Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Fram ursul polar

de Cezar Petrescu

V Fram s-a născut departe, în gheţurile polare

Târziu de tot, când închidea ochii, visul lui Fram era întotdeauna acelaşi.

Era povestea întâmplărilor puţine şi tulburi dintr-o copilărie depărtată, pe care multă vreme o uitase.

Povestea unui pui de urs alb, prins din fragedă vârstă de eschimoşi, în ţinuturile polare, adus de un marinar până într-un port din ţările calde şi vândut pentru circ.

Puiul de urs s-a dovedit îndată mai isteţ decât fraţii lui. Mai puţin sperios, mai voinic, mai îndemânatic. Învăţa repede. S-a împrietenit cu oamenii. A înţeles ce le face plăcere şi ce nu, ce are voie să facă şi ce nu.

Încetul cu încetul, seară de seară şi reprezentaţie cu reprezentaţie, a ajuns vestitul Fram, ursul polar: ursul uriaş, care ieşea singur în arenă să-şi execute programul lui fără îmblânzitor, să născocească de fiecare dată ceva nou, să priceapă de glumă şi să cunoască mila.

A uitat tot ce lăsase departe, în pustietăţile de zăpadă şi de gheţuri, unde noaptea era de şase luni şi ziua de alte şase, unde o zi şi o noapte însemnau un an. A uitat. Gândul lui nu se mai întorcea niciodată într-acolo.

Trăia printre oameni. Era prietenul lor, favoritul lor: parcă ştia să le citească dorinţa şi bucuria în ochi. Parcă le înţelegea chiar şi necazurile.

Acum, deodată, lumea aceea, foarte departe şi de foarte de mult, se deşteaptă în el. Venea de-acolo, de foarte departe şi de foarte de mult, să-i amintească prin vis tot ce uitase.

Iar visul lui era întotdeauna acelaşi!

Mai întâi un întuneric nepătruns. O noapte îngheţată şi umedă, într-o peşteră de gheaţă.

Acolo s-a născut Fram, în insula înconjurată de sloiuri. S-a născut noaptea, iar noaptea durează acolo o jumătate de an. O jumătate de an nu mai răsare soarele. Sclipesc numai stelele pe cerul îngheţat şi câteodată luna. Dar de cele mai multe ori domneşte o beznă adâncă, fiindcă luna şi stelele sunt acoperite de nori; iar viscolul poartă zăpada în vârtejuri, hohoteşte, şi chiuie, şi geme; sloiurile trosnesc de ger; e o spaimă şi o urgie de ţi se zbârleşte părul. Ca toţi puii de urs, Fram s-a născut cu ochii lipiţi. A făcut ochi de-abia după cinci săptămâni.

În peşteră nu străbate viscolul. Se auzea numai vâjâitul de afară. Dar gheaţă era dedesubt, gheaţă deasupra, gheaţă lucioasă pe pereţi.

Dormea ghemuit la un culcuş mai cald: blana ursoaicei, care-l acoperea ca să-l apere de pişcăturile frigului.

Căuta cu botul izvorul de lapte cald de la sânul mamei. Simţea cum îl spală cu limba şi cum îl dezmiardă cu laba.

Câteodată, la deşteptare, se pomenea singur-singurel. Ursoaica lipsea. Era plecată după mâncare.

El nu le putea pricepe toate acestea. Deodată se trezea în întuneric şi în singurătate. Începea să geamă uşor, să cheme, să se vaiete. Atunci se speria de propriul său glas. Stătea înfricoşat şi amărât, cu botul în peretele de gheaţă. Îi era frig. Afară detunau sloiurile, viscolul răsturna bolovani de gheaţă; i se părea că aude paşi.

Adormea din nou pe jumătate degerat. Se trezea iarăşi încălzit, cu un fel de bucurie şi de fericire prin somn. Blana caldă era iarăşi lângă el; lângă el izvorul de lapte; şi o labă moale şi mătăsoasă îl alinta şi îl apropia de piept. Înţelegea că s-a întors făptura cea mare şi bună care îl ocrotea. Încerca şi el să-i lingă botul cu recunoştinţă.

Dar ce stângaci şi prostuţ mai era!

Nici nu-şi dădea seama câtă grijă îi purta mama, cât de greu se despărţea de dânsul şi cum pleca să caute vânat numai când o răzbea foamea.

Abia într-un târziu a făcut ochi. Dar ochii n-au avut de văzut decât întuneric şi iar întuneric. Întuneric era în peşteră. Întuneric afară, când îndrăznea să scoată puţin botul până la gura văgăunii de gheaţă.

O dată, numai o dată a văzut el ceva minunat: o flacără mare pâlpâind pe cer. O flacără mare, apoi un curcubeu. Toată lumina juca, scânteia pe crestele sclipitoare, pe gheţuri, departe, pe mare. Era aurora boreală. Dar de unde să ştie el ce înseamnă? S-a spăimântat şi a început să urle. Apoi lumi-na jucăuşă de pe cer s-a stins deodată. S-a întins iarăşi întunericul negru. Îi părea rău acum…

Şi, prostuţ cum era, a crezut că lumina a fugit de frica lui când l-a auzit urlând. Ar fi vrut să-i împărtăşească mamei această ispravă, mormăind fudul, ca să ştie şi ea. Dar mama avea alte griji. Acum îl lua după ea prin apropierea peşterii, la vânat, să-l înveţe legea urşilor albi.

Îl apăsa cu laba să stea cuminte, poponeţ, pe un pisc de gheaţă. Cobora până la marginea apei. El nu îndrăznea să privească în jos. Auzea apa izbindu-se de gheaţă, sloiurile ciocnindu-se de alte sloiuri, dar tot nu pricepea nimic. Nu văzuse încă apa. Nu ştia cum plutesc sloiurile purtate de vânturi, cum se lipesc câteodată de ger, încât încheagă o întindere nesfârşită, cât poţi cuprinde cu ochii.

Ursoaica se întorcea cu botul plin de sânge. Pescuise peşti sau prinsese o morsă, o focă sau altă vietate care trăieşte şi în apă şi pe uscat. Venea sătulă. Se porneau apoi amândoi spre peştera lor. Întotdeauna ursoaica îl împingea să meargă înainte. Ea rămânea înapoi, să-l apere de cine ştie ce fiară flămândă.

Învăţat cu întunericul, puiul credea că aşa e lumea, o noapte fără sfârşit. Cum nu văzuse încă lumina zilei şi soarele, nu ştia ce înseamnă soare şi zi. Îi părea bună şi viaţa aceasta. Se afla cine să-l păzească. Lapte cald avea din belşug. Îi îngheţau puţin tălpile când mergea prea mult pe sloi. Dar pielea urşilor e groasă, fiindcă ei trăiesc pe gheaţă şi pe zăpadă la capătul cel mai friguros al pământului.

De la o vreme ursoaica a început să arate semne de nelinişte. Se ridica şi se ducea până la gura peşterii, să privească într-o singură parte. Venea îndărăt. Mai lăsa să treacă un timp şi pleca iarăşi.

Puiul se ţinea după dânsa ca un căţel. Abia mai târziu a înţeles ce aştepta. La marginea cerului, întunericul a prins a se înălbăstri, în partea unde se uita mereu ursoaica. Întâi numai o noapte mai puţin neagră. Numai o geană albăstruie. Mai apoi, vreme de două somnuri şi patru mâncări, albastrul a început a se înroşi. Şi iarăşi după un timp, după alte două somnuri şi patru mâncări, s-a ivit o dungă roşie. Dunga s-a lungit, s-a lăţit, s-a înălţat… şi după încă un somn, puiul a văzut, cu mirare şi cu un fel de spaimă, o roată roşie de foc.

A început să urle într-acolo.

Dar lumina aceasta nu-i mai ştia de frică. Nu s-a stins. Dimpotrivă, s-a înălţat pe cer şi toate întinderile de gheaţă au început să scânteieze, încât pe pui îl dureau ochii şi nu mai putu să privească. Numai după multă vreme s-a deprins şi a cutezat să se uite într-acolo, fără a mai mormăi.

Aşa a văzut el întâia oară soarele şi ziua.

Soarele polar, care se arată mai mare decât oriunde pe lume şi care nu apune timp de câteva luni.

Şi aşa a început ziua cea lungă.

Frigul nu s-a îmblânzit îndată. A trecut vreme şi vreme, până ce zăpezile şi gheaţa s-au topit ici-colo, la o suflare de vânt caldă, venită de departe, dinspre cine ştie ce ţări şi alte lumi.

Toată întinderea era albă şi sclipitoare. Vârfurile munţilor de pe insulă luceau ca oglinzile. Departe, pe linia mării, pluteau alte ostroave uriaşe de gheaţă, se depărtau şi se apropiau, se lipeau; făceau un pod singur şi nesfârşit; iar altădată, când se uita într-acolo, vedea un gol mare şi verde de apă. Acolo a zărit el trecând, pe gheaţă plutitoare, alte ursoaice cu puii alături.

Toate aveau doi pui. Numai el fusese singur.

Ursoaica a făcut pregătiri de plecare. Puiul n-a înţeles de ce. Nu se dădea dus de lângă peşteră. Avea un culcuş bun, adăpostit pe cât se putea de viscol; se temea să nu înceapă iarăşi noaptea cumplită.

N-avea de unde să ştie cât de lungă este o zi la pol şi peste câte luni are să apună din nou soarele. Nici nu ştia că urşii albi călătoresc pe insulele de gheaţă, de colo-colo, spre locurile unde se află din belşug foci şi morse, peşti şi iepuri albi.

Au pornit. El înainte. Ursoaica după dânsul.

Din când în când întorcea capul să vadă ce este de făcut, când ajungeau la o creastă de stâncă ieşind din gheaţă sau la o râpă. Atunci ursoaica o lua înainte câţiva paşi. Îl înălţa în braţe şi urca ori cobora povârnişul în două labe. Îl trecea dincolo de văgăunile cu şuviţe subţiri de apă.

<

Şi astfel au mers şi au mers până ce au dat de o insulă mare, plutitoare, lipită de ţărm.

Cu mare băgare de seamă au coborât pe insula plutitoare şi au pornit mai departe.

Mergeau şi ei, mergea şi pluta de gheaţă cu dânşii, desprinsă de ţărm şi împinsă de şuvoaie. Pe alocuri se aflau spărturi largi. Acolo apăreau capete negre, lucioase şi fioroase. Se scufundau repede şi iar se iveau: se agăţau de marginea gheții cu dinţii lungi şi îndoiţi în chip de cange. Erau morsele, vânatul cel mai de preţ pentru urşii albi.

Ursoaica l-a apăsat cu laba, să stea pitulat, iar el s-a făcut una cu zăpada. După un colţ de gheaţă s-a întins şi ea.

Aşa au stat mult, aşteptând.

La marginea spărturii s-a ivit întâi un cap rotund şi lucios. S-a agăţat cu colţii, iar ochii cercetau împrejur să vadă dacă nu se arată nicio primejdie. Pe urmă s-a săltat în sus animalul întreg, sprijinindu-se pe două picioare scurte, care nu erau nici aripi, nici picioare, numai nişte cioturi neisprăvite. S-a înălţat pe marginea sloiului şi s-a întins la soare. Iar după un timp s-au ivit altul, şi altul, şi altul…

Cum ajungeau sus, îşi căutau loc, se întindeau şi se aşterneau pe somn.

Ursoaica s-a furişat tiptil, făcând un ocol să le taie retragerea spre apă. Şi când a socotit clipa potrivită s-a repezit. Cum mai zvâcnea inima puiului de frică!…

S-a repezit ursoaica, înşfăcând dihania cea mai din margine şi muşcând-o de cap. Puiul a auzit oasele trosnind. A văzut dihania zvârcolindu-se. Celelalte au năvălit în apă cu mugete înfricoşate, dându-se afund.

Când prada n-a mai dat semne de viaţă, ursoaica l-a chemat cu un mormăit. Puiul s-a apropiat cu teamă. Mergea făcând doi paşi înainte şi unul îndărăt. Nu ştia ce înseamnă moartea; nu ştia că o vietate moartă nu are nicio putere. Ursoaica spintecase pântecele morsei cu ghearele. Muşca din carnea fierbinte; se adăpa cu sângele cald. Îl îndemna mormăind să încerce şi el.

A încercat; dar la început nu i-a simţit gustul. Carnea i se părea prea grasă. Avea un miros urât. Numai târziu s-a învăţat, când mirosul acela a început să-i facă poftă şi să-i aţâţe foamea.

Din ceasul acela a început şi lui să-i placă vânatul…

Călătoreau pe sloiul de gheaţă, treceau de pe un sloi pe altul; când zăreau undeva, la margine, o morsă întinsă la soare sau o ceată întreagă, puiul apuca blana ursoaicei cu dinţii. Îi făcea semn. Ursoaica îl împingea cu laba să stea liniştit. N-avea s-o înveţe pe dânsa un pui pricăjit şi prostuţ cum trebuie să vâneze! Ea nu dădea greş niciodată. Ei nu-i scăpa nicio pradă.

Dar nu vâna decât atunci când îi răzbea foamea. Şi când spinteca o morsă poposeau din drum acolo, vreme îndelungată, dormind, scotocind împrejur, întorcându-se mereu la rămăşiţa vânatului, până ce isprăveau ultimul os. Atunci puteau să se tot urce alături zeci şi zeci de morse. Ursoaica nici nu întorcea capul să se uite la ele.

Odată, sloiul lor plutitor s-a oprit într-o stâncă de insulă. Se întindea un ţărm lung, cât cuprind ochii. Un ţărm înalt şi pietros, cu bulgări de gheaţă amestecaţi în bulgări de stâncă.

Ursoaica a arătat îndată mare bucurie. Nu bănuia că acolo o aşteaptă sfârşitul. S-a urcat voioasă pe peretele de stâncă şi de sloiuri.

Sus se întindea un podiş cu vâlcele mici. Iar spre minunarea lui, puiul de urs a văzut acolo întâia oară muşchi catifelat, colţ verde de iarbă şi ceva neînţeles şi ciudat: nişte pete ca sângele.

<

S-a repezit să le lingă. Şi-a tras botul înapoi, speriat. Nu erau pete de sânge. Erau flori. Flori de mac polar.

Ursoaica a început să scormonească în muşchi cu botul, căutând rădăcini. Mormăia de plăcere şi îşi chema puiul să se înfrupte şi el. Se vede că se săturase de atâta carne şi slănină de morsă. Avea nevoie de altceva mai fraged şi mai miresmat.

Drumul lor de acolo înainte a fost însă mai încet şi cu o mare grijă.

Se vedeau urme ciudate în zăpadă. Urme de animale necunoscute, urme de păsări.

Apoi urmele se pierdeau în vâlcelele unde zăpada se topise şi se întindea verdeaţa firavă a frunzelor şi a florilor. Ursoaica îl păstra mereu lângă dânsa, să-i fie aproape. Ridica adeseori botul să adulmece văzduhul. Simţea mirosuri străine, purtate de suflarea vântului umed. Atunci îşi lua îndată tălpăşiţa, ascunzându-se după stânci şi după gheţuri, privind mereu îndărăt.

Acolo a auzit el întâia oară un lătrat de câine.

Când i-a ajuns la ureche sunetul necunoscut, a rămas încremenit pe loc, cu laba ridicată, cu pasul întrerupt.

Ursoaica a păşit îndată lângă el, să-i facă zid de apărare. S-a ridicat încet în două labe, ciulind urechile, rotind ochii, lărgind nările.

Dar lătratul s-a depărtat. Se auzea tot mai stins.

Pe urmă a fost o mare tăcere…

Au aşteptat neclintiţi.

Ursoaica se răsucea pe labele dindărăt ca pe-un scaun cu şurub, să soarbă cu nările adierea vântului. Lătratul nu se mai auzea. Dar vântul aducea un miros ciudat, acru, neobişnuit. Mirosul oamenilor şi al câinilor, pe care nu-l cunoştea puiul, dar nu-l cunoştea nici ea.

Cu un mormăit scurt l-a chemat să pornească de zor la drum. Locurile nu-i păreau sigure. Simţea acum o primejdie, o ameninţare ascunsă în mirosul acela şi în lătratul animalelor necunoscute.

Au zorit deci într-o suflare spre ţărm. Insulele de gheaţă se desprinseseră însă de stâncă. Plecaseră târâte de curentul oceanului. Se întindea acum o nemărginire de apă verde şi adâncă, în care lumina soarelui sclipea ca într-un milion de milioane de solzi. Numai departe de tot, unde se împreuna cerul cu apa, se vedeau trecând gheţurile plutitoare.

Au înţeles că acum sunt prizonieri pe insulă.

Prizonieri pe insula unde se aude lătratul unor animale necunoscute şi unde vântul aduce un miros ciudat, acru, neplăcut; un miros străin în văzduhul limpede cum e cleştarul.

Ursoaica a început să lingă botul puiului cu o înduioşare blândă. Parcă ştia de atunci că are să-l piardă. Parcă a simţit că are să-şi piardă şi ea viaţa.

Dar puiul neştiutor a prins să zburde şi să se joace fără nicio grijă.

Soarele era sus, în mijlocul cerului. Razele se frângeau în gheţuri. Alături era o vâlcea îngustă, unde se întindea o şuviţă verde de muşchi, de iarbă şi de flori, împresurată de zăpadă şi sloiuri.

Puiul s-a rostogolit pe muşchiul moale, a început să muşte, în joacă, din florile roşii şi firave, macul polar.

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>




    La sarmale inainte, la impachetat inapoi...!

    Sarmalele sunt gustoase, dar trebuie mult timp la impachetat. Acum cateva zile, am vazut un aparat rapid pentru impachetat sarmale. Timpul se reduce cu 50%, trebuie sa ajustezi la marimea potrivita frunza sau foaia de varza. Ies toate identice si frumos impachetate.

    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Calin (file de poveste)
    de Mihai Eminescu

    - poezie audio, mp3, gratuit -

    Toamna frunzele colindã,
    Sun-un grier sub o grindã,
    Vântul jalnic bate-n geamuri
    Cu o mânã tremurândã,
    Iarã tu la gura sobei
    Stai ca somnul sã te prindã.
    Ce tresari din vis deodatã?
    Tu auzi pãsind în tindã ....

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !