Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Fram ursul polar

de Cezar Petrescu

I. O reprezentaţie de adio la circul Struţki în iarna anului 1924

 

Tigrii intrau în arenă unul câte unul.

Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet.

Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă.

După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.

Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. Nu merita nicio privire. Pentru dânşii, acum o singură făptură omenească era: femeia din mijlocul arenei, înfăşurată în rochia cu solzi aurii şi cu pietre scânteietoare.

Ochii ei luceau tot aşa de arzători ca ochii tigrilor. Numai că ochii verzi ai femeii erau poruncitori şi neînduraţi, pe când în ochii fiarelor se citea o mare şi istovită supunere.

Privirile lor se căutau, se aşteptau, se întâlneau. Era destul atât ca să se înţeleagă.

Ochii femeii străpungeau; ochii fiarelor coborau în pământ. În mâna întinsă se legăna un bici cu canaf de mătase. Vârful biciului arăta locul fiecăruia:

- Tu aci!… Tu dincoace!… Tu dincolo!…

Iar tigrii îşi luau fiecare locul ştiut, fără împotrivire, înaintând cu paşii lor de gumă, balansându-şi cozile grele şi lungi.

Şase mingi uriaşe de lemn se aflau înşirate de o parte. Şase de cealaltă parte.

Tigrul pipăia cu laba rotundul lemnului. Se înălţa cu o zvâcnire uşoară şi lină. Se aşeza ca o pisică pe vârful unui stâlp de poartă. Pe urmă aştepta rândul celorlalţi. Căsca. Îşi zbârlea mustăţile ţepoase; arăta cerul gurii şi colţii.

În inima privitorilor tremura un fior. În mintea lor stăruia un gând.

Toţi ştiau că, într-o singură clipă, dinţii aceştia tăioşi şi puternici, labele cu ghearele de fier ar putea sfâşia, ca pe un pui de vrabie, pe femeia cu rochia de solzi aurii şi pietre sclipitoare.

Dar miss Ellian surâdea. Aşa o chema. Miss Ellian surâdea nepăsătoare.

În mijlocul sălbăticiunilor se afla singură. Fără nicio armă. Atât doar: un bici cu şfichi de mătase şi privirea ei.

Numai cu atât ea prefăcea doisprezece tigri de Bengal în douăsprezece pisici blânde şi ascultătoare.

- Toată puterea îmblânzitoarei e în ochi! vorbi un domn bătrân, chiar în faţa gratiilor, către nepoţica de alături. Dacă privirea slăbeşte o singură dată, dacă tigrii simt că dresorul se gândeşte în altă parte sau că îl prinde frica, atunci toţi se năpustesc şi…

- Eu mă tem! Nu vreau să vorbeşti aşa… Mă tem! şopti copila strângându-se de braţul bunicului.

- Ssst! Linişte…

Toţi au tăcut.

Copila cu hăinuţa albă şi cu buclele bălaie s-a încleştat mai strâns lângă domnul bătrân. Îşi aude tictacul mărunt al inimii.

Cei doisprezece tigri de Bengal, aşezaţi pe mingile lor de lemn, aşteptau acum cu încordare porunca din ochii femeii.

De sus, din vârful cortului de pânză, lumina electrică se revărsa orbitoare. Două mii de oameni, înghesuiţi cot la cot, nu se clinteau, împietriţi.

Era o mulţime foarte amestecată: bătrâni şi femei, părinţi şi copii, profesoare şi eleve de şcoală. Îi despărţeau numai rândurile de bănci şi preţul biletelor. Unii sus, în picioare, la galerie; alţii jos de tot, de jur împrejurul gratiilor, pe fotolii îmbrăcate cu pluş roşu.

Toţi uitaseră grijile de acasă, necazurile şi mulţumirile lor mărunte de toată ziua.

Acum priveau ca un singur om.

Pe stradă, câţi nu se temeau oare de lătratul neaşteptat al unui căţel cu coada bârligată? Acasă, câţi nu tresăreau oare noaptea, speriaţi, când trosnea o mobilă sau când se ivea de sub dulap un şoricel cu ochi de mărgele negre?

Aici şi acum, toţi uitaseră aceste spaime caraghioase. Toţi luau parte la ceva minunat şi rar.

Douăsprezece fiare sălbatice, îmblânzite şi ascultând de privirea unei femei, de pocnetul unui bici de mătase, de semnul unui vârf de deget.

Nu se mai auzi niciun fâşâit de program, niciun glas, niciun scârţâit de scaun, nicio tuse.

MISS ELLIAN PREZINTĂ PENTRU ULTIMA OARĂ

CEI DOISPREZECE TIGRI DE BENGAL

Aşa spunea programul.

Era reprezentaţia cea din urmă.

Mâine, circul îşi va strânge cortul. Toate animalele vor pleca în trenul cu vagoane albe, în alte oraşe ale lumii. Poate nu se vor mai întoarce niciodată.

Va rămâne în urma lor un loc gol lângă grădina publică a oraşului.

Oamenii se vor împrăştia la grijile şi la munca lor. Copiii, la animalele fără viaţă, de lemn vopsit şi de pâslă.

Din nou, unii băieţaşi, prinşi de jocurile lor din fiecare zi, au să uite că mai sunt pe lume vietăţi de-o frumuseţe sălbatică şi fără seamăn: cu blana de catifea, cu ochii de sticlă, cu saltul arcuit ca piatra zvârlită din praştie. Din nou, unele fetiţe fricoase au să tresară speriate când latră într-o curte un căţel cu coada bârligată sau când fuge prin casă un şoricel ca o jucărie cu resort.

De aceea s-au adunat toţi şi toate încă o dată, să vadă cele două minuni ale Circului Struţki la reprezentaţia de adio din iarna anului 1924:

 

MISS ELLIAN CU CEI DOISPREZECE TIGRI DE BENGAL

ŞI, FRAM URSUL POLAR

 

Tigrii aşteptau în cerc, pe mingile lor de lemn.

Femeia înfăşurată în rochie cu solzi aurii şi cu pietre sclipitoare făcu un pas îndărăt. Îşi împinse cu piciorul coada rochiei foşnitoare şi făcu un semn rotit de chemare cu biciul.

În douăsprezece salturi egale şi zvelte, tigrii au fost lângă ea. S-au lungit împrejur cu boturile culcate pe pământ. Acum, se părea că în jurul femeii s-a deschis o floarea-soarelui uriaşă, alcătuită din douăsprezece petale portocalii, brăzdate cu dungi de un negru lucios şi catifelat.

Mâna femeii începu a dezmierda capetele rotunde, urechile moi, boturile umede. Îi alinta. Era mulţumită.

Fetiţa se ruşină la gândul că pe dânsa, acasă, n-o asculta nici Pufuleţ, pisoiul, care acum o săptămână, când se jucau mai voioşi, tam-nisam a zgâriat-o pe obraz.

Iar mai sus, într-o bancă din fund, un băieţel cu nasul cam cârn şi cu ochi sclipitori se înălţase în vârful picioarelor ca să vadă mai bine.

Era Petruş, feciorul cel mai mic alt unui muncitor de la o fabrică din oraş. Ca mulţi alţi băieţaşi, dăduse târcoale circului o săptămână întreagă şi adunase ban cu ban preţul biletului de intrare. Voia acum să nu-i scape nimic din tot ce se întâmpla. Doar nu degeaba de atâtea şi atâtea ori citise afişele cu cea mai încordată atenţie, fără să-i pese de frig şi de lapoviţă. Şi nu degeaba tot de atâtea seri se uita cu jind de afară, la lumea care intra pe uşă. Acum, când în sfârşit a pătruns înăuntru, cum să nu fie el numai ochi şi urechi?

Miss Ellian, din mijlocul tigrilor, a ridicat braţele cu un semn de eliberare. Pe urmă a pocnit din bici. Tigrii s-au prelins cu paşi de gumă la locul lor şi începură să aştepte neclintiţi pe mingile de lemn. Femeia, în rochie cu solzi aurii şi cu pietre sclipitoare, a ridicat un cerc de hârtie; a aprins altul pe un picior de fier.

Alt pocnet de bici.

Unul câte unul, tigrii se desprind de pe mingile lucioase. Cu un salt prelung, trec prin cercul de hârtie, abia ating pământul şi se mai avântă o dată, lin şi întins, prin cercul celălalt de flacără.

Dar tigrul cel mai îndărătnic şi mai tânăr a ocolit privirea poruncitoare. Încercând să se strecoare tiptil pe sub cercul aprins, se preface că n-a priceput.

Se așeză la locul lui, pe mingea de lemn, şi cască lung, leneş, plictisit.

- E Rajah. Îl cheamă Rajah! şopti copila. Îl cunosc eu de la reprezentaţia de duminica trecută. E cel mai rău…

Femeia cu biciul nu l-a strigat pe nume. Nici nu l-a atins cu şfichiul de mătase. Nici n-a bătut mânioasă cu vârful pantofului în nisip. L-a privit pătrunzător o singură dată şi a înălţat cercul.

Tigrul arătă colţii rânjind.

- Eu mă tem! Hai să mergem acasă, mă tem!… se înfricoşă fetiţa, înfigându-şi prin haină unghiile mici în braţul bunicului.

- Ssst…

N-avea însă de ce se teme fetiţa cu ochii albaştri, cu paltonaşul alb şi cu părul cârlionţat sub căciuliţa tot albă.

Privirea de oţel a îmblânzitoarei a fost şi de astă dată mai puternică decât îndărătnicia tigrului tânăr şi dârz.

Rajah a plecat botul în pământ. A coborât cu paşi mlădioşi de pe mingea de lemn. Şi-a încordat muşchii sub blana catifelată şi a săgetat din două salturi, dincolo de cele două cercuri, dintre care unul de văpaie.

Pe urmă s-a aşezat cuminte la loc. Ochii lui cereau pocăinţă, iertare. Ştia ce-l aşteaptă.

Îndată ce se va întoarce în cuşca lui, răsplata are să-i fie câteva lovituri ascuţite peste bot, cu un bici dureros de curea, nu cu şfichiul delicat de mătase al biciuştei de la reprezentaţie. Iar la ceasul hranei, în loc de porţia de carne crudă, o găleată cu apă. Pedeapsa aceasta o cunoştea. După cum cunoştea şi cealaltă înfăţişare a femeii cu rochia de solzi aurii şi cu pietre scânteietoare. Cunoştea înfăţişarea cealaltă a ei, aşa cum n-a văzut-o nimeni din toată mulţimea adunată în loji, în staluri şi în galerii. Atunci miss Ellian îşi leapădă haina sclipitoare de reprezentaţie. E îmbrăcată într-o tunică veche de piele, cu o fustă scurtă şi plină de pete. Nu mai surâde fermecător, împărţind sărutări pe vârful degetelor, când publicul aplaudă de se clatină circul.

Atunci apucă biciul de curea cu vârful de plumb şi drugul de fier ascuţit. Ţipă cu glas răguşit, loveşte şi împunge în carnea tigrilor cu drugul de fier. E crudă cu dânşii, fiindcă directorul circului, om mai crunt şi mai nesăţios decât fiarele, nu îngăduie nicio abatere de la poruncile sale. Mereu i se pare că toţi nu lucrează îndestul. Mereu vrea numere tot mai îndrăzneţe în program. Mereu răcneşte că toţi mănâncă de pomană:

- Am să vă arunc pe drumuri, ca să muriţi de foame!

Trece printre dresori, veşnic tunând şi fulgerând. Dresorii, speriaţi, se răstesc atunci şi ei la animale. Toţi suferă, toţi rabdă. Toţi ştiu că n-au nicio scăpare. Din munca şi suferinţa lor, din nenumăratele amenzi, directorul se îmbogăţeşte zi cu zi şi reprezentaţie cu reprezentaţie. El e fiara cea mai fioroasă şi mai nesăţioasă din tot circul.

Acestea se petrec însă acolo, în cuştile dosnice ale animalelor, după ce pleacă mulţimea şi după ce luminile se sting.

Ştie Rajah, tigrul cel tânăr şi neastâmpărat, el mai ştie că acuşi un semn al biciului are să-l cheme în mijlocul arenei.

Mâinile femeii au să-i descleşteze gura… Pe urmă, are să-şi aşeze capul cu păr ondulat între dinţii lui, tocmai fiindcă el are faima că e cel mai nesu-pus şi mai crud, iar miss Ellian vrea să arate că nu are nicio teamă, niciuna. Aşa face de trei seri în şir. Ce-ar fi atunci să strângă puţin, numai puţin, dinţii? Ar trosni oasele ca o coajă de ou. Aşa cum trosnesc coastele antilopelor, când în viaţa lui liberă din codrii de la celălalt capăt al lumii sărea din ascunzişuri să-şi sugrume prada.

Rajah căscă pe marginea lui de lemn.

Ştia că aceasta n-are s-o facă niciodată. El e în puterea oamenilor acum.

Iar privirea verzuie şi arzătoare a dresoarei îi nimiceşte orice încercare de împotrivire. E tot aşa de netrebnic acum ca maimuţele cele urâte şi slugarnice, care se milogesc în cuşca menajeriei să capete alune americane şi mandarine.

Tigrul lăsă pleoapele pe ochii sticloşi, cu lumina îngustă şi oblică, aşa cum sunt pisicile la amiază. Nu mai vedea acum nici pe miss Ellian, nici mulţimea de jur împrejurul gratiilor.

Vedea ceea ce trăieşte el întotdeauna, când închide pleoapele.

O pădure cu frunze late, cu desişuri nepătrunse, cu liane spânzurate până în pământ. E zbor acolo de păsări cu pene de toate culorile curcubeului: păuni care trec cu foşnet mătăsos, păsări colibri mici ca insectele şi fluturi mari ca păsările. Se leagănă oare dintr-un copac o creangă sau un şarpe? Foşneşte oare numai adierea vântului sau se strecoară printre foile late alt tigru, străin? Este acolo, da! Este acolo o margine de apă cu tufe de bam-bus. Cât de bine cunoaşte locul acela!… De câte şi de câte ori nu aştepta acolo, de câte ori nu pândea pitulat, la adăpătoarea antilopelor? Aştepta un ceas, două; aştepta până noaptea târziu. Îşi schimba locul după vânt, ca adierea molcomă să nu ducă mirosul lui. Antilopele soseau. Două, trei, câteodată una singură… Privea cu ochii umezi, fricoşi, adulmecând văzduhul. Nici nu se auzeau paşii pe pământul moale. Pleca botul în unda apei. Tresărea. Ciulea urechile să asculte, îşi vâra gâtul printre frunzele de lotus. Atunci ţâşnea el din tufiş, zvârlit ca din arc, în cârcă antilopei. Nu era nicio zvârcolire, niciun geamăt… Altădată, se desfăşura însă o luptă de trosneau crengile pădurii şi răsunau adâncurile de muget… Odată un bivol sălbatic… L-a simţit. Îl aştepta. I-a sărit în spinare şi bivolul l-a răsturnat, scuturându-se peste cap, s-a tăvălit cu el să-l strivească, s-a năpustit să-l împungă cu coarnele. O tăcere de moarte s-a întins în toată pădurea. Maimuţele s-au ascuns în scorburi: celelalte sălbăticiuni s-au pitit la pământ. Era o luptă uriaşă şi crâncenă între stăpânii codrului! Numai icniturile lor se auzeau, numai răgetul şi mugetul bivolului. A fost însă tot el cel mai tare… Pe urmă, altă dată, lupta cu elefantul care l-a smuls cu trompa să-l zvârle ca pe un sac la pământ şi să-l strivească sub tălpile picioarelor groase ca nişte stâlpi… Dar până la urmă a fugit elefantul cu trompa ferfeniţă şi cu un ochi sângerat. Până târziu a tot răsunat noaptea de paşii lui mânioşi, sfărâmând crengile, rupând perdeaua de liane, culcând la pământ tufişurile de bambus. Şi altă dată, cei trei vânători cu suliţe, când au încercat să-l înconjoare şi au căzut toţi trei sub dinţii lui!… De atunci i s-a dus vestea şi a rămas spaima acelor locuri. TIRANUL - aşa îl numeau toţi. Aşa îl numeau toţi, şi toţi tremurau înfioraţi până în măduva oaselor când începea el să ragă. Nu se mai încumeta nimeni să treacă pe potecile bătătorite. Îi juraseră moartea, şi tot ei se temeau de moarte. Când mirosea de departe apropierea unuia, înainta cu răsuflarea aşa de uşoară, că nu şi-o auzea nici el. Înainta, se oprea, încă un pas… Un salt. O muşcătură cu dinţii clănţănind. Şi gata! Rămânea întotdeauna el stăpân la ochiul de apă unde se adăpau antilopele… Acolo l-a prins într-o noapte un cleşte de fier. A încercat să sfarme capcana cu dinţii. A umplut pădurea de spaimă şi de muget. A vrut să-şi smulgă laba, s-o rupă din os. Mai simte şi acum, când e ploaie şi frig, muşcătura adâncă a fierului. Pe urmă s-a lungit la pământ, răpus de durere şi de sângele scurs, aşteptând moartea împăcat, fără niciun scâncet. Dar după o săptămână au venit oamenii cu suliţi şi topoare să-l ridice, sleit de nemâncare şi de sete. Nu-i lăsau dreptul să moară în pace.

Acum e aici.

L-au adus să-l ţină despărţit de lume prin gratii de fier.

L-au adus să tremure la pocnetul unui bici cu canaf de mătase, după ce luni de zile a îndurat toate chinurile dresajului. Acum pleacă ochii supus sub privirea unei făpturi fără arme, cu un singur bici de mătase în mână. Nicio scăpare nu mai este. Niciuna! Maimuţele aruncă în el cu coji de portocale şi de banană. Se strâmbă şi se scarpină; se agaţă de gratii, când îl poartă în cuşca lui pe rotile, şi îi fac semne cu labele lor neastâmpărate. Numai când mugeşte le mai cuprinde deodată groaza codrilor şi atunci se zvârcolesc caraghios, căutând zadarnic un loc să se ascundă.

Canaful de mătase îi atinse uşor botul.

Era o atingere lină, ca o dezmierdare. Dar tigrul ştia că e o dojană. Sub blândeţea alintării cunoştea făgăduiala răfuielii de mai târziu, cu drugul de fier şi cu biciul dureros.

N-avea încotro! Pentru el nu mai era nicio scăpare, niciuna. Deci coborî supus de pe marginea de lemn. Aşa cum cerea orânduiala reprezentaţiei.

Mulţimea îşi stăpânea răsuflarea. Tăcerea era atât de adâncă, încât se auzeau departe, afară, huruitul tramvaielor şi goarnele de automobil.

Cei doisprezece tigri s-au înşirat în cunună, culcaţi în mijlocul arenei. Femeia şi-a adunat coada rochiei, a zvârlit biciul de mătase. S-a aşternut pe spate, în mijlocul lor, cu braţele încrucişate pe piept. Şi-a pus capul în gura lui Rajah, deschisă, sprijinindu-şi ceafa în colţii tari ca pe un spătar de la jilţul dentiştilor.

Tigrul clipeşte din ochii mari şi galbeni, de sticlă. Puţin, numai puţin de-ar strânge!… Numai puţin!… Dar ochii femeii îl privesc în sus, peste cap. El nu-i vede privirea. O simte însă. Ah! Ce străpungătoare o simte! Şi nu strânge dinţii. Stă aşa, nemişcat, cu gura deschisă, ca un tigru împăiat.

Petruş, băiatul cu ochi sclipitori, a încleştat pumnii, a lungit gâtul, şi fără să-şi dea seama a coborât strecurându-se printre lume, mai aproape de arenă, ca să vadă mai bine.

Fetiţa cu buclele bălane îşi muşcă buzele. Zvâcnirile inimii îi sparg pieptul mic. Unii au închis ochii. Alţii şi-au astupat urechile, să nu audă ţipătul. Chiar bunicul fetiţei îşi simţea mâna tremurând uşor pe mânerul de fildeş al bastonului. El a mai văzut odată un dresor sfâşiat de tigri. Ştie că mai toţi sfârşesc aşa. Ştie că atunci fiarele, din nou sălbatice, se reped la gratii, rânjesc şi se muşcă între dânsele.

- Hep!

Dintr-o graţioasă săritură, femeia a fost iarăşi în picioare, în mijlocul arenei.

Îşi scutură părul negru-albăstrui. Îşi împinge coada foşnitoare a rochiei cu pantoful. Surâde, salută şi răspunde ropotului de aplauze, risipind cu palmele sărutul buzelor spre loji, spre staluri, spre galerii.

Sus, pe podiumul de lemn îmbrăcat cu postav roşu, fanfara a început un marş din toate tobele, şi alămurile, şi piculinele, şi pistoanele… Triunghiul, lovit cu ciocănelul de argint, sună: zing-zing! zing-zing!…

E un marş cu pas de paradă.

Cei doisprezece tigri de Bengal se întorc spre ieşirea din fund, la cuştile lor.

Păşesc unul câte unul, ca nişte pisici uriaşe şi cuminţi.

Îşi leagănă cozile grele şi lungi.

Nu privesc nici în dreapta, nici în stânga, cu ochii lor mari, galbeni, de sticlă.

Pasul e mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără sunet.

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>



    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

    

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

     

    Cand eram elev, candva , aveam lecturi obligatorii de la scoala. La vederea listei de lecturi aparea o stare de respingere, preferam cartile recomandate de prieteni sau rude. Dar luand pe rand cartile la citit, foarte multe mi-au placut atat de mult ca reusisem sa memorez pasaje sau versuri pe care si azi, dupa trecere timpului (cca. 50 de ani), le pot cita cu usurinta. Asa ca nu evitati cartile, veti avea surprize placute.