Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Mara

Ioan Savici

imagine din filmul Mara

 
                          VI
                        ISPITA
                                            
    Norocul nu umblă târâş, ci zboară pe aripi iuţi şi-ţi iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale: degeaba îl cauţi când nu-l găseşti; degeaba fugi când el aleargă după tine; norocul tău e numai al tău, şi chiar dacă nu l-ai cunoaşte tu pe el, te cunoaşte el pe tine şi nu te părăseşte.
    Te miri însă de unde iese, şi de aceea stai mereu gata, ca să-l apuci precum rândunica prinde musca din zbor.
    "De!... de!... zicea şi Mara în gândul ei, când vedea pe Codreanu învârtindu-se mereu împrejurul Persidei. Mai ştii?! Fata e fată; iar feciorul e curăţel şi deştept, fiu de popă, nepot de protopop şi peste câteva luni de zile bun de popie."
    Nu mai era Mara podăriţă, nici precupeaţă, nici mai ales văduvă rămasă cu doi copii săraci: gătită de nuntă, ea se ţinea drept, vorbea rar şi chibzuit, ba, pentru ca lumea să afle, mai scăpa şi câte-o vorbă despre supărările pe care ţi le fac datornicii.
    Cam la fel era şi gândul celorlalţi.
    Oamenii văd şi dau cu socoteală şi înţeleg şi-şi fac în cele din urmă părerea, care le ţine loc de adevăr neîndoios: era lucru hotărât că Persida şi Codreanu se potrivesc ca făcuţi anume unul pentru altul.
    Cu cine adică să se fi potrivit Persida dacă nu cu Codreanu?
    Deoarece parohiile nu sunt la fel, bogoslovii erau şi ei fel de fel de oameni. Cei mai mulţi erau foşti cântăreţi de strană, care veniseră la preparandie ca să se facă dascăli. Din preparandie au intrat apoi în şcoala teologică. Alţii se făcuseră dascăli, se însuraseră şi veniseră acum cu neveste cu tot la Arad, ca să se pregătească din ale socrilor pentru preoţie. Puţini numai trecuseră şi câteva clase gimnaziale şi abia câte unul, doi de curs. Viitorii protopopi aveau toate cele opt clase. Pentru toţi însă lucrul de căpetenie era să scape de cătănie, care pe timpul acela ţinea doisprezece ani.
    Nu-i vorbă, puteai să te răscumperi ori să-ţi plăteşti vreun obşitar ca să-ţi ţie locul: aceasta însă numai oamenii bogaţi puteau s-o facă; cei mai săraci ieşeau mai bine cu socoteala dacă intrau în şcoala de teologie.
    Pe Codreanu vârsta de douăzeci de ani îl apucase în clasa a şasea; nu i-a rămas dar decât să intre numai cu şase clase în rândul bogoslovilor scutiţi de cătănie.
    Deşi nu era însă între cei dintâi, el se ţinea în rândul lor, căci nu degeaba era nepot de protopop. Lasă că era băiat ţanţoş şi bun de petreceri, dar îi dădea mâna să fie. Apoi nici nu-şi bătea capul cu viitorul.
    Oamenii sunt precum i-a lăsat Dumnezeu: fiindcă popa e sufletul şi cârma şi cinstea satului, ei ţin să aibă popă dintr-ai lor.
    E dar lucru de sine înţeles că, murind un popă, fie feciorul, fie ginerele, fie vreun nepot îi ia locul.
    Şi cine oare ar fi putut să ştie mai bine decât protopopul unde a murit popa şi n-a lăsat fecior, ci fată, şi frumoasă, şi cu zestre bună?
    Doi ani de-a rândul Codreanu petrecuse vacanţele şi sărbătorile la Buteni, unde citea Apostolul şi cânta în strană, ca poporenii să-l cunoască, şi stătea în gazdă la preoteasa, unde se simţea foarte bine.
    Asta se ştia, dar omul chibzuieşte şi Dumnezeu potriveşte, şi n-aveai ce să-i faci lui Codreanu dacă se simţea mai bine aproape de Persida decât departe de dânsa.
    Ciudat lucru!
    Persida, fată tânără şi intrată de curând în lume, se uita la el cu un fel de sfială şi se simţea foarte măgulită când el se apropia de dânsa şi îi vorbea. Deşi dânsul era numai de douăzeci şi trei de ani, ea îl socotea om deplin, foarte aşezat, foarte cuminte, foarte învăţat şi-l punea sus de tot în gândul ei, încât ar fi fost în stare să-i sărute mâna.
    Codreanu o vedea aceasta, se simţea şi el măgulit şi înălţat în gândul lui, se apropia cu toate aceste numai cu un fel de frică de dânsa. O vedea aşa înaltă, trupeşă, frumoasă şi deşteaptă, se mira adeseori cât de bine ştie dânsa să judece pe alţii şi nu se mai îndoia că-l va judeca şi pe el mai curând ori mai târziu cu totul altfel. Era însă oarecum legat de dânsa. Trei săptămâni de zile, în timpul pregătirilor de nuntă, ei s-au văzut în toate serile, şi lumea îi lua totdeauna pereche, parcă fără de dânşii lucrurile nici n-ar fi putut să meargă bine. Iar acum, în timpul nunţii, tocmai fiindcă era lume multă, ei au stat foarte adeseori singuri, nebăgaţi în seamă de ceilalţi şi oamenii tineri, fecior şi fată, nu ştiu niciodată unde vor ajunge cu vorba când se află singuri.
    Târziu, pe la miezul nopţii liniştite, senine şi răcoroase, ei şedeau pe o laiţă din grădina de flori ce se întindea în faţa casei, dincolo de cortul de verdeaţă. Jocul încetase deocamdată, jucătorii se răcoreau plimbându-se prin curte, muzicanţii odihneau, iar în cort era o zgomotoasă şi veselă învălmăşeală.
    Persidei îi venea să plângă. De când se înserase, el o necăjea mereu cu Naţl. Iar el o necăjea fiindcă era un farmec nespus în necazul ei. Cu toate aceste, dânsa nu se putea stăpâni, căuta dinadins să fie cât mai des singură cu dânsul: era cuprinsă de un fel de beţie, i se răscolise, parcă, toată firea şi ar fi voit ca aşa să şi rămâie.
    - Eu am văzut, zise el râzând, că schimbai feţe, că glasul îţi era înecat şi tremura, că nu mai ştiai ce să faci şi ce să zici.
    - Doamne! răspunse ea, m-am speriat. Cum să nu mă sperii, când mă pomenesc deodată că un om cu care n-am mai vorbit în viaţa mea vine la mine şi-mi vorbeşte ca şi când am fi copilărit împreună?
    Lui Codreanu lucrul acesta îi părea peste putinţă.
    - Eu nu cred că n-aţi mai vorbit, zise el.
    - Eu ce să-ţi fac dacă nu mă crezi?! răspunse ea dând din umăr.
    Şi iar se vedea stând în fereastra deschisă, uitându-se îndrăzneaţă şi ca un copil răsfăţat la Naţl. Asta însă nimănui în lumea aceasta n-ar fi fost în stare să i-o spună.
    El apucă amândouă mâinile ei şi se simţi cuprins de un fel de îndărătnicie. Erau, parcă, de lemn, mâinile acelea, carne moale şi rece, buştean fără de viaţă, încât ar fi voit s-o zguduie strângând-o de mâini.
    - Şi, cu toate aceste, îţi pare rău c-a plecat, grăi dânsul, şi ai pierdut voia bună de când a fost el aici.
    - De ce să zic nu? îi răspunse ea. Nu ştiu nici eu de ce, dar îmi pare rău. N-am nimic cu el, dar m-a cuprins un fel de întristare, fiindcă-mi părea mâhnit, ca şi când eu aş fi de vină.
    Codreanu începu să tremure.
    - Şi mi-o spui mie asta aşa, parcă puţin îmi pasă!
    - De ce să-ţi pese?!
    - Pentru că mă doare, zise el luat pe dinainte de o pornire pân-acum lui necunoscută.
    Ar fi voit s-o tragă la sine şi s-o strângă-n braţe, apoi să se ridice şi să fugă, ca să n-o mai vadă-n ochi.
    "Mă doare!" Vorba aceasta era rostită aşa, că orişicare femeie, chiar şi o copilă mică, trebuia s-o înţeleagă. Persida se simţea foarte strâmtorată. Ar fi voit să-şi scoată mâinile din ale lui, dar nu îndrăznea, se temea că el se va mâhni. Mâinile ei începură şi ele să tremure.
    - Doamne! zise ea, ce să fac dacă nu ştiu să spun ce vreau şi vorbesc prostii? Să nu mai vorbim despre dânsul. Eu n-am nimic cu el, nu vreau să ştiu de el! Nu vreau, îţi spun, şi trebuie să mă crezi!
    Codreanu era muiat, scos din sărite. La asta nu se gândise. O luase aşa în glumă, pe tândălite, ca să-şi petreacă timpul, şi din glumă în glumă el s-a pomenit în cele din urmă într-o încurcătură din care nu mai putea să iasă. Îi părea rău c-a apucat-o de mâini, îi era ruşine c-a scăpat acele vorbe, dar nu mai putea să dea înapoi. Era-n vorbele rostite de dânsa o atât de gingaşă părere de rău, încât el se simţea umilit, vinovat şi, fără ca să-şi mai dea seama despre ceea ce face, ridică una din mâinile ei şi o sărută.
    - Vai de mine! zise ea speriată. Cum poţi d-ta să faci asemenea lucruri?!
    Îi era parcă stelele cad de pe cerul senin, îi venea să plângă, dar nu era-n stare să se ridice şi să-l părăsească.
    - D-ta eşti de vină! răspunse el strâmtorat.
    Persida, deşi tânără încă, era femeie şi simţea înţelesul acestor vorbe.
    - Să mergem, te rog, îi zise ea încet şi stăruitor. Să mergem! zise iar hotărâtă de a nu mai rămâne niciodată singură, fie cu dânsul, fie cu altul.
    Întorcându-se-n curte, era şi el hotărât să nu mai rămâie singur cu dânsa. Îi era ca şi când s-ar fi jucat cu focul şi s-ar fi ars.
    Nici c-au mai rămas singuri, dar vrând-nevrând erau mereu împreună, se gândeau mereu unul la altul, se simţeau foarte apropiaţi şi nu se puteau împăca cu gândul că în curând, poate chiar mâine, va trebui să se despartă.
    Persida era cu toate aceste mâhnită când a aflat că seca Lena şi Mara au luat înţelegere ca ea să mai rămână până după hirotonirea lui Munteanu, apoi să se ducă pe vreo două săptămâni cu însurăţeii la Sân-Miclăuş. Acasă la Radna tot n-avea ce să facă.
    A rămas dar, a stat, s-a dus, s-a întors şi iar a stat.
    Mai rău nici c-ar fi putut Mara să potrivească lucrurile, fiindcă prea mult stă singură şi la prea multe se gândeşte fata tânără când rămâne în casa cu însurăţei.
    Apoi Codreanu venea şi el să-şi vadă prietenul, şi Persida nu putea să fugă de dânsul.
    Nu-l mai punea, ce-i drept, tot atât de sus ca mai-nainte
    în gândul ei, dar îi era mai presus de ceilalţi, simţea că poate să facă ce vrea cu el, îl ştia că e foarte simţitor şi n-ar fi fost în stare să facă ori să zică ceva ce-l supără, s-ar fi simţit nenorocită dacă l-ar fi mâhnit.
    Cum, Doamne, să mai rămână el străin de dânsa când o vedea atât de cuminte, atât de dulce la fire, atât de îndemânatică şi atât de doritoare de a intra în voile lui? Nu încăpea în mintea lui gândul că s-ar putea ca el să nesocotească voinţa părinţilor săi şi mai ales pe a bunicului său, care era protopop. Nu mai încăpea nici o îndoială, asta o ştia şi Persida, că la toamnă el are să se însoare, să se popească şi să fie om cu rostul lui. Pân-atunci însă? De ce oare să se lipsească de mulţumiri, pe care numai acum poate să le aibă şi apoi nu le mai găseşte toată viaţa lui? Ce ar fi putut să-l despăgubească? Ce pierdea dânsa?
    Nimic! Aşa gândea şi Persida ea însăşi. Deşi era însă lucru neîndoios, ea se îndoia din zi în zi mai mult că el se va însura la toamnă, aşa cum ştia el. Judeca nu cu mintea, ci cu inima ei, şi-i părea peste putinţă ca el să-şi poată călca pe inimă.
    Ceilalţi, care judecau cu mintea, erau şi ei de aceeaşi părere, căci oamenii judecă după ceea ce văd cu ochii lor. În gândul lumii nu mai încăpea nici o îndoială că nu are Codreanu să fie ginerele preotesei de la Buteni, şi Mara făcea în toate serile socoteala, se tânguia mereu ea singură cu sine şi chibzuia cum s-o apuce ca să scape cu puţin de astă dată.
    S-ar fi putut oare să nu meargă vestea şi până la părintele protopop?
    Trecuseră examenele, se-mpliniseră două săptămâni din vacanţ e, dar băiatul tot nu se întorsese acasă. Tocmai acum întârzia, când ar fi trebuit să alerge, cum au alergat ceilalţi, care ştiau să spună ce-l face să-ntârzie.
    Părintele protopop era om mărunt şi uscat, cu barba creaţă şi de tot albă, dar iute, ţeapăn şi foarte sprinten pentru vârsta lui. El nu ştia ce va să zică răbdarea; viaţa lui toată a grăbit, acum însă şedea foarte liniştit în jeţul lui şi se scărpina din când în când la ureche. Tare ar fi voit să plece la Arad, ca să-şi aducă nepotul, cum l-a mai adus şi alte dăţi, dar nu putea să se dumerească cum ar fi mai bine. Îi era greu, de tot greu, şi de câte ori venea să ia vreo hotărâre, se ridica puţin din jeţ, apoi iar se lăsa înapoi.
    "Cum or veni lucrurile, aşa să vie! zicea el în gândul lui, tot nu pot eu să ştiu cum e mai bine!"
    Ar fi voit să vadă fata şi să se încredinţeze, dacă e adevărat, că ea are, precum i s-a spus, zestre frumoasă.
    Dar nu! Cum or veni, aşa să vie!
    Aşa au şi venit.
    Băiatul s-a întors în cele din urmă acasă şi era, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, tot ca mai înainte. La Buteni însă el n-a grăbit, şi nici popa, nici protopopul nu-l zoreau să meargă. Voia să se ducă, dar au trecut trei săptămâni şi nu s-a dus. Săptămâna a patra, în sfârşit, a plecat, dar nu la Buteni, ci la bunicul său şi de acolo la Arad.
    "N-ai ce să-i faci!" zicea protopopul, care era om bătrân şi slab la fire.
    Popa însă, care era mai tânăr şi mai cu vârtute, s-a făcut foc şi ar fi plecat în urma lui dacă nu l-ar fi oprit preoteasa, care era mamă şi fiica protopopului.
    Nici că era nevoie să plece.
    Feciorul lui n-a stat decât o zi la Arad, apoi s-a întros foarte muiat la bunicul său, unde era tot acasă.
    S-a dus fiindcă voia s-o vadă şi să-i spună că n-a fost la Buteni şi că nici n-are să meargă. După ce a văzut-o, însă, nu i-a spus nimic.
    Ea ştia că el are să vină; îl aşteptase, şi după ce s-a uitat în ochii ei, îi era ruşine că n-a fost la Buteni şi a luat hotărârea de a se duce. De aceea s-a întors atât de curând. Pe drum însă iar a început să simtă că nu poate să se ducă.
    Nu mai ştia nici el ce vrea şi ce are să facă; ar fi voit ca cineva să-l siluiască, să-l despartă de Persida, care îi părea prea multă femeie pentru dânsul, prea stăpână pe sine şi pe voinţa lui.
    Şi era, în adevăr, stăpână Persida. Încă din noaptea în care el îi sărutase mâna, ea îl socotea om slab, pe care poate să-l poarte după bunul ei plac, şi totodată om de o rară bunătate de inimă, care ţine mult la dânsa. Îi intrase încetul cu încetul în minte gândul că el nu poate să trăiască fără de dânsa, şi o dulce mângâiere sufletească o cuprindea când îşi dădea seama cât de fericit poate să-l facă, fără ca să-şi dea măcar silinţa. De aceea ştia că el are să vie şi iarăşi, şi iarăşi... şi aştepta
    în linişte cum aştepţi răsărirea soarelui şi coacerea fructelor bătute de razele lui.
    Toamna târziu, după ce bruma pişcase frunzele, ea şedea cu Anca la fereastră, amândouă cu cusătura în mână.
    Trică intrase în două rânduri la ele. Era cuprins de un fel de neastâmpăr. Voia să-i spună ceva, degrab', cât mai curând, dar numai ei, ca să nu afle şi Anca.
    Persida ieşi, ca din întâmplare, după el.
    - A venit Naţl! zise el. L-am văzut! Iar e aici!
    - Ce-mi pasă mie?! răspunse ea supărată şi se întoarse în odaie.
    Cu toate aceste, ea se uita des pe fereastră, în stradă.
    Dac-a venit, el nu putea să nu treacă pe aici!
    Tot ar fi voit să-l vadă.
    Dar el nu trecea şi nu trecea. Se apropia timpul prânzului, şi el nu se ivea nici de la dreapta, nici de la stânga.
    Poate că nu ştia că dânsa se afla tot aici.
    Când le poftiră la masă, ea se depărtă cu anevoie, ca siluită, de la fereastră. La masă stătea ca pe spini, căci s-ar fi putut ca el să treacă tocmai în timpul când ea nu se afla la fereastră.
    Era lucru de neînţeles!
    Ce avea dânsa cu el? Stând, după-masă, iar la fereastră, ea-şi reamintea cele petrecute, se vedea stând în fereastra deschisă, trecând prin faţa măcelăriei, întâlnindu-se cu el pe pod, vorbind cu el în mijlocul nuntaşilor, şi iar o treceau fiorii, iar o cuprindea ameţeala, iar se simţea sleită de puteri, încât nu mai putea să-şi dea seama despre ceea ce face ori vorbeşte. Se temea ea însăşi de sine.
    "Doamne! zise în gândul ei, de ce vântul a trebuit să izbească atunci fereastra?!"
    Toate n-ar fi fost dacă fereastra aceea s-ar fi spart altă dată.
    Era lucru de neînţeles!
    Dar el nu se ivea nici de la dreapta, nici de la stânga, şi cu cât mai mult se apropia seara, cu atât mai viu îi era neastâmpărul.
    "Uite, îşi zise ea, aşa ca mine acum trebuie să se simtă Codreanu când vine să mă vadă... Ah! Doamne, ce-ar simţi el când ar şti ce simt eu acum?!"
    Ea tresări şi se cutremură în tot trupul, apoi se ridică şi se depărtă de la fereastră, cuprinsă de simţământul unei grele vinovăţii.
    "Nu vreau!" grăi ţinându-se iar drept şi cu capul ridicat.
    Nu mai voia să-l vadă, vrea să nu mai voiască a şti dacă el trece ori nu; îi era greu să se stăpânească, dar durerea pe care o înfrunta îi părea dulce ca jertfa de spăşire, şi n-a mai mers la fereastră.
    Şi totuşi sufletul îi era cuprins de o lină şi adâncă mâhnire.
    Pierduse parcă ceea ce era mai frumos în viaţa ei, gândul că nu se poate ca el să nu vie. S-a putut!
    Seara, după ce s-a aşezat la odihnă şi nu putea să doarmă, ar fi voit să poată plânge. Dar de ce adică să plângă, când n-a fost nimic, n-are, nu poate să fie nimic între ea şi el? Şi-a făcut ea aşa, din senin, un gând şi l-a pierdut.
    Ziua următoare era duminică.
    Dimineaţa a căzut brumă groasă, după răsărirea soarelui s-a lăsat negura, iar înspre amiazăzi soarele a risipit ceaţa şi cerul s-a înseninat. Era una din zilele de toamnă în care mereu îi vine omului să plângă. Prin văzduhul curat şi proaspăt fluturau căzând alene spre pământ lungi fire de păienjeniş, iar de pe duzi se scuturau din când în când frunzele brumate.
    - Hai să mergem la Păduriţă, zise Anca după-masă, că n-o să ne mai ducem anul acesta!
    - Să mergem, îi răspunse Persida. Dar adause peste puţin,
    în silă, fără ca să voiască: Să mergem numai noi.
    Era departe pân-acolo, aveau să treacă tot oraşul, deoarece crângul orăşenesc se afla tocmai la cealaltă margine.
    Dar nu voiau nici ele decât să se plimbe, şi le era destul să se ducă şi să se întoarcă pentru ca plimbare să fie.
    În crâng era multă lume, ca-n timpul răcoroaselor seri de vară, şi era ceva nespus de duios în fâşâiala frunzelor de plop de curând căzute.
    Venise şi el, şi umbla aşa singur pe una din cărările mai dosnice.
    Era tot el, dar cu faţa oarecum buhăită şi bătută de vânt, cu părul lung şi încâlcit şi îmbrăcat în haine vechi şi soioase.
    Persida, zărindu-l de departe, îl cunoştea numai de pe umblet şi după făptură, dar nu-l vedea cum este, ci cum îl ştia. Pe o clipă inima i se strânse; în clipa următoare însă ea-şi ridică capul şi-şi urmă drumul înainte ca şi când nimic nu s-ar fi ivit în calea ei. Puţin îi păsa dacă el o va vedea ori nu, ba voia ca el s-o vadă, ca să ştie că puţin îi pasă de dânsul.
    Mergând însă şi apropiindu-se şi văzându-l mai de aproape şi tot mai de aproape, ea a început să se moaie, să se înduioşeze, să slăbească şi mult ar fi dat să fie singură.
    "Ah! săracul de el! zise ea în cele din urmă. Săraca de mama lui, ce-ar zice dacă l-ar vedea ce-a ajuns!"
    Şi era parcă ea şi numai ea îi purta vina.
    "Eu nu mai pot!" zise ea, apoi iar îşi ridică capul.
    - Uite! urmă apoi adresându-se la Anca, e şi Naţl de la noi aici.
    Anca ştia foarte bine cine e Naţl, fiindcă mult s-a vorbit despre dânsul atât în ziua nunţii, cât şi mai în urmă, dar n-ar fi fost în stare să-l cunoască şi era foarte mirată că Persida poate să stea de vorbă cu un om cum îl vedea acum pe Naţl.
    Naţl se dete un pas înapoi când se pomeni fără de veste în faţa Persidei, care se uita cu ochi miraţi la dânsul. Îi era greu, şi-i părea bine, şi-i venea să fugă, şi-l năpădeau lacrimile.
    - Ei comedie! vezi d-ta comedie! zise el în nemţeşte, râzând cu toată faţa lui cea atât de schimbată.
    - Te-am văzut, grăi dânsa tot în nemţeşte, şi te-am cunoscut de departe!
    - Şi eu te-aş fi cunoscut dacă te-aş fi văzut, oricât de departe ai fi fost.
    Apoi nu mai ştiau ce să zică şi rămaseră uitându-se ea la dânsul, şi el în pământ.
    Doamne! de ce nu erau singuri!
    Acum ştia şi dânsa de ce n-a trecut el pe sub fereastră, şi se uita la părul lui, care parcă atât de bine îi şedea aşa încâlcit cum era, şi la hainele lui, care parcă nu mai erau soioase.
    - Rămâi acum aici? întrebă ea.
    - Se înţelege! răspunse el. Adică nu, ci trec la Timişoara, dar mai stau pe aici!
    Doamne! De ce nu erau singuri!
    - Adio! zise ea, întinzându-i mâna.
    El se întoarse strâmtorat spre Anca, care nu ştia, precum se vedea, nemţeşte, şi, ridicându-şi cuviincios pălăria, îi zise în româneşte:
    - Iertaţi, domnişoară. Ne cunoaştem cu domnişoara de acasă şi am fost foarte mirat s-o văd aici.
    - Adio! grăi din nou Persida şi-i întinse încă o dată mâna.
    El o luă, o strânse şi rămase tăcut şi nemişcat ca parul bătut în pământ; abia după ce ele se depărtară, a pornit încet în urma lor, mergând cu ochii îndreptaţi mereu spre făptura ei înaltă şi mlădioasă.
    Trecând peste piaţa cea mare, ea încă de departe îşi îndreptă privirea spre biserica minoriţilor. Era tocmai timpul vecerniei.
    - Să intrăm, te rog, pe o clipă, grăi dânsa.
    Intrară apoi cu Anca în biserică, ea se stropi cu apă sfinţită, lăsă pe prietena ei într-o bancă şi se duse umilită în faţa unuia dintre altarele mici, în care un preot citea missa; tăcută, căzu în genunchi şi-şi plecă cu inima căită capul.
    Iară Naţl, văzând că ea intră în biserică, nu mai îndrăzni să-şi urmeze drumul.
    
 

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>



    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

    

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

     

    Cand eram elev, candva , aveam lecturi obligatorii de la scoala. La vederea listei de lecturi aparea o stare de respingere, preferam cartile recomandate de prieteni sau rude. Dar luand pe rand cartile la citit, foarte multe mi-au placut atat de mult ca reusisem sa memorez pasaje sau versuri pe care si azi, dupa trecere timpului (cca. 50 de ani), le pot cita cu usurinta. Asa ca nu evitati cartile, veti avea surprize placute.