Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Fram ursul polar

de Cezar Petrescu

II. Fram face nazuri

A fost o adevărată seară de despărţire.

Niciodată Circul Struţki n-a avut un program mai bogat. Gimnaşti şi echilibrişti. Cai şi elefanţi. Maimuţe şi lei. Pantere şi câini. Acrobaţi şi clovni. Toţi s-au întrecut în dibăcie şi în curaj, în răbdare şi în dispreţ de moarte, ca să lase o amintire neştearsă.

Mulţimea a trecut de la fiorii de emoţie la hohote de râs; de la privirile încremenite de minunare la bucuria giumbuşlucurilor născocite de paiaţele cu pantalonii largi şi clopoţel în vârful scufiei.

Au tremurat toţi o dată la salturile mortale ale gimnaştilor îmbrăcaţi în tricou negru! Purtau un cap de mort brodat pe piept. Zburau de la un trapez la celălalt, fără nicio plasă dedesubt, aşa cum se afla întinsă în celelalte seri.

Glasurile, înfricoşate de această joacă nebunească a gimnaştilor primejduiţi de moarte, murmurau de pretutindeni din staluri şi din galerii:

- Ajunge! Opriţi!… Destul!

Dar trupa, cu semnul alb brodat pe tricoul negru, scutura surâzând din capete. Cum destul? Puţină răbdare! Mai aveau şi altele de arătat.

Erau patru. Doi bărbaţi, două femei.

Se legănau în văzduh pe trapezul subţire, în vârful cel mai înalt al cortului, sub becurile orbitoare. Îşi trimiteau o chemare. Acum se aflau suspendaţi aci, acum dincolo, peste o clipă iarăşi la loc. Se încrucişau în aer, lunecau din mână în mână, din trapez în trapez. Se prindeau într-o ciorchină neagră de trupuri, se desfăceau în lanţ, ajungeau iarăşi în leagănul trapezelor să surâdă în jos la mulţimea amuţită de teamă, frecându-şi palmele cu praf alb, ca să înceapă din nou.

Tot aşa de sprintene ca nălucile sunt veveriţele brazilor din pădure.

Dar ele nu au un cap de mort pe piept. Ele nu sunt ameninţate să cadă la cea mai mică greşeală şi să-şi strivească trupul pe nisipul bătătorit de paşi şi de copitele cailor.

Pe urmă a venit rândul elefanţilor uriaşi, cu pielea ca de scrum şi cu urechile largi ca paravanele. Călcau greoi pe stâlpii picioarelor. Ridicau trompa de gumă să-şi stropească un duş rece pe spinare. Se înălţau pe două labe şi dansau în tactul muzicii. Erau mari şi buni. Ascultau de o nuieluşă subţire şi se jucau fluierând din ţignal cu vârful trompei.

N-a lipsit nici August cel prost.

Ca întotdeauna s-a ivit de după perdelele vişinii din fundul arenei, clăpăug şi nătărău, când nu era nicio nevoie de dânsul. Coada fracului se târa pe pământ. Tălpile ghetelor erau lungi ca schiurile. Purta guler înalt ca o manşetă, cinci veste pe dedesubt şi o cravată pestriţă. Avea nasul de gogoşar şi un păr cărămiziu care se zbârlea de frică, întocmai ca ghimpii aricilor. A încasat fără să clipească din ochi, a încasat palme şi lovituri cu o scândură lată în cap. I-a crescut îndată un cucui roş ca un bec aprins; din păr i-au ţâşnit flăcări şi fum. S-a împiedicat de covor, iar când a căzut i-a cântat muzicuţa din fundul pantalonilor. A furat un ceas de bucătărie, i-a prins un lanţ şi a început să se fudulească, plimbându-se de colo-colo, ca un boier pe Strada Mare din oraş. Dar ceasul era deşteptător şi a început să sune în buzunar tocmai când stăpânul îl întreba dacă nu ştie cumva cine i-a furat ceasul. A mai făcut şi alte prostii şi a mai spus şi alte minciuni gogonate; s-a certat cu ceilalţi clovni, Toto şi Tănase. Nu i-a lăsat să cânte şi a vrut să înveţe şi el a cânta.

Iar fiindcă era August cel prost, a rămas ca întotdeauna şi cel păcălit.

Fetiţa cu ochi albaştri şi căciuliţă albă uitase emoţia de adineauri care-i tăiase răsuflarea. Îşi descleştase mâna de braţul bunicului. Tropăia din picioare şi se înroşise ca racul de atâta râs.

Tropăia din picioare, în hăinuţele lui ponosite, şi Petruş, care coborâse până în faţă şi nu se mai sinchisea de încruntările controlorului de bilete în livrea albastră cu nasturi poleiţi.

Noroc că un măgar a sosit pe la spate, să-l ia pe August cel prost de fundul pantalonilor cu dinţii şi să-l dea afară ca pe-un caraghios şi un încurcă-lume ce era.

Trupa japoneză făcu acrobaţii cu farfurii şi cu sticle, cu mingi, portocale şi cercuri. A fost şi defilarea cailor. Şi călăreaţa cu fustă scurtă care face echilibristică pe şa. A venit apoi rândul atletului care ţine o piatră de moară cu cinci oameni pe piept, până ce sosesc alţi atleţi s-o sfarme cu ciocanele. Maimuţele au stat la masă şi s-au plimbat în automobilul mic ca un cărucior de copil. Aveau un şofer tot maimuţă. Învăţase afurisita să conducă numai cu mare viteză şi suna amarnic din claxon. A luat însă un viraj greşit şi a răsturnat căruţa în mijlocul arenei. Pentru această ispravă, maimuţa cea bătrână a înşfăcat-o pe maimuţa-şofer de urechi şi i-a dat un picior în spate de-a luat-o la goană în mare viteză, fără să mai zbiere din claxon. Dar era mai ales una, de toată nostimada, care ştia să cânte din armonică şi fuma.

După ce se potolea râsul, mulţimea căuta cu ochii din nou în program. Foşnetul hârtiei se auzea tot mai nerăbdător.

Lipsea Fram, ursul alb.

De ce întârzia Fram?

Aceasta nu se mai întâmplase niciodată.

Fram îi întrecea pe toţi. El nu avea nevoie de îmblânzitor, de cravaşă şi de semnale. Intra singur în arenă, ca un om. Intra în două labe, cât e de mare. Saluta în dreapta şi în stânga, înainte şi îndărăt. Se plimba cu labele la spate de jur împrejurul arenei, până ce se potoleau aplauzele. Pe urmă făcea un semn că vrea linişte.

Şi începea singur programul lui.

Se ridica pe prăjină ca un marinar pe catargul corăbiei. Umbla cu o bicicletă uriaşă, trecând pe punţi în cumpănă. Făcea dublu salt mortal şi bea bere din sticlă.

Ştia să fie comic şi ştia să fie grav.

Chema cu laba luptătorii din galerie şi din staluri să poftească la trântă şi să boxeze cu el. Întotdeauna se găsea cineva din galerie să coboare şi să încerce; de obicei tot un atlet al circului, amestecat dinadins prin mulţime. Lupta sfârşea în hazul tuturor, fiindcă Fram era puternic, dar blând şi glumeţ. Cu o singură labă moale culca omul la pământ. Pe urmă începea să numere bătând cu laba în aer; una, două, trei, patru, cinci… Când isprăvea de numărat, îşi ridica adversarul de subsuoară ca pe-o boccea şi-i dădea drumul de-a rostogolul la picioarele publicului din lojă. Omul se ridica ruşinat, ştergându-se de praf, în râsul lumii.

Fram chema, cu laba, sus spre galerie:

- Ei, cine mai pofteşte? Curaj, vă rog!…

Nu mai poftea nimeni.

Ursul alb le făcea semn de milă cu amândouă labele:

- Atunci de ce mai râdeţi de pomană? Sunteţi nişte neputincioşi… Aci să vă văd, nu acolo sus!…

Tumbele lui, roata ţigănească de jur împrejurul arenei, acrobaţiile pe labele de dinainte stârneau minunare şi veselie.

Copiii îl iubeau, fiindcă era hazliu.

Oamenii în toată firea îl iubeau, fiindcă era într-adevăr de mirare cum asemenea animal greoi şi sălbatic, adus din pustiurile îngheţate, arăta atâta blândeţe, atâta înţelegere şi atâta sprinteneală în mişcări.

O reprezentaţie, fără Fram, ursul polar, era parcă neisprăvită.

Miss Ellian, cu cei doisprezece tigri de Bengal, însemna altceva. Dovedea ce poate face o femeie, cu privirea ei şi cu biciul, din cele mai crude fiare ale pădurilor asiatice. Ţinea toată lumea încordată. După ce tigrii plecau, în mulţime trecea o destindere. Respirau uşuraţi.

Apariţia lui Fram se bucura cu totul de altă primire. El era cel mai mare şi mai puternic animal, născut în ţara zăpezilor şi a gheţurilor veşnice, îmblânzit ca un miel şi înţelegător ca un om. Pentru dânsul nu era nevoie de nicio cravaşă, de nicio privire poruncitoare, de niciun deget care să-i arate locul şi să-i amintească în fiecare clipă ce are de făcut. Aplauzele erau răsplata lui.

Iar Fram iubea aplauzele.

Se vedea bine că înţelege rostul lor, că le aşteaptă, că-i fac plăcere.

Iubea aplauzele, iubea publicul, iubea mai ales copiii. Când îi vedea ronţăind o bomboană, întindea laba să capete şi el. Saluta mulţumind, cu laba la cap, ca un soldat. Iar dacă se întâmpla să capete mai multe bomboane, îşi oprea numai una şi pe celelalte le întindea în palmă altor copii, parcă ar fi ştiut că nu toţi au parte prea des de dulciuri. Un copil curajos cobora să primească darul. Fram îl alinta pe creştet, cu laba lui mare, care devenea deodată uşoară şi lină ca o mână de mamă.

Nu-l lăsa pe băiat să se urce la loc, acolo sus, unde e înghesuială şi nu se vede mai nimic.

Lua el singur un scaun cu laba, îl aşeza într-o lojă, plecându-se peste marginea arenei. Îi făcea semn băiatului să se aşeze. Iar dacă băiatul nu îndrăznea, dacă se codea şi se ruşina, atunci îl ridica în braţe şi îl aşeza pe scaun; punând gheara la bot, îl povăţuia să stea cuminte şi să n-aibă nicio grijă. Se întorcea apoi către controlori. Arăta spre copil şi ducea laba la piept, ca să înţeleagă şi ei că e ocrotitul lui în acea seară şi că l-a luat pe a sa răspundere.

Cum nu l-ar fi iubit oare toţi? Cum să nu fie el oare răsfăţatul publicului?

Şi acum Fram întârzia! Lipsea. Programul se apropia de sfârşit. Numărul lui trecuse de mult.

Mulţimea începu să capete glas.

Mai întâi sus, din galerie. Mai apoi copiii din staluri şi din loji:

- Fram!

- Unde e Fram?

- De ce nu vine Fram?

- Vrem Fram!

Îndată glasurile se uniră ca să repete cadenţat:

- Vrem Fram!

- Vrem Fram!

- Vrem Fram!

Se auzeau şi glasuri de copii mărunţi de tot, care nici nu puteau să pronunţe bine cuvintele, dar îşi cereau dreptul la bucuria lor:

- Flam! Vlem Flam!

- Flam! Vlem Flam!

Copila cu bucle bălane şi cuşmuliţa albă uitase cu totul de spaima de mai înainte, când ceruse bunicului s-o ducă acasă.

Acum bătea şi ea din palmele mici.

Coborâse de pe scaun, ca să tropăie mai tare.

- Vrem Fram!

- Vrem Fram!

- Vrem Fram! striga şi Petruş, care nu-l văzuse încă decât în afişele lipite pe ziduri, dar ştia din auzite toate minunăţiile despre el. Vrem Fram!

- Doamnelor şi domnilor! Onorat public!… aşa începu să spună ceva directorul circului, ivindu-se în mijlocul arenei.

Nimeni însă nu voia să-l asculte. Toţi l-au întrerupt, strigând mai departe:

- Vrem Fram!

- Vrem Fram!

- Vrem Fram!

În zadar August cel prost, Toto şi Tănase au apărut într-o blană de urs alb. Aşa îşi închipuiau ei, altădată, un Fram caraghios, stârnind veselia mulţimii, după ce-şi sfârşea numărul lui Fram cel adevărat.

Atunci chiar Fram, în carne şi oase, îi aştepta.

Se aşeza pe marginea arenei, ca un om, cu bărbia în pumn şi privea îngăduitor la giumbuşlucurile paiaţelor. Înţelegea gluma şi poate că râdea în sinea lui.

Când îi părea că n-au jucat bine, că n-au ştiut să-l imite cu toată iscusinţa, se ridica şi se amesteca el în joacă. Apuca în amândouă labele pielea de urs în care se aflau ascunşi Toto şi Tănase. O scutura ca pe un sac de nuci. Culegea de pe jos paiaţele. Îl aşeza pe Toto de o parte, pe Tănase de cealaltă parte, pe marginea arenei, îi apăsa cu laba în cap, să stea astâmpăraţi, să se uite la el şi să înveţe, nătăfleţii.

Pentru care deplină învăţătură, Fram se imita pe el singur, făcând în chip caraghios, cu strâmbături şi cu căzături, tot ce făcuse mai înainte cu mare băgare de seamă şi cu seriozitate. August cel prost zburda în jurul lui, ţopăia şi striga cât îl ţinea gura vopsită până la urechi:

- Vezi, aşa, Tănase! Vezi, aşa, Toto!… Bravo, Fram!…

Ţopăia, se rostogolea jos, se ridica şi nu mai isprăvea, până când Fram se întorcea la dânsul şi îl privea supărat. Parcă spunea:

- Ia ascultă, mă urâtule! N-ai să mai termini odată?…

Atunci August cel prost se dădea înapoi, cu coada fracului între picioare, şi nu mai spunea nici pis.

Acum nu mai aveau însă tustrei niciun haz. În zadar au ieşit cu blana ursului să-l imite în batjocură pe Fram. Mulţimea a început din nou să strige, să fluiere, să bată din picioare:

- Vrem Fram!

- Vrem Fram!

- Vrem Fram!

Perdelele vişinii din fundul arenei, pe unde intrau animalele şi gimnaştii, se clătinau, se dădeau la o parte şi cădeau iarăşi la loc.

Se petrecea dincolo ceva, dar nimeni nu ştia ce.

Directorul mai încercă de două ori să înainteze până în mijlocul arenei. Nu apucă însă să înceapă: „Doamnelor, domnilor, onorat public”.

Înainte de a deschide gura, mulţimea izbucni într-o larmă cumplită:

- Vrem Fram!

- Vrem Fram!

Atunci directorul circului a strâns din umeri şi s-a retras după perdeaua

vişinie.

- Nu ştiu ce se întâmplă! vorbi domnul bătrân cu baston de fildeş, către fetiţa cu bucle bălane. Poate că Fram e bolnav. Poate nu e în stare să joace…

Însă fetiţa nu mai auzea nimic şi nici nu voia să audă. Ea striga într-un glas cu toţi, tropăind din picioare şi bătând din palme:

- Vrem Fram! Vrem Fram!

O doamnă cu nas ascuţit şi cu buzele subţiri rosti foarte piţigăiat:

- A început şi Fram ăsta să facă nazuri! Prea l-a răsfățat lumea!… Desigur, se crede artist. Întocmai ca oamenii, draga mea!

- Aşa spun şi eu, dragă! vorbi doamna de alături, cu nasul tot aşa de ascuţit şi cu buzele încă mai subţiri.

Amândouă erau bolnave de stomac. N-aveau voie să mănânce decât cartofi fierţi în apă, fără sare. De aceea tot ce se afla pe lume li se părea urât, prost şi nărăvit la nazuri. Toată seara strâmbaseră din nas. N-au aplaudat niciodată. Nu le-a plăcut nici miss Ellian cu tigrii săi de Bengal. Nici trupa de trapezişti cu tricoul negru şi cap de mort brodat cu mătase albă, care îşi primejduiau viaţa în fiecare clipă. Nu li s-a clintit un muşchi de pe obraz, să zâmbească la comicăriile lui August cel prost, ale lui Toto şi Tănase.

Erau nişte cucoane foarte înţepate. Ar fi putut să rămână acasă şi să se culce.

Dar atunci n-ar fi avut cum să povestească a doua zi tot ce-au văzut ele şi nu le-a plăcut.

- Hotărât! Ursul acesta face nazuri. Îşi bate joc de public.

Fetiţa cu bucle bălane sub cuşmuliţa albă se opri din tropăit. Auzise cuvintele, fiindcă cele două cucoane cu nas ascuţit se aflau în loja de alături. Se înroşi, îşi luă inima în dinţi şi îşi apără ursul ei favorit:

- Ba nu face nazuri! Fram nu face niciodată nazuri.

- Uită-te la dânsa! Ştii că eşti obraznică, fetiţo?

Cucoanele s-au supărat şi priviră înţepate prin ochelarii de sticlă cu mâner.

Fetiţa s-a învăpăiat ca para focului.

Lui Petruş, însă, care ajunsese lângă fetiţă, îi venea să aplaude şi să strige: „Bravo, bine le-ai făcut!… Meritau, înţepatele!”

Bunicul de alături o dojeni, mai mult de formă, măcar că era de aceeaşi părere:

- Se poate, Lilico? Se poate să vorbeşti aşa?…

- Dar, bunicule, a zis că Fram face nazuri şi că-şi bate joc de noi… Fram nu face niciodată nazuri!

Domnul cu baston de fildeş a vrut să mai spună ceva.

N-a mai avut însă timp. Deodată s-a făcut tăcere.

În locul tropăiturilor şi strigătelor s-a întins o tăcere ca un covor pe nisipul arenei. O tăcere aşa cum n-a fost nici atunci când în văzduh zbura din trapez în trapez trupa gimnaştilor cu tricou negru; nici atunci când miss Ellian se afla cu capul între colţii tigrului de Bengal.

De după perdeaua de catifea vişinie se ivise Fram.

Cu laba mai ţinea încă o parte din perdeaua ridicată.

Se opri să privească sala, miile de capete, miile de ochi din loji, din staluri şi din galerii.

Dădu drumul perdelei jos.

Înaintă până în mijlocul arenei. Salută ca întotdeauna.

- Fram!

- Bravo, Fram!

- Trăiască Fram!

- Ura! Bravo, Fram! Ura!

Fram stătea în mijlocul arenei, alb ca zăpada, uriaş şi neclintit. Tot aşa stau fraţii lui din ţara zăpezilor veşnice, pe insulele de gheaţă plutitoare, când se înalţă să privească la alţi urşi albi, care se depărtează pe alte insule plutitoare.

Stătea şi se uita în gol.

Mai făcu un pas.

Îşi trecu laba peste ochi, peste frunte, cum ar fi şters o urmă care-i păienjenea privirea.

Aplauzele s-au potolit.

Acum toţi aşteptau.

Înţelegeau că Fram pregăteşte ceva nou. Fără îndoială, un număr mai greu decât toate. Altădată începea mai repede. Cerea el să se facă tăcere. Acum părea mirat de această tăcere.

- Mofturi! Priveşte la el câte nazuri mai face! glăsui piţigăiat una din cele două cucoane.

Petruş abia se stăpâni, frământându-se pe loc şi muşcându-şi buzele.

Fetiţa cu ochi albaştri le fulgeră şi ea cu privirea, dar nu rosti nimic. Simţea pe umăr mâna bunicului…

Alături de Fram se afla o platformă învelită cu postav alb. Acolo se urca el să se joace cu greutăţile, să facă echilibristică într-o prăjină, să prindă în gură portocale aruncate de public.

Acum se aşeză pe marginea platformei, aşa cum se așeză un om pe gânduri. Îşi prinse capul în labele de dinainte. Era într-adevăr ca un om care nu-şi aminteşte ceva, a pierdut ceva, e deznădăjduit de ceva.

- Îşi bate joc de noi, dragă! se supără cucoana cea mai ascuţită. Uite pentru ce plătim bani! Ca să-şi bată joc un dobitoc de noi…

Mâna bunicului apăsa uşor umărul fetiţei cu părul încârlionţat sub cuşmuliţa albă. Simţise, prin haină, cum se frământă şi cum e gata să-şi apere pe Fram al ei.

Dar Fram era într-adevăr de neînţeles în această seară. Părea că a uitat unde se află. Părea că a uitat ce aşteaptă lumea de la dânsul.

A uitat că îl privesc două mii de oameni, două mii de perechi de ochi!

- Fram! îl încurajă un glas.

Ursul alb ridică ochii…

- „A, da! parcă spunea privirea lui. Aveţi dreptate! Sunt Fram şi trebuie să vă înveselesc!…”

Cu labele făcu semn de neputinţă în lături. Duse dreapta la frunte; apoi la inimă; din nou la frunte şi din nou la inimă. Acolo era ceva stricat, care nu mai mergea…

Adineauri, când a ridicat perdeaua de catifea vişinie, încă tot mai credea că totul are să fie ca înainte. Mulţimea, copiii, aplauzele i-au dat această amăgire.

Acum din nou a uitat tot.

Nu ştie ce caută aci. Ce vrea lumea aceasta de la el?

- E bolnav, bunicule! rosti fetiţa cu milă. E bolnav… De ce nu-l lasă în pace dacă e bolnav.

Uitase că şi ea tropăise, că şi ea bătuse din palme şi că strigase într-un glas cu ceilalţi: „Vrem Fram! Vrem Fram!”

Cât de rău îi părea acum! Simţea în ochi lacrimi de mustrare.

Iar bunicul, care fusese profesor, care văzuse multe întâmplări în viaţă şi citise multe cărţi, vorbi şi el, cu o altfel de milă:

- Nu e bolnav, Lilico! E ceva mai rău… L-a ajuns ceasul când nu mai e bun de nimic. Aşa se întâmplă cu toţi urşii albi. Sunt neîntrecuţi vreme de patru, cinci, şase ani. Pe urmă se întâmplă ceva rău cu dânşii. Nimeni nu ştie ce. Poate uită, poate îi apucă dorul de pustietăţile lor de gheaţă, unde s-au născut… Nu sunt în stare să mai facă nimic din tot ce stârnea minunarea lumii. Devin nişte urşi ca toţi ceilalţi. Mai trăiesc aşa mulţi ani… Poate prea mulţi… Îşi amintesc din când în când tot ce ştiau. Atunci încep să joace şi să repete ce-au învăţat cândva. Dar fără niciun rost, fără nicio legătură. Din seara asta s-a sfârşit cu Fram!…

- Nu se poate, bunicule! Nu vreau să vorbeşti aşa, bunicule!

Domnul cel bătrân a simţit din glasul şi din tremurul umărului sub mâna sa că fetiţa e gata să izbucnească în plâns. Dar nu spuse nimic.

Petruş ascultase şi el aceste cuvinte. Nu-i venea nici lui să creadă. Şi grozav ar fi vrut să poată face ceva, ca să aline mâhnirea lui Fram.

Fram, ursul polar, şi-a astupat ochii cu labele.

E acum şi el ca un om care plânge.

S-a ridicat de pe marginea platformei.

A făcut un semn de despărţire tuturor, un semn cu braţele întinse, aşa cum îşi lua bună seara când sfârşea numărul lui din program şi îl întovărăşeau aplauzele până la ieşire.

Apoi şi-a dat drumul în patru labe.

A devenit un animal ca oricare altul.

Aşa, în patru labe, cu botul în pământ, s-a îndreptat spre perdelele roşii.

Nimeni nu pricepea nimic. Nedumerită, mulţimea nu striga, nu fluiera, nu-l mai chema îndărăt.

Băieţelul cu ochii sclipitori şi cu nasul cam cârn, Petruş, aproape fără să-şi dea seama, îşi înăbuşi un suspin.

Perdelele roşii au căzut după Fram.

Pe sălile înguste din dosul circului care duc la grajduri şi la menajerie toţi se dădeau la o parte. Nu cutezau să se apropie. Dar ursul alb a intrat singur în cuşca lui, s-a culcat cu botul pe labe, în colţul cel mai întunecos, cu faţa ascunsă spre perete.

- Ce-a fost aceasta? Îşi bat joc de noi!… glăsui supărată una din cucoanele cu nas ascuţit. Am plătit bani. Aci în program scrie - „Fram, ursul alb. Spectacol senzaţional de adio!” Ce prostie senzaţională, n-am ce spune!… A fost o bătaie de joc senzaţională!…

Fetiţa avea lacrimi în ochi. Petruş s-a uitat la amândouă cucoanele şi de ciudă, tot răsucindu-şi un bumb de la haină, l-a rupt din aţă.

- Fire-ar al naibei! pufni el.

Cucoanele cele înţepate au privit urât la băieţaş. Poate credeau că e vorba de ele, nu de nasture.

August cel prost apăru rostogolindu-se în tumbe, turtindu-şi nasul de gogoşar în nisip, fugărind să-şi prindă umbra.

Dar nu mai avea niciun haz. Nu mai râdea nimeni.

În dosul perdelei roşii, directorul circului cerceta lista animalelor şi artiştilor. Era o listă bătută în ţinte, pe o placă de lemn negru.

Privea posomorât, cu un creion albastru în mână.

Se hotărî şi şterse cu o linie groasă numele lui Fram, ursul polar.

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>



    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

     

    Contor

     

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.