Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Fram ursul polar

de Cezar Petrescu

XIII Fram şi-a găsit un prieten mic în noaptea polară

 

După cele dintâi viscole ale iernii, cerul s-a limpezit dintr-o dată de nori. Vântul a stat. Bolta nopţii s-a dezvelit înaltă şi albastră, cu sclipit de stele. A fost o minune de altă lume. Rece şi nepământească, într-o lume de vis.

Uneori, luna scălda nemărginirea albă cu luciri de sidef. De sidef se întindea şi puntea banchizei. De sidef străluceau zăpezile. De sidef se înălţau piscurile înfăşurate în sloiuri.

Alteori scânteiau numai stelele.

Pe urmă a fâlfâit, pe o jumătate de cer, aurora boreală.

Au mijit mai întâi trei curcubee de toate culorile ştiute şi neştiute. S-au topit unul în altul. S-au desfăcut şi iar s-au unit. Iar din tainica lor arcadă înscrisă pe cer au început să pâlpâie luminile într-un joc tremurător şi fantastic. Albastre, roşii şi verzi, violete şi portocalii, galbene şi muiate în purpură, flăcările se ţeseau, se împleteau, curgeau în draperii de mătase, se desfăşurau şi se atingeau neaşteptat.

O clipă cerul rămânea gol.

Apoi din nou izbucnea hora vrăjită.

Se aprindeau lumini mărunte, de Pom de crăciun. Fluturau fire de beteală. Şerpuiau focuri de rachetă. Gâlgâiau râuri de aramă, de argint şi de aur topit. Forfoteau puzderii de scântei. Şi totul se refăcea îndată sub curcubeul arcuit, într-o perdea străvezie, în care lunecau luminile albastre şi roşii, violete şi verzi, galbene şi portocalii.

O muzică depărtată şi dulce, de-abia auzită, plutea în văzduhul sonor. Părea un murmur de clopoţel de cleştar, aşa cum se aud de foarte departe, iarna, zurgălăii argintii ai săniilor. Părea o adiere de strune nevăzute. Părea un suspin al cerului.

Fram privea de pe stânca înaltă jocul fantastic. Asculta muzica nemaiauzită.

Dacă ar fi avut minte omenească, s-ar fi întrebat pentru cine sunt oare toate aceste frumuseţi, în asemenea îngheţate pustiuri?

Aci nu era nimeni să se bucure de măreaţa vrajă a nopţii polare.

Aci, numai întinderi deşarte şi reci, încremenite sub oglinda de gheaţă.

Fram se târa în adăpostul de sloiuri. Se încolăcea cu botul ascuns în blana pântecului. Încerca să adoarmă.

Afară se isca din senin viscolul. Norii negri năpădeau luna. Înghiţeau stelele. Stingeau pâlpâirea aurorei boreale.

Se dezlănţuia zăpada vânturată în valuri, se rostogoleau creste de stânci, trosneau gheţurile banchizei. Noaptea era din nou cutreierată de duhurile beznei.

Magia luminii s-a stins.

Reprezentaţia s-a sfârşit.

Numai viscolul aleargă năuc, urlând, gemând, chiuind.

Fram închide ochii şi visează la ţările calde, acolo unde luminile se aprind în fiecare seară răsucite de un buton, unde mai sunt copii care râd şi roagă pe bunici să le povestească, la gura sobei, întâmplări minunate din gheţurile polare.

Fram visează şi scânceşte prin somn.

Tot aşa cum scâncea odinioară prin somn, visând la depărtările acestea pustii, în cuşca de la Circul Struţki.

Atuncea dorea viaţa de aici.

Acum se zgribuleşte, tânjind după viaţa de acolo.

Pe urmă, când viscolul s-a ogoit, păşeşte din vizuină, flămând.

Urşii ceilalţi s-au făcut nevăzuţi. Nu-l mai aşteaptă nicio masă întinsă de-a gata, când îi uimeşte sau îi sperie cu tumbele lui. Poate au pornit spre locuri ştiute numai de dânşii, unde în spărturile gheții îşi mai scot capetele afară turme de foci şi de morse. Poate s-au pitulat în peşteri, cu vânat adunat din vreme, cu masa întinsă sub bot, aşteptând, pe jumătate amorţiţi, să răsară la marginea cerului soarele polar.

Singur şi chinuit de foame, Fram scotoceşte cotloanele stâncilor. Îl întovărăşeşte numai umbra lui culcată în lumina lunii. Toate urmele de paşi s-au acoperit. Toate erau urme vechi. Niciuna nouă.

Numai pustiu.

Numai tăcere.

O lună sticloasă şi neclintită, spre care îi vine să ridice botul şi să urle.

Şi nu mai este nicio măsură a timpului, ca să ştie cât mai are de aşteptat până la sfârşitul nopţii.

Într-un ceas de deznădejde, Fram a luat-o de-a curmezişul banchizei.

E un drum fără capăt. Fără ţintă. Dar pentru Fram n-are nicio însemnătate unde îl duce calea de acum. Oriunde, numai să fugă de această singurătate înfricoşătoare. Poate că podul de gheaţă leagă un ostrov de alt ostrov. Poate că undeva, departe, se află o insulă cu mai multă viaţă.

Când simţea că se pregăteşte viscolul, îşi dura din zăpadă un culcuş ca vai de el. Aştepta ceasuri şi ceasuri să se potolească urgia. Îşi dezmorţea labele degerate întorcând spatele aurorei boreale. Era o minune care nu-i ţinea nici de cald, nici de foame.

A mers aşa o săptămână? Două? Mai multe?

Cine ar fi ştiut să spună?

Uneori îi venea să se lungească jos, pe patul de gheaţă, şi să nu mai ridice capul, istovit.

Apoi îşi zguduia rămăşiţa voinţei. Îşi aduna puterile. Se ridica în două labe să adulmece vreun miros adus de vânt. Vreo adiere de pământ, de vietate, poate de oameni… Vântul subţire îi tăia nările. Dar nu-i aducea niciun semn de nicăieri.

Pornea cu paşi împleticiţi spre ţinta necunoscută.

Mergea cu botul în jos.

Nu mai privea înainte.

De aceea n-a tresărit când a apărut în bătaia lunii o dungă vânătă. N-a grăbit paşii. Alt ţărm, alt ostrov… Ce putea să-l mai aştepte acolo? Oare va da iarăşi peste urşi care fug de el şi rânjesc? Nu-şi va găsi în sfârşit un prieten? Ar fi vremea. El nu şi-a pierdut nădejdea…

Urcă, aşadar, ţărmul de sloiuri, fără să privească împrejur. Luna bătea pieziş. Alături de el mergea umbra. Era singura lui tovarăşă în aceste pustiuri, care mai rămăsese să-i ţină de urât.

Cu ea, numai cu umbra sa, a colindat împreună ţările calde. Numai ea singură ştie pe unde au fost amândoi, ce lume se află dincolo de hotarul nopţii polare, ce dulce e acolo nisipul catifelat, ce grădini se află acolo cu flori de liliac şi cu liliac şi cu iarbă măruntă, ca un pat moale, pentru o umbră obosită care s-a întins la picioare şi vrea să se odihnească.

Lumina lunii cădea pieziş.

Umbra lui Fram îl însoţea, de cealaltă parte, mergând alături, credincioasă şi nedespărţită, în înfricoşătoarea singurătate a nopţii polare.

Fram, cu capul întors, fără să privească unde calcă, îşi urmărea acum numai mişcările umbrei, alături, pe pământul îngheţat. Ridica el pasul, îl ridica şi ea. Clătina capul, îl clătina şi ea.

Deodată rămase cu laba ridicată.

Cu mersul oprit.

Umbra lui se întâlnise cu altă umbră.

O umbră mai mică, o mogâldeaţă neagră, sărind şi jucând.

Întoarse capul spre lumina lunii; înălţă ochii să vadă al cărui stăpân e umbra aceasta nouă şi jucăuşă.

De pe un vârf de stâncă, în bătaia lunii, un pui de urs alb părea că sare şi joacă.

Dar Fram înţelesese îndată că joaca şi veselia erau numai amăgitoare păreri.

Păţania puiului, acolo sus, era mult mai tristă. Puiul se cocoţase pe vârful piscului. Numai el ştia cum şi de ce. Şi acum n-avea curaj să coboare. Se pleca pe margine; labele începeau să-i lunece, înspăimântat se agăţa cu ghearele şi se sălta îndărăt. Se clătina în echilibru, să nu cadă peste cap. Scâncea şi tremura de frică.

Pe Fram îl cuprinse veselia, văzându-l cât era de mic şi de necăjit.

Se ridică în două labe şi se lipi cu umărul de marginea stâncii.

Şi făcu puiului semn de încurajare:

- Haide, mă puştiule! Dă-ţi drumul fără grijă! Hopla! în viaţa mea am fost deprins cu lucruri mai grele!…

Puiul se codi.

Dar nu arătă nicio frică faţă de Fram. Dimpotrivă, părea foarte bucuros şi nerăbdător să coboare şi să facă mai repede cunoştinţă. Mai frică îi era de înălţimea unde s-a cocoţat.

Fram îi făcu din nou semn cu amândouă labele:

- Curaj, dimone!… Te prinde bădia în labe, ca pe o minge…

Puiul închise ochii şi îşi dădu drumul de-a hârâişul pe spate. Fram îl primi în braţe.

Pe urmă îl aşeză poponeţ jos şi se dădu un pas îndărăt, să-l privească în creştet şi să vadă cu cine are de-a face.

Puiul se uita în sus la Fram.

Fram se uita în jos la pui.

- Îmi pari o mutră simpatică! mormăi Fram cu prietenie.

- Şi tu un unchi de ispravă! nu se lăsă mai prejos puiul, mormăind de bucurie.

Apoi, după legea urşilor, se mirosiră bot în bot, ca să se cunoască mai bine.

Puiul mirosi, îşi frecă botişorul de nările lui Fram, îşi permise necuviinţa să-l lingă şi începu să dea semne de mare fericire.

Acum umbrele lor se amestecau pe zăpadă.

O umbră mică sărea şi dădea târcoale unei umbre mari, se topea într-însa, se desfăcea, ca să revină la loc.

Fram îşi netezi noul prieten cu laba pe creştet, cum dezmierda el puii de om, când îi chema să împartă bomboanele cu dânşii.

Puiul nu se retrase. Nu mârâi. Părea foarte dornic şi bucuros de o asemenea alintare.

Înduioşat, Fram îl gâdilă sub bărbie, îl ridică în braţe să-l vadă mai de aproape la ochi. Toată amărăciunea lui se risipi. Găsea, în sfârşit, o făptură din neamul lui, care nu-i arăta colţii şi n-o rupea la fugă.

- Acum trebuie să-ţi găsim şi un nume! mormăi Fram, aşezându-l jos şi privindu-l cu dragoste. Mi se pare că ţi-am şi găsit unul. Fiindcă îmi pari dumneata un ursuleţ plin de neastâmpăr şi fiindcă te-am aflat cocoţat sus, am să te poreclesc „Zgăibărici”. N-o fi prea frumos!… Dar ţi se potriveşte leit după chipul şi asemănarea mătăluţă, scumpe Zgăibărici! Oricum, e mai simpatic decât „Căpăţânosul”!…

Puiul nu ştia că a devenit Zgăibărici, fiindcă nu înţelegea mormăitul lui Fram. Dar se grăbi îndată să-şi schimbe porecla în renume, agăţându-se de Fram să-l ia în braţe. Se vede că întâia oară gustase din asemenea plăceri şi dumnealui mai poftea.

- Asta nu! mormăi Fram. Te înveţi cu nărav! Văd că eşti destul de măricel… Nu-i de demnitatea unui pui de urs să se ceară în braţe. Vrei să te zgăiberi? Poftim sloiul de aci!… Poftim vârful acesta de stâncă, de dincoace!

Puiul pricepea că nu e rost de cocoţat în braţe. Se împăcă lesne şi cu ideea să rămână pe jos.

Dar Fram îl privea acum cu o părere de rău în ochi. El era un urs cu multă chibzuinţă de la oameni. De aceea parcă se temea că bucuria lor e prea pripită şi că prietenia lor nu e sortită să dureze prea mult.

Se temea că acuşi are să apară de undeva, de după o stâncă, mama puiului. Se temea că îndată are să se repeadă, rânjind colţii, mormăind, urlând. Şi se temea că va fi din nou silit să se apere cu acrobaţiile din totdeauna, cu salturi şi piedici, până ce ursoaica va luneca în bot şi se va lăsa păgubaşă să lupte cu un asemenea urs-paiaţă.

Iar tot are să sfârşească aşa cum au sfârşit toate întâlnirile de până atunci.

Furioasă, ursoaica are să se întoarcă pentru a croi vreo două-trei labe puiului, ca să-l înveţe minte şi să nu mai umble lelea fără căpătâi. Pe urmă, are să-i mai aplice şi un picior în spate lui Zgăibărici, zvârlindu-l cât colo şi mormăindu-i porunca: „Fă-o înainte! Te ajung din urmă şi mi te mai scarmăn eu şi între patru ochi!…”

Şi Fram va rămânea iarăşi singur, cu umbra lui, să colinde ca un ciumat pustietăţile polului.

Aşa stătea în două labe şi la aceasta părea că se gândeşte cu amar.

Zgăibărici îl zgândări cu laba, mormăind în legea lui:

- Ei, bădie!… Unde ţi-s gândurile? Ai început să te saturi de mine?

Fram strânse din umeri, cu milă…

- Ce ştii tu? Eşti mic şi prost!…

Puiul păru că pricepe înţelesul mormăitului, căci se amărî foarte, începând să scâncească uşor:

- E adevărat că sunt mic. Mic şi necăjit, că uite m-am mai lovit şi la cap… Dar nu-s prost de loc! Zău că nu-s prost!…

Poponeţ, în bătaia lunii, se scărpina cu lăbuţa lui în cap, unde avea într-adevăr o zgârietură nevindecată.

Fram se plecă să vadă ce-l doare. Multe învăţase el de la oameni. Însă nu învăţase de la veterinarul Circului Struţki şi cum se vindecă rănile. Aşa încât se mulţumi să-i lingă rana adâncă, după obiceiul animalelor, în loc să mormăie:

- Hehei! Ştiu eu ce ţi-ar trebui aci, domnule Zgăibăriciule! Puţină tinctură de iod. Te-ar ustura niţel. Ţi-ar cam feşteli blăniţa dumitale cu o pată violetă. Dar într-o săptămână nu s-ar mai vedea nici urmă de rană, nici de pată… Fără asta are să treacă mai greu. S-o lăsăm să se vindece singură. Deocamdată nu te mai zgândări acolo cu unghiile! Altfel, să ştii că-ţi schimb numele de Zgăibărici cu Zgândărici…

Puiului i-ar fi fost totuna, dacă-i rămânea numele de Zgăibărici sau dacă îl va chema Zgândărici. Nu înţelegea nimic din mormăitul lui Fram. Vorbea altă limbă cu totul neînţeleasă la Pol. Şi pe urmă nu-l ajuta mintea să priceapă în ruptul capului obiceiul acesta al lui Fram, învăţat de la oameni, să dea îndată fiecărei făpturi un nume. Pentru el, orice urs, mare sau mic, căpăţânos, ori nu, e un urs şi nimic mai mult. O vulpe e o vulpe. Un iepure e un iepure.

El n-avea un calendar cu felurite nume în cap.

Avea numai o rană, care îl ustura al naibii şi la care duse din nou laba s-o pipăie.

Fram îi împinse laba în lături, mustrându-l:

- Ce ţi-am spus? Lasă rana în pace!… Mai bine mi-ai povesti cum ai căpătat-o… Aceasta e o zgârietură adâncă de gheară. Aş pune rămăşag că e de gheară de urs. Ia povesteşte, mătăluţă, cum a devenit cazul!

Zgăibărici scâncea foarte necăjit. Stătea poponeţ şi scâncea. Îi trecuse toată veselia. Nu pricepea mormăitul ursului mare şi bun. Dar avea şi el într-adevăr ceva de spus. O întâmplare cumplită şi plină de peripeţii… Cum s-o povestească însă? Mai bine să meargă la faţa locului.

Ursul acesta mare şi bun are să priceapă singur cum a rămas el orfan şi de ce s-a căţărat el în vârful stâncii de frică.

Îl trase deci cu laba, aşa cum trag puii de om unchii, de poalele paltonului, să intre în cofetărie.

Fram înţelese.

N-a mai stat să întrebe cum şi ce fel. Au pornit amândoi la faţa locului. Zgăibărici înainte. Fram după el. Printre stânci, în lumina puternică a lunii se citeau pe zăpadă urme de paşi. Urme de urşi. Erau trei feluri de urme. Două mai mari, aproape egale. Şi urme mai mărunte: paşii lui Zgăibărici, arătând pe unde a fugit el până la stâncă.

Puiul se repezi înainte.

Fram se opri.

În faţa lor, pe zăpadă, se afla întins un trup alb.

Puiul dădu buzna, îşi vârî capul în blană, sări îndărăt, începu să scâncească şi să dea roată împrejur.

Fram se apropie cu băgare de seamă. Crezu dintru-ntâi că e mama lui Zgăibărici culcată în zăpadă. Se aştepta la ceea ce ştia el că avea să urmeze. Ursoaica sărind în sus. Începând să mormăie furioasă. Repezindu-se la el, silindu-l s-o dea peste cap, aşa cum făcea întotdeauna în glumă, fără să-i pricinuiască niciun rău, numai să-i dovedească în doi timpi şi trei mişcări că o luptă cu el nu duce la niciun sfârşit. Lupta aceasta n-ar fi voit-o Fram cu niciun preţ. Ar fi pus capăt scurtei sale prietenii cu Zgăibărici.

Dar ursoaica nu dădea niciun semn de viaţă.

Nu se înălţa să se repeadă, urlând şi legănând capul mânioasă.

Fram văzu împrejur, în zăpadă, urmele unei altfel de lupte. Văzu pete de sânge. Şi atunci pricepu jalnicul adevăr.

Mama puiului zăcea moartă. Rece. Sloi îngheţat. Căzuse într-adevăr în altfel de luptă, mai fără îndurare decât bătăliile şăgalnice ale lui Fram. Într-o luptă cu un alt urs, după cum arătau urmele paşilor.

Puiul se înghesuia cu botul în blana pântecului unde ştia el că se află izvorul de lapte cald. Izvorul încremenise, secătuit. El nu putea să priceapă minunea aceasta rea, tot aşa cum altădată Fram nu pricepuse întâmplarea cumplită prin care a rămas orfan, de mult, în alte gheţuri, tot atât de duşmănoase.

Puiul scâncea, gemea, se rostogolea pe jos. Ridică ochii la ursul cel mare şi bun să capete explicare.

Fram îl dezmierdă pe creştet. Îl strânse lângă el. Îşi amintea de foarte departe, de foarte de mult, ce jalnic e să rămâi orfan.

Mormăind, îl trase după el:

- Nu mai avem pentru ce sta aici!… Acum înţeleg toată întâmplarea. A murit, apărându-te!… După ce a răpus-o, ursul te-a fugărit să-ţi facă şi ţie capătul… Aşa te-ai căţărat sus şi numai aşa ai scăpat. Aş vrea însă să dăm peste domnul acesta şi să-i aplicăm împreună o lecţie! Îţi făgăduiesc că n-are să-i fie de loc moale!

Puiul nu se dădea dus de lângă leşul ursoaicei.

Fram îl ridică în braţe. Puiul privea îndărăt peste umăr scâncind.

- Ajunge! Fii bărbat! îl dojeni Fram cu blândeţe. Nu-ţi mai foloseşte la nimic să te vaieţi. Deocamdată, trebuie să găsim ceva de mâncare. Eu sunt deprins cu postul. Pentru tine e însă altceva!

Puiul scâncea, privind mereu îndărăt, peste umăr.

Dar Fram mergea, cu paşi hotărâţi, pe urmele ursului ucigaş.

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>



    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

     

    Contor

     

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.