele de carne.

Aşa înaintă convoiul peste zăpezi şi piscuri de gheaţă.

Puiul scâncea. Îl dureau oasele. Îl chinuia mai ales întâmplarea aceasta neînţeleasă. Dar scâncetul nu înduioşa pe nimeni. Eschimoşii n-au de unde cunoaşte aşa ceva. Urşii albi sunt pentru dânşii vânatul cel mai râvnit, aşa cum focile şi morsele erau vânatul mult aşteptat pentru ursoaica polară. Şi vânătorul, în îndeletnicirile sale, nu se cârmuieşte după asemenea înduioşări fără rost: vânatul e vânat! Mai ales acolo, în pustietăţile îngheţate, unde vânatul nu înseamnă o desfătare, ci unde un urs alb e hrana pentru câtăva vreme, viaţa unui trib e îndestulată pe o săptămână.

Convoiul a ajuns la o adunare de sălaşuri îngheţate: colibe de sloiuri şi de zăpadă, rotunde, cu intrările strâmte şi negre, de hrubă.

Femeile şi copiii au sărit întru întâmpinarea bărbaţilor. Se târau, sprijiniţi pe umerii celor tineri, moşnegi neputincioşi şi pitici. Cu toţii îşi arătau bucuria. În sfârşit, se întorceau vânătorii cu plinul. De-o săptămână îi urmărise nenorocul. De-o săptămână lipsea carnea proaspătă. Se hrăniseră numai cu peşte uscat. Iar fără carne proaspătă îi ameninţa pe toţi scorbutul, boala cea mai cumplită a gheţurilor polare.

De aceea se întinse o veselie gălăgioasă şi fără astâmpăr.

Puiul de urs fu trântit în ungherul unei colibe.

Acolo a văzut el întâia oară focul.

Era numai o flacără slabă şi fumegoasă, într-un opaiţ cu untură de focă. Dar i s-a părut aşa de nou, de neînţeles, ca o bucată din roşul soarelui, închisă într-o ulcică şi ca flacăra din ţeava carabinei care aducea moartea, încât a început să urle şi să se zvârcolească.

În jurul lui s-au adunat puii de oameni: ţâncii eschimoşilor. Ca şi dânşii, erau îmbrăcaţi în piei şi în blănuri. Ca şi dânşii, cu obrajii înfăşuraţi în cuşme de vulpe albă şi de iepure alb.

Unul i-a întins un os. Puiul de urs a întors capul. Puii de om au izbucnit în râs.

Apoi un copil s-a îndurat să-i dezlege curelele.

S-a târât gemând să se culce pe blana întinsă într-un colţ. Căuta izvorul de lapte cald. Căuta botul care îl alinta. Dar botul era acum rece; rece era blana, secătuit era izvorul de lapte.

Puiul de urs nu pricepea această minune rea.

Şi nici nu era de priceput.

Numai mirosul mai stăruia acelaşi; mirosul cunoscut al făpturii uriaşe, puternice şi bune, lângă care aflase întotdeauna ocrotire, adăpost şi alintare.

Acum era numai o blană jupuită de urs alb şi alt nimic.

Una din cele mai frumoase blăni, din câte au fost vreodată într-o colibă de eschimos.

Puiul se ghemui scâncind.

Aştepta să simtă deodată blana făcând trup, laba dezmierdându-l lin, limba spălându-i ochii înfricoşaţi şi trişti, izvorul de lapte începând iarăşi să curgă.

Aşa a aţipit.

Aşa au adormit toţi într-un târziu în jurul opaiţului cu untură de focă: femei şi bărbaţi, copii şi bătrâni.

Fumul opaiţului era acru şi înecăcios.

Oamenii nu se răsuceau, răpuşi de osteneală.

Afară s-au auzit câinii lătrând. Dar nu era nimeni să dea ascultare semnalului.

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>




    La sarmale inainte, la impachetat inapoi...!

    Sarmalele sunt gustoase, dar trebuie mult timp la impachetat. Acum cateva zile, am vazut un aparat rapid pentru impachetat sarmale. Timpul se reduce cu 50%, trebuie sa ajustezi la marimea potrivita frunza sau foaia de varza. Ies toate identice si frumos impachetate.

    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Calin (file de poveste)
    de Mihai Eminescu

    - poezie audio, mp3, gratuit -

    Toamna frunzele colindã,
    Sun-un grier sub o grindã,
    Vântul jalnic bate-n geamuri
    Cu o mânã tremurândã,
    Iarã tu la gura sobei
    Stai ca somnul sã te prindã.
    Ce tresari din vis deodatã?
    Tu auzi pãsind în tindã ....

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !