Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Fram ursul polar

de Cezar Petrescu

X Cea dintâi întâlnire

Un viscol năprasnic s-a iscat din senin. Depărtările din miazănoapte au slobozit norii vineţi, vântul cu chiote, troienele rostogolite în albe talazuri. În câteva ceasuri nu s-a mai cunoscut cer de pământ, gheţuri de ape.

A fost numai un vălmăşag de zăpadă măruntă ca sticla pisată, într-o lumină verzuie scăzută, care nu era nici noapte, nici zi.

Trosneau sloiurile de frigul cumplit. Se despicau stâncile sub năpustirea vântului. Huruia văzduhul şi se năruia bolta cerului.

Fram, ursul polar, se ghemuise într-un adăpost de gheţuri.

Credea că l-a ales bine. Şi se înşelase. Îl sufla viscolul din toate părţile. Îl îngropa troianul. O bucată de sloi, smulsă de urgia vijeliei, îi căzu în cap. Alta îi lovi dureros o labă.

Pe urmă se întâmplă o nemaipomenită ciudăţenie: ursul polar începu să clănţăne de frig.

Se dezvăţase de ger în adăposturile calde din circ.

Sufla în labele aduse încovoiat la bot. Se scutura de pulberea gheţoasă a ninsorii şi de sloiurile sleite între labe. Încerca să se încovrige cu botul cuibărit în blana burţii. Viscolul îi îngheţa spinarea, se răsucea şi atunci îl muşca gerul de nări.

Au fost câteva ceasuri de nemaipomenit chin pentru el.

Când viscolul se potoli, Fram scoase nasul la lumină, destul de amărât, într-un hal care ar fi stârnit mila lui August cel prost şi schimonosirile înveselite ale tuturor maimuţelor de la Circul Struţki. Ha-ha! Un urs polar dârdâind de ger.

Până una-alta începu să joace, ca să-şi dezmorţească picioarele. Iar fiindcă ştia să joace altfel decât urşii sălbatici, se dezmorţi cu gimnastica învăţată de la oameni. Sări peste cap înainte şi îndărăt, în salt mortal. Se făcu ghem şi se rostogoli de-a dura. Îşi trecu picioarele de dindărăt după ceafă şi merse numai pe picioarele de dinainte.

Dădea o reprezentaţie gratuită pustiului polar.

Altădată l-ar fi aplaudat două mii de oameni, începând cu cei de sus, de la galerie, până la cei înmănuşaţi din loji.

Şi nici nu l-ar fi încântat toate aplauzele de pe lume.

Prea îl doborâse amarul că ajunsese un urs polar, caraghios, care a îngheţat de frig.

Ruşinea şi ocara urşilor albi!

După ce se încălzi, se aşeză poponeţ pe un bulgăre de gheaţă, amărât ca vai de el.

Vedea şi el prea bine că a pornit cu pas greşit în viaţa lui de libertate.

Umblase fără niciun rost, la întâmplare, ca şi cum s-ar mai afla şi aici cineva să-i poarte de grijă, de adăpost şi de hrană.

În loc să stea la chibzuială, luase insula la colindat de colo-colo, urcându-se pe stânci şi coborând în tobogan povârnişurile, hoinărind fără ţintă. Nu-şi ochise un adăpost. Nu purtase de grijă dacă are ori nu ce să mănânce a doua zi. L-a prins viscolul pe nevestite. A clănţănit din dinţi ca o potaie netrebnică, aşa cum scheaună pe lângă garduri, iarna, în oraşele oamenilor, câinii nimănui.

Insula părea pustie. Nu întâlnise nici urmă de paşi. Nicio suflare. Îl încerca foamea. Şi nu prea vedea el cum are s-o potolească.

Deocamdată, cuminte era să părăsească locurile acestea deşerte. În amintirile lui tulburi şi vechi păstrate din viaţa puiului becisnic de urs, se deşteptară învăţămintele făpturii uriaşe care-i purta atuncea de grijă. Când un ţinut umblat se arăta neprielnic şi sărac în vânat, atunci cobora la ţărm. Aştepta un sloi plutitor şi pornea, pe puntea aceasta călătoare, aiurea. Sau găsea întinderea apei acoperită de gheaţă şi se depărta, pe podul acela către alte ostroave mai puţin vitrege.

Înţelept era să facă şi el la fel.

Fram se îndreptă spre ţărm. La stânca pe unde urcase.

Se opri să privească de sus. Înaintea ochilor se desfăşură oceanul deşert.

Vaporul plecase.

Îi cunoştea locul unde ancorase. Acum nu mai era acolo nicio urmă. Întinderea pustie şi tristă de apă.

Numai departe de tot pluteau sloiuri străvezii, aduse de vânturile de miazănoapte şi mânate spre miazăzi, ca tainice nave fără pânze, fără vâsle şi fără vâslaşi.

Dar toate erau prea departe.

Chiar ocheanul abia le-ar fi desluşit, apărând şi topindu-se pe linia zării.

Aproape, alături, sub malul înalt, clipotea lin numai apa adâncă, sfărâmând în oglinzi tremurătoare priveliştea răsturnată a stâncilor.

Pentru astăzi nu se arăta nicio nădejde să părăsească insula goală.

Fram se pregăti să plece de la ţărm ca să-şi caute un culcuş. Măcar cu somnul să-şi amăgească foamea.

Deodată tresări!

Ceva se mişcase pe luciul verde. Se ivi o pată neagră şi lucioasă. Un trup de focă.

Vânatul!… Prada!… Hrana!…

Se pitulă după stânci şi aşteptă.

Nu mai era acum Fram, ursul savant de la Circul Struţki, care ştia să facă acrobaţii şi gimnastică, saluta şi stârnea aplauze. O clipă fu numai ursul polar cel adevărat. Un urs flămând, pândind hrana vie.

Foca se scufundă, bătu apa cu înotătoarele ciunge. Se ivi din nou. Încercă să se cațere pe o lespede. Lunecă. Alese alt loc. În pieptul lui Fram, sub coaste, inima zvâcnea ascuţit. Îi era teamă să nu plece prada cumva, să nu-i adulmece mirosul, să nu dispară.

În sfârşit, foca află un loc potrivit, se târî cu monturile scurte şi se întinse cât era de mare.

Fram aşteptă.

Alte capete se zăreau în apă, frământându-se şi apropiindu-se de suprafaţă. Pe urmă, încă o focă se căţără pe piatră, şi alta, şi alta. El învăţase de la oameni să numere.

Erau acum cinci la număr. Două cu pui.

Se lăsase să lunece uşor din sloi în sloi, ferindu-se să nu fie zărit.

Acum le vedea aproape de tot.

Foamea îi înfipsese gheara în burtă. Îi simţea unghiile.

Şi vânatul era la doi paşi.

Numai să sară: numai să se năpustească şi să sfarme oasele cu dinţii.

Dar ochii focilor priveau atât de mari, de blânzi şi de nevinovaţi, încât, deodată, Fram îşi aduse aminte de alte foci.

Trupa de foci de la Circul Struţki.

Acelea ieşeau singure din bazin, prindeau mingea în bot, se jucau răsfăţate. Erau cele mai blânde animale de la Circul Struţki şi, după fiecare număr din program, aşteptau de la dresor, alintate, un dar. Un peşte zvârlit, un fruct, o prăjitură. Erau prietenele lui. O vreme au jucat chiar o parte din program împreună. Putea el oare să se năpustească asupra uneia, să-i sfarme ţeasta cu colţii, să simtă osul trosnind în fălci?

Ochii celei mai de aproape s-au întâlnit cu ochii lui Fram.

Aceiaşi ochi buni, nevinovaţi, fără frică. Ochi rotunzi şi neştiutori.

S-au privit.

Iar Fram a întors spatele.

Ca să alunge ispita foamei încercă să gonească focile.

Dar focile nu se dădeau duse. Crescuseră lângă o insulă unde până atunci n-a călcat picior de urs. Nu cunoşteau frica. Stăteau întinse pe lespezile de stâncă şi se uitau minunate la această matahală necunoscută, care se răstea la dânsele, se ridica în două labe, mormăia şi părea foarte supărată.

Fram le împinse cu botul, le răsturnă cu laba, le îmbrânci şi le rostogoli în adânc. Ridică un pui şi îl zvârli ca pe-o minge, peste cap, în apă.

Pe urmă, când locul rămase gol, se aşeză pe marginea pietrelor, ca un om cu bărbia în labe, şi, ca un om, părea că acum cercetează îngrijorat înţelesul acestei întâmplări.

Aşadar, foci nu s-a îndurat să ucidă?

Nici foci şi poate nici alte făpturi.

Cu toate a trăit alături în cuştile circului.

Le ştie. Le-a auzit geamătul prin somn când tânjeau după libertatea pierdută şi după locurile de unde au fost prinse.

Foarte bune şi frumoase erau toate!

Numai că acestea nu ţineau de foame.

Fram se simţi ursul cel mai necăjit de pe lume.

Era un urs care se întorsese prea târziu şi prea puţin înarmat, acasă, dincolo de cercul polar.

Amărât, cu sfârcul de coadă între picioare, se pregătea să urce povârnişurile de stâncă.

Înălţă nările.

Simţi un miros cunoscut.

Merse pe dâra mirosului şi descoperi în găvanul de piatră proviziile lăsate de vânător. Cutiile de lapte condensat, carnea şi pâinea prefăcută în bulgări de gheaţă.

Tacticos, precum învăţase în viaţa lui îndelungată din tovărăşia oamenilor, desfăcu o cutie lovind-o de stâncă. Laptele era sloi. Muşcă din el. A doua cutie se mai încălzise, fiindcă a ţinut-o subsuoară. Linse laptele şi se linse pe bot. O pâine îi ajungea deocamdată şi o bucată de carne. Îi mai lipsea doar o sticlă de bere şi o felie de tort să pună capac ospăţului! Dar treacă-meargă şi fără acestea… Pentru o zi scăpase de grijă. Mai avea provizii şi pentru foamea de mâine.

Le ascunsese grijuliu în găvanul de piatră şi le acoperi cu zăpadă, după chipul şi asemănarea câinilor care ascund osul.

Dar poimâine, dar mai târziu?

Fram se scărpină cu unghiile labei în creştet, cum făcea August cel prost, când nu nimerea răspunsul la întrebările fără răspuns.

Se căţără să-şi caute adăpost.

Îl găsi. O gură de peşteră, apărată de vânt.

Rămânea acum să mai capete şi abonament la un restaurant.

Ceea ce n-a găsit din nefericire nici a doua zi, nici după o săptămână.

După o săptămână însă gerul uscat sleise oceanul până departe. Soarele începuse să se înalţe pe cer. Stătea încă roşu şi uriaş, la marginea zării, deasupra răsăritului. Se întinsese un senin sticlos; dură o nesfârşită dimineaţă cu frigul aspru, prefăcând aburii răsuflării în ţurţuri pe botul lui Fram.

Puntea de gheaţă se lăţise cât cuprindeau ochii.

Fram o încercă prevăzător cu piciorul. Era groasă şi tare. Socoti potrivit ceasul să pornească la drum, pe banchiză spre nord, acolo unde instinctul îi spunea că se află alţi urşi, fraţii lui de departe.

Purcese în bejenie, fără grabă. Se simţea şi sleit de puteri. Foamea îi rodea crunt măruntaiele. În gurile podiştei de gheaţă, în ochiurile verzi de apă se iveau uneori capete rotunde de focă. Mamele îşi împingeau puii cu botul, ajutându-i să se salte în sus, la lumina rece a soarelui. Fram întorcea ochii. Îşi biruia ispita.

Singura hrană i-a fost în timpul acesta o halcă enormă de morsă, îngheţată şi prinsă de sloi.

Poate rămăşiţa unui praznic, din care s-a îndestulat alt urs alb. Poate un leş târât de curentul apei, înţepenit o dată cu îngheţul şi păstrat aşa în frigoriferul banchizei.

Fram dezgropă carnea cu ghearele din învelişul sticlos. Înfulecă hămesit până ce simţi că nu se mai poate mişca din loc. Se tolăni să adoarmă alături. După un somn zdravăn, înghiţi şi rămăşiţele prânzului. Pe urmă, porni mai departe, cu puterile înzdrăvenite.

Nu mai avea ca la circ o măsură a timpului.

Nu se ştia când a trecut o noapte şi o zi, fiindcă aici nu era noapte şi zi. Uneori mergea în şir, de trei ori câte douăsprezece ceasuri. Alteori dormea toropit, cât ar fi fost vreme de o zi şi o noapte. I-a trebuit mult să se deprindă cu asemenea dimineaţă fără sfârşit, după cum greu s-a învăţat să îndure şi gerul.

Apoi, după o săptămână, poate după două, când soarele era încă mai săltat spre mijlocul cerului, s-a ivit deasupra banchizei o dungă fumurie de pământ.

Era o insulă lungă, atât cât cuprindeau ochii, mai puţin stâncoasă decât cealaltă şi poate mai puţin pustie.

Se desluşeau pe gheaţă şi pe zăpadă urme de paşi.

Urme felurite.

Fram a recunoscut, îndată, paşi laţi şi grei, ca urmele lui. Dar se mai încrucişau şi alte urme, fără număr, mărunte, amestecate, unele de mers, altele de săritură; unele perechi, altele împletite. Poate urme de vulpi. Poate de lupi. Poate de iepuri. Poate de câini.

El nu învăţase să le citească acestea şi să le cunoască într-o viaţă unde asemenea învăţătură nici nu i-ar fi folosit.

Grăbi mersul. Înainta cu nările lărgite pe urma paşilor de urs.

Urmele îl duceau, fără ocol, pe un drum de bună seamă prea cunoscut de celălalt urs şi străbătut de nenumărate ori de dânsul. Se ghicea, îndată, că acela se simţea aici, la el acasă, stăpân. Nu-şi tipărise în zăpadă paşi şovăiţi fără ţintă, tândălindu-se încoace şi încolo.

Erau paşi care duceau de-a dreptul spre un loc hotărât. Poate un adăpost. Poate un ascunziş de pândă. Poate o ascunzătoare de hrană.

Sub blană, sub coaste, în cuşca pieptului, inima lui Fram zvâcnea cu nelinişte şi cu o bucurie cum nu mai simţise până atunci.

În sfârşit, se apropia o întâlnire de mult aşteptată.

Un frate necunoscut, liber, născut şi trăit în gheţuri; un tovarăş gata să-l înveţe tot ce el n-a ştiut sau uitase.

Urmele se citeau proaspete. Din ce în ce mai proaspete. Acum, în aerul rece, mai stăruia mirosul apropiat.

Aşa a fost întâlnirea.

Faţă în faţă, ridicaţi în două labe.

Ursul sălbatic al deşerturilor polare şi ursul întors din oraşele oamenilor.

Ursul străin a început să mormăie, arătând colţii.

Fram a scos glas prietenos.

A înaintat apropiind botul.

Ursul străin a rânjit şi a vrut să muşte. Pe urmă, s-a repezit să-l cuprindă în braţe, în lupta fără cruţare a urşilor, care trosnesc oasele şi se rostogolesc la pământ, până ce unul din doi rămâne răpus din încăierare.

Când celălalt urs se repezi, Fram făcu un salt sprinten în lături.

În privirea lui străbătea un amestec de mirare şi dojană.

Îi părea rău că a dat peste un prost, rău crescut şi neghiob. Şi-i era milă, fiindcă lupta se vestea de la început inegală. El învăţase în tovărăşia oamenilor vicleşuguri de luptă pe care un nărod ca ursul acesta căpăţânos n-avea de unde să le ştie. Se hotărî deci să-i dea o lecţie blândă, atât numai cât să-l înveţe minte.

Săltase sprinten în lături.

Ursul sălbatic se lăsă în patru labe. Îi dădea târcoale legănându-şi capul mare, ceea ce la toţi urşii de pe faţa pământului e semn de mare mânie. Se năpusti pieziş să-l lovească într-o coastă. Fram făcu un salt mortal deasupra lui şi căzu dincolo în două labe.

Celălalt urs rămase cu gura căscată.

Aşa ceva nu mai văzuse. Intra anevoie în priceperea lui greoaie.

Se mai năpusti o dată îndărăt.

Fram repetă saltul. Ursul sălbatic lunecă în bot. Fram nu lăsă să-i scape prilejul. Îşi făcu vânt lunecuş după el, îl înşfăcă de ceafă şi de spinare cu amândouă labele şi îl scutură cum făcea el cu pielea de urs în arena Circului Struţki, când ieşeau paiaţele să-i parodieze programul.

Apoi îi dădu drumul.

Îl aşteptă cu o labă în şold.

Ochii lui sclipeau înveseliţi, fără răutate.

Parcă spuneau:

— Îţi ajunge, onorabile? Precum vezi, eu ştiu de glumă. Constat cu părere de rău că tu ştii mai puţin. Ţi-am dat numai o probă. Mai cunosc şi altele. Cu mine n-o scoţi uşor la capăt!… De aceea te sfătuiesc să ne împăcăm! Ce mormăi aşa? Ce înseamnă aceasta: mor-mor!? Eşti caraghios când te înfurii de pomană. Mai bine bate palma aci şi hai să fim amici!… Nici nu-ţi imaginezi câtă nevoie am eu de un amic în pustietatea aceasta!…

Fram aştepta cu ochii sclipitori de veselie prietenoasă, cu o labă în şold, cu cealaltă întinsă.

Dar ursul sălbatic nu ştia într-adevăr de glumă. Nu putea să ierte cutezanţa veneticului. Se înălţă din nou în două labe şi se repezi iarăşi cu un muget.

Fram îi întinse o piedică. Aşa cum îl învăţase August cel prost. O piedică din acelea care nu dau greş niciodată şi stârnesc hohotul galeriei.

Ursul sălbatic se rostogoli în bot.

Fram îl salută cu laba la tâmplă, comic şi batjocoritor.

Din nou sălbaticul se ridică în picioare. Din nou se repezi gâfâind. Din nou Fram sări peste cap, în cel mai izbutit dublu salt mortal pe care l-a executat el vreodată în viaţă.

Ursul sălbatic se lupta cu o umbră, cu un urs de glumă şi de resorturi ca o sfârlează.

Fram îi luneca, sărea, îl atingea în derâdere cu dosul labei pe bot. Apoi, scârbit de atâta nătângie şi încăpăţânare, Fram se agăţă în cârcă sălbaticului şi nu se mai lăsă desprins.

Era altă figură comică învăţată de la August cel prost.

Celălalt urs se scutura, urla, mormăia, fugea, se înălţa în două labe şi cădea iarăşi în patru, încerca să muşte, să zgârie, se răsucea şi se tăvălea în nămeţi.

Intrase groaza în el.

După mintea lui îşi închipuia că a dat peste un urs nebun, peste o drăcovenie cum nu s-a mai văzut, un fel de demon al urşilor albi.

Nu mai dorea altceva decât să scape de această pacoste căţărată în ceafa lui şi să-şi ia tălpăşiţa.

Când Fram ostenit îşi slăbi strânsoarea şi când se lăsă să-i lunece din cârcă, ursul sălbatic o zbughi la goană…

Fugea cât îl ţineau cele patru labe; trăgea cu coada ochiului îndărăt, i se părea că drăcovenia se pregăteşte să sară după ei şi o întindea în galop şi mai cumplit. Chiar că s-ar fi potrivit vorba că-i scăpărau călcâiele, dacă urşii polari ar avea potcoave de fier la călcâie şi dacă sub gheţurile de la pol s-ar afla stânci de cremene.

Fram îl privea din urmă cu părere de rău şi cu înciudare.

Cea dintâi întâlnire cu cei dintâi frate al său de departe jalnică mai fusese şi prost mai sfârşise!

În loc de un tovarăş care să-l întâmpine cu semne de bucurie, Fram nimerise peste un nătâng căpăţânos şi pus pe harţag.

Dacă aşa vor fi arătând la apucături şi la fire toţi urşii albi de la pol, atunci degeaba a mai bătut el drumul până aici, să-i caute şi să-i cunoască!

Copleşit de obidă, rătăci fără ţintă printre gheţurile care îi erau atât de străine şi de duşmănoase.

Acum ar fi vrut să simtă o mână omenească şi blândă netezindu-i blana şi ceafa între urechi, potolindu-i amarul. Aşa cum veneau oamenii de atâtea ori să-l întrebe în vremea din urmă:

— Ce este cu tine, mă Fram, mă?… De ce eşti tu aşa de necăjit şi botos?… Haide, răspunde! Ţi s-au înecat corăbiile? N-ai câştigat la loterie?…

Dar nu se mai afla nimeni să-i aline aleanul.

Din faţa lui fugeau vulpi albe, zvâcneau din arcul picioarelor iepuri albi, deasupra fâlfâiau stoluri de păsări albe.

Era o insulă mişunând de vietăţi, cu toate că se afla mai spre miază-noapte şi într-o depărtare încă mai friguroasă decât ostrovul pustiu unde-l lăsase vaporul. Dar lui Fram nu-i mai făceau bucurie aceste sălbăticiuni libere, sprintene, fugărindu-se, pândindu-se, jucându-se, vânându-se. Prea fugeau de el. Prea îl socoteau duşman. Duşman îl socotise chiar şi ursul alb, fratele lui bun, cu acelaşi chip şi cu aceeaşi asemănare. În loc să ajungă prieteni, niciuna, nici două, el, hai la harţă şi la bătaie! Ce naiba? Nu-i loc destul la pol pentru toţi urşii polari?

De câteva ori îl zări din nou.

Ursul căpăţânos, de baştină, pândea de după zidul stâncilor. Fram îi zărea numai botul şi ochii nedumeriţi, prostiţi, fricoşi. Îndată ce se apropia, sălbaticul o rupea la goană.

O fugă caraghioasă, care pe Fram îl scotea din sărite. Poftim! El căuta un tovarăş să-i ţină de urât, şi când colo celălalt nu ştie decât să mormăie! mor-mor! mor-mor! mor-mor! şi la fugă, băiete!

Târziu de tot mai dădu o dată peste sălbaticul căpăţânos.

Se afla într-o vâlcea de lângă ţărm: un adăpost cu totul ascuns. Era întors cu spatele. Înfuleca lacom dintr-o coşcogea morsă. Târâse vânatul acolo şi se îndopa, mormăind de unul singur.

Când auzi paşi scârţâind pe zăpadă, răsuci capul şi înălţă ochii.

Fram ştia acum cu cine are de-a face.

În loc să mormăie şi să arate duşmănos colţii, se burzului în glumă, se prefăcu, rotind labele, că se repede la el, sări de două ori peste cap în salt mortal şi se răsuci sfârlează pe călcâie.

Sălbaticul o luă la fugă.

Se lipsea de mâncare, lăsa prada de-a gata, numai să scape de „nebun”.

Fram îl salută ca la circ cu o reverenţă până la pământ.

Apoi se aşeză fără grabă la masă.

Găsise restaurant fără abonament şi fără plată; n-avea nevoie să dea nici bacşiş.

Îşi câştigase hrana de toate zilele cu lecţiile de la Circul Struţki.

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>




    La sarmale inainte, la impachetat inapoi...!

    Sarmalele sunt gustoase, dar trebuie mult timp la impachetat. Acum cateva zile, am vazut un aparat rapid pentru impachetat sarmale. Timpul se reduce cu 50%, trebuie sa ajustezi la marimea potrivita frunza sau foaia de varza. Ies toate identice si frumos impachetate.

    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Calin (file de poveste)
    de Mihai Eminescu

    - poezie audio, mp3, gratuit -

    Toamna frunzele colindã,
    Sun-un grier sub o grindã,
    Vântul jalnic bate-n geamuri
    Cu o mânã tremurândã,
    Iarã tu la gura sobei
    Stai ca somnul sã te prindã.
    Ce tresari din vis deodatã?
    Tu auzi pãsind în tindã ....

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !