Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Mara

Ioan Savici

imagine din filmul Mara

 
                        IV
                                   PRIMĂVARA

    Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală şi te scoate în cele din urmă cum eşti, orişicât de mult te-ai sili să-i pari altfel.
    Degeaba se mai plângea deci Mara c-a rămas văduvă cu doi copii,sărăcuţii de ei.
    Copiii, aşa săraci cum rămăseseră, creşteau cum creşte răchita-n prundişul apătos, iară muma lor întinerea, parcă, adunând creiţari la capul podului.
    Nu-i vorba, tot Mara cea veche era, tot soioasă, tot nepieptănată, şi nici că i-ar fi şezut bine altfel. Vorbea însă mai apăsat, se certa mai puţin, călca mai rar şi se ţinea mai drept decât odinioară. Se simte omul care are şi-l vezi cât de colo pe cel ce se simte.
    Şi dacă n-ar fi alta, e în lumea aceasta şi bine, şi rău.
    Câtă vreme se află în largul lui, omul nu-şi prea bate capul cu alţii; când te afli însă în strâmtoare, te uiţi bine împrejurul tău, ca să vezi dacă nu cumva e prin apropiere cineva care poate să te scape.
    Au simţit-o cei strâmtoraţi pe Mara că ar putea, dac-ar voi, să le vie într-un ajutor, aşa, cu o sută, cu două, fie ca să-şi cumpere o pereche de boi, fie ca să-şi dreagă casa, fie ca să împlinească preţul unei vii ori al unui pământ scos în vânzare. Până la toamnă, cu camătă bună, se înţelege.
    — N-am, zicea Mara. De unde aş putea să am eu?
    Şi asta i-ar fi şi rămas vorba dacă n-ar fi la mijloc şi camăta. Chiar mică fie, dar tot e ceva.
    — Uite! Am ceva, grăi dânsa, nu atâta cât ceri, dar ştiu pe cineva care are; să iei jumătate de la mine şi altă jumătate de la dânsul. Hubăr, economul orăşenesc de la Lipova, prieten bun al tuturor beamterilor1, al preotului nemţesc de la Lipova şi al maichii Aegidiei.
    Hubăr era măcelar, dar nu mai ştia ce se petrece în măcelărie. Asta era treaba nevestei şi a feciorului său Naţl, un băiat încă tânăr, dar deştept şi harnic, care purta gospodăria cu două calfe. Hubăr el însuşi petrecea toată ziua la casa oraşului, la cazino ori jucând cărţi cu popa şi cu directorul de la Steueramt1, dl Liubicek.
    Ca femeie cu minte, Mara ştia că n-are niciodată să-şi piardă banii dacă face tovărăşie cu Hubăr. Câştiga, ce-i drept, mai puţin; dar de asta n-o durea pe dânsa capul, fiindcă tot mai pişca câte ceva, pentru osteneală, când datornicul făcea plăţile, şi, lucru de căpetenie, nu se temea că Hubăr îi va urca arânda podului.
    Creşteau dar şi ciorapii deodată cu copiii.
    Tu, Doamne! cum cresc toate în lumea aceasta. Era ca ieri când l-a dat pe Trică ucenic de patru ani şi se şi pomeni cu el calfă, un băietan de cincisprezece ani, cam deşirat, dar înalt ca un grenadir, cam motolog, dar cu virtute. Păcat numai că trecea şi acuma săptămâna fără ca el să se spele şi să se pieptene: aceasta nu se face, asta ştia el, decât duminicile şi zilele de sărbători împărăteşti, după-prânz, ba chiar şi atunci numai dacă nu e timpul ca să se scalde în Murăş.
     Persida, sărmana, se speria când îl vedea aşa, din Paşti în Crăciun.
    Se obişnuise atât de rău acolo, în mănăstire, ca toate să fie curate în preajma vederii ei, încât o apuca un fel de boală când venea de sărbători pe acasă şi trei zile depline rânduia mereu şi curăţea până şi prin podul casei.
    Păcatul acesta căzu pe dânsa mai ales fiindcă în mănăstire nu mai stătea cu celelalte fete, ci cu maica Aegidia, pe care o apucau durerile de cap când vedea praf pe masă, ori când un scaun nu stătea tocmai la locul lui.
    Mara era, cât stătea fata ei acasă, mereu cu ochii umezi, ea singură nu ştia de ce.
    Prea i se făcuse fata fată, şi nu mai ştia ce să facă cu dânsa. Înaltă, lată-n umeri, plină, rotundă şi cu toate aceste subţirică s-o frângi din mijloc; iar faţa ei ca luna plină, curată ca floarea de cireş şi albă de o albeaţă prin care numai din când în când străbate abia văzut un fel de rumeneală. Nu! asta nu putea să rămâie aşa. Ştia Mara că vine frumuseţea şi se trece, şi-i venea să geamă de durere şi-ar fi vrut s-o poată fermeca, pentru ca aşa să rămâie pe veci înmărmurită, ca veşnic oamenii, văzând-o, să strige cuprinşi de mirare: „A fost odată o Mară şi aceasta e fata ei: copii că dânsa nimeni n-a mai avut!“
    Şi totuşi voia s-o ţină ascunsă şi tresărea adeseori cuprinsă de gândul că are să i-o răpească cineva, s-o ieie, s-o ducă, s-o înstrăineze, s-o facă muiere.
    În zadar! Nici că se putea altfel: ăsta i-e rostul în lume.
    Şi iarăşi altă groază o cuprindea, şi sărea nopţile speriată din somn, ca să alerge peste Murăş şi să-şi aducă fata acasă.
    Auzise atâte poveşti despre fete frumoase ademenite de călugăriţe, ca să ieie vălul şi să rămâie viaţa lor toată între zidurile ce atâtea taine ascund. Iar Persida iubea pe maica Aegidia, Persida se simţea bine în mănăstire, Persida se simţea nenorocită când venea la casa ei cea ăracă.
    Sărmana mamă!
    Cum să ţină ea la casa ei asemenea fată?
    Cât a ţinut postul Paştilor, Mara a rânduit mereu, a urăţit, a văruit şi răsvăruit, şi-a dres casa, şi-a îngrădit din nou curtea, şi-a cumpărat mai întâi masă, apoi şi scaune, apoi şi două paturi noi, un dulap, ba până chiar şi trei icoane. Îi sângera inima când i se storceau banii adunaţi cu multă grijă pentru aceste nimicuri, de care dânsa nu simţea nici o trebuinţă; dar băiatul ei se făcuse calfă şi-l aştepta ca să petreacă Paştile cu sora lui şi cu muma lui; îşi aştepta copiii, care nu mai erau săraci ca odinioară, şi ţinea ca Persida să se simtă bine acasă.
    Sărmana mamă!
    Pe când ea se pregătea cu neastâmpăr să-şi primească copiii, neastâmpărul vieţii cuprinsese pe fiica ei.
    La colţ de uliţă, peste drum de mănăstire, era măcelăria lui Hubăr.
    Hubăroaie, o femeie scurtă şi cam grasă, şedea, ca de obicei, pe un scaun din fundul măcelăriei, iară feciorul ei, Hubărnaţl, tăia carnea şi-o cântărea, apoi lua banii şi îi dădea mumei sale, care ţinea casa.
    După cecumpărătorii se răreau, Hubărnaţl făcea rânduială, strângea fărâmăturile cu măturişca, apoi, dacă timpul era frumos, ieşea în faţa măcelăriei, ca să vadă mai bine lumea.
    Deşi măcelar, Hubărnaţl era, aşa, la înfăţişare, om plăpând, parcă mai mult fată decât fecior. Om de vreo douăzeci şi unu de ani, cu mustaţă puţină, cu obrajii rumeni, cu şorţul curat, oarecum ruşinos, el semăna mai mult a cofetar decât a măcelar. Ai fi crezut că nu e în stare să frângă gâtul unei vrăbii.
    Aşa şi era în adevăr.
    Lovea cu toporul în fruntea boului şi înfigea cuţitul drept în inimă fiindcă asta îi era meseria. Nu era însă în stare să rostească o vorbă aspră şi se-nduioşa până la lacrimi când vedea pe mumă-sa mâhnită.
    Aşa şi l-a crescut Hubăroaie, care atâta copil, atâta om avea în lumea aceasta.
    Şvăboaică de la Buda, ea se măritase foarte tânără după Hubăr, un vienez harnic şi chefliu, dar cam iute la fire, şi puţin în urmă veniseră aici, unde nu aveau pe nimeni. Lucrând cu zestrea ei, Hubăr a agonisit în câţiva ani, mai ales în timpul revoluţiunii de la 1848, o frumoasă avere. Încă mai bine le-a mers apoi după revoluţiune, când Hubăr a ajuns, ca neamţ din Viena, la mare cinste, şi casa lor era pusă în rândul celor de frunte. Dar tocmai aceasta era nenorocirea Hubăroaiei: rămăsese la măcelărie ea singură cu calfele, iară bărbatul şi-l vedea aproape numai zilele de sărbători, când poftea beamteri la masă. Astfel mângâierea ei era Naţl, care a crescut lângă mumă-sa mereu mâhnită şi încă de copil simţise că nu merg lucrurile bine în casa lor.
    Şi dacă n-ar fi fost asta, el nici c-ar fi ajuns măcelar. Îl dăduse tatăl său la gimnaziul din Timişoara, unde patru ani de zile, cât a stat, a fost mereu între cei dintâi. Anul al cincilea, însă, după vacanţa de la Paşti, nu s-a mai întors, ci a rămas acasă, lângă mama lui, la măcelărie. S-a şi făcut măcelar, însă firea nu i s-a înăsprit, şi când ieşea cu şorţul lui curat în colţul străzii, îţi venea să zici că nu e al lui şorţul, ci l-a pus numai aşa, de încercare.
    Ani de zile de-a rândul a stat el aici fără ca să fi văzut pe cineva la vreuna din ferestrele de peste drum. Şi jos, şi sus, ferestrele acelea erau date în alb, ca să nu se vadă prin ele, şi nu se deschideau niciodată. Acolo dar el nu se uita, fiindcă ştia că n-are ce să vadă.
    Zidirea mănăstirii se sfârşea însă în faţa măcelăriei, iar mai departe-nspre stânga era grădina mănăstirii, împrejmuită cu un înalt zid de piatră. Ferestrele despre grădină se deschideau, ba mai ales acum, primăvara, stăteau aproape toată ziua deschise. Naţl nu vedea, ce-i drept, de la măcelărie acele ferestre, dar putea să le vadă dacă trecea spre stânga, în faţa grădinii.
    Într-una din zile, ferestrele fiind deschise şi izbind o dată vântul în ele, una, tocmai cea de la iatacul din colţ, unde stătea maica Aegidia cu Persida, s-a sfărâmat.
    Naţl s-a dus să vadă şi a văzut — nu fărâmăturile de geam, ci o fată, care îi părea grozav de frumoasă.
    Nu-i vorbă, n-avea nevoie să şi fie pentru ca să-i pară frumoasă. Ceea ce se iveşte la fereastra unei mănăstiri de călugăriţe are totdeauna ceva tainic şi plin de farmec. Acolo, chiar bătrână fiind, femeia pare tânără, chiar urâtă, pare frumoasă; iară lucrurile sunt cum ele ne par.
    Din întâmplare, însă, Persida, care alergase şi ea să vadă ce s-a întâmplat, era chiar mai tânără, mai frumoasă şi mai plină de farmec decât cum Naţl era-n stare să şi-o închipuiască.
    El rămase uimit, cu inima încleştată şi cu ochii oarecum împăienjeniţi.
    Îi era parcă s-a rupt, s-a frânt, s-a surpat deodată ceva şi o mare nenorocire a căzut pe capul lui. Persida sta neajutorată în faţa geamurilor sparte şi nici nu-l băga-n seamă, când veni maica Aegidia, ca să vadă paguba.
    Femeie mai aşezată şi mai cuminte, ba chiar călugăriţă, maica Aegidia tresări când văzu, peste drum, pe Naţl, băiatul Hubăroaiei, stând cu ochii ţintă la fereastră. Îl ştia de copil mic, îl socotise totdeauna cel mai bun băiat, şi mintea i se oprea în loc văzându-l atât de îndrăzneţ.
    — Sidi! grăi dânsa mâhnită şi apucă fata de braţ, ca s-o dea din vederea tânărului.
    Rău a făcut, căci acum se opriră şi ochii Persidei asupra tânărului cu şorţ curat, cu obrajii rumeni şi cu mustaţa mică, acum îşi dete şi ea seama de ce stă acel tânăr acolo.
    Obrajii ei se umplură de sânge, şi îi era parcă o săgetase ceva prin inimă. Atât a fost, nu mai mult, şi ea nu mai putea să fie ceea ce fusese.
    Taine mari şi nepătrunse de mintea omenească!
    Atât a fost numai, şi gândul copilei era mereu la fereastra cea spartă, la frumuseţea zilei de primăvară, la omul ce stătuse acolo, peste drum, cu ochii uimiţi şi cu răsuflarea, parcă, oprită. Se temea să mai intre în casă, tremura când se apropia de fereastră, suspina greu când se uita şi nu-l mai vedea acolo, şi totuşi nu mai avea astâmpăr, nu mai găsea loc de repaos, îşi făcea mereu de lucru în casă.
    Nu i-a făcut şi nu-i făcea, nu i-a zis şi nu-i zicea nimeni nimic, nu ştia nimic, nimic nu gândea şi totuşi, aşa, ca din senin, se zbătea copila ca şi când ar voi să scape, să fugă şi să se ascundă în fundul lumii.
    Iar două zile în urmă, când iar l-a văzut acolo peste drum, ea a rămas nemişcată şi cu ochii ţintă la el. Era parcă pierdută, căzută într-un fel de leşin.
    Oamenii treceau de-a lungul uliţei, şi dacă el nu şi-ar fi tras seama, ea ar fi stat mereu acolo, în faţa lui. El însă iar s-a întors în faţa ferestrelor care nu se deschid niciodată.
    Nu se deschid, dar se pot deschide. Da! da! nu e voie, dar cu putinţă este!
    „Dacă voiesc, pot, grăi dânsa, şi puţin îmi pasă.“
    Ce era adică? îi face vreun rău cuiva?! păcătuia dacă deschidea fereastra?
    „Ca el să ştie?“ grăi dânsa, apoi se duse cu paşi hotărâţi, deschise fereastra din faţa măcelăriei şi rămase dreaptă, înaltă şi cu faţa deschisă în ea.
    Pe Naţl, care stătea în uşa măcelăriei, cuprins de neastâmpăr, îl trecură fiorii.
    El ridică fără de voie mâna stângă la gură şi îi făcu semn să închidă fereastra, căci vedea lumea.
    Îi era frică de femeia ce stătea acolo sus în fereastră.
    Nu era păcat, nici un rău nu i-a făcut Persida nimănui, şi totuşi ea se simţea umilită, nu mai putea să privească în ochii maichii Aegidiei şi nu se mai ducea, nu mai voia să se ducă la fereastră.
    Îi era parcă o apucase un fel de nebunie, care a trecut.
    Da! a fost o nemaipomenită ştrengărie, de care îi era ruşine, şi mult ar fi dat ca nici el să nu fi băgat de seamă când ea a deschis fereastra.
    Dar, la urma urmelor, de ce a şi deschis-o? Numai şi numai ca să-i arate că puţin îi pasă de dânsul, că poate, dacă vrea, s-o deschidă numai ca să râdă de dânsul.
    Ar fi voit să i-o scrie aceasta pe o bucată de hârtie şi să-I arunce hârtia când îl va mai vedea stând ca un smintit în faţa ferestrei.
    Dar îi era ruşine.
    Era nesuferită viaţa aici în mănăstirea aceasta, unde dânsa era atât de singură, şi inima i se bătea mai iute şi mai tare decât de obicei când se gândea că peste câteva zile va ieşi şi va sta iar acasă, cu fratele ei, cu Trică al ei, care acum nu mai era ucenic, ci calfă, un adevărat flăcău, cu care poţi vorbi.
    S-a şi bucurat Persida de sâmbăta Floriilor, când Trică a venit s-o ia şi s-o ducă acasă.
    Ce om se făcuse! Era tuns abia acum şi îmbrăcat în haine noi-nouţe, din creştet până în călcâie toate noi. Nu-i vorbă, hainele îi erau cam largi şi mânecile surtucului ajungeau până la degete, dar nimic nu era din târgul de vechituri, ca mai nainte.
    Deşi îmbrăcat însă în haine noi, Trică se simţea foarte strâmtorat în faţa surorii sale, care era şi mai mare, şi mai frumoasă, şi mai nu ştiu cum decât Milena lui Claici, cea logodită acum cu un teolog.
    N-o văzuse de un an pe soră-sa şi acum parcă nu îndrăznea s-o mai ia drept sora lui.
    — Trică dragă! îi zise ea, întinzându-i mâna.
    — Da, grăi dânsul tulburat, am venit să mergem acasă... şi nu ştia să-i sărute ori nu mâna, nu putea să-i zică „tu“, îi era greu să meargă, după ce ieşiră la uliţă, alăturea cu dânsa, ci rămase un pas în urmă.
    Erau, spre pod, două drumuri: unul la stânga, iar cellalt a dreapta.
    Persida ştia că e mai scurt cel de la stânga, dar nu stete decât o clipă pe gânduri, apoi, fără de voie, apucă la dreapta, spre măcelărie.
    O nouă ştrengărie!
    Tocmai în faţa măcelăriei Persida trecu uliţa ca să apuce colţul, şi acum i se împăienjeniră ei ochii, şi iar îi era ca şi când un fel de leşin ar cuprinde-o. Îi era ruşine, grozav de ruşine, şi îşi vedea, parcă, obrajii roşiţi de năvala sângelui.
    Naţl sfărâma tocmai cu barda încheietura de la un genunchi, şi când Persida se ivi peste drum şi apucă spre măcelărie, el rămase cu privirea pierdută şi barda îi tremura în mână. Hubăroaie se ridică din jeţ şi înaintă până în uşă; servitoarea, care ţinea coşul ca să i se dea carnea, se uita şi ea mirată, iar dincolo, peste drum, la cellalt colţ, se oprise un bătrân şi stătea cu gura căscată.
    Persida trecea ca prin văpaie mistuitoare, iară Trică venea doi paşi în urma ei domol şi cu capul ridicat.
    — Trică, grăi dânsa după ce trecu de măcelărie, vino mai iute, nu mă lăsa singură!
    — Frumoasă e, şerpoaica! grăi Hubăroaie. A cui să fie oare?
    Mi-e ca şi când aş mai fi văzut-o undeva. Naţl dete din umeri! El ştia, ce-i drept, unde a mai văzut-o, dar nu ştia a cui este.
    — E de dincolo, din mănăstire, răspunse servitoarea; o vei fi văzut la fereastră.
    Obrajii lui Naţl, şi altfel rumeni, se făcură roşii ca bujorul.
    — Nu, zise Hubăroaie; ferestrele nu se deschid.
    — Ai văzut? întrebă dl Bereki, bătrânul din cellalt colţ, care acuma trecuse uliţa şi stătea în uşa măcelăriei.
    — A cui e?
    — Se poate să mai întrebi? e leită muma ei!
    — Aşa e! Da, e fata Marei, grăi Hubăroaie mai întâi mirată, apoi dezamăgită.
    „Păcat“! îi venea să mai zică, dar n-a rostit vorba. Era oarecum înduioşată de gândul că e mare nenorocire să fii atât de fragedă, atât de frumoasă şi să ai mamă pe Mara, precupeaţă şi podăriţă.
    Cu totul altfel se înfăţişau lucrurile în gândul feciorului.
    Era şi el mai întâi mirat, în urmă însă îi venea să ridice barda şi să arunce în lună cu ea, apoi să lase măcelăria în grija mumei sale, să alerge după fata Marei şi să sfărâme capul celui ce ar îndrăzni să se apropie de dânsa.
    N-avea nevoie, deoarece Persida nu era singură, şi băiatul, care acum mergea alăturea cu dânsa, vedea foarte bine şi ştia, la nevoie, şi el să sfărâme capete.
    Un lucru era pe care nu putea Trică să-l înţeleagă: că femeile pe lângă care treceau, toate, până chiar şi fetiţele mici se uitau cordiş, cu coada ochiului, la sora lui şi apoi îşi mai şi întorceau capetele.
    O înţelegea însă aceasta mama lui, care ardea de nerăbdare să meargă ca mâine cu fata ei la biserică, iar după- amiazăzi să dea o raită pe la Lipova, ba îi venise odată chiar gândul de a-l însoţi pe Trică la Arad, ca să stea o zi, două la casa lui Claici.
    De! e greu să ai fată mare, mai ales când trebuie să stai toată ziua la pod, ca să aduni creiţari pentru ea. Fetele vor să fie purtate prin lume, ca oamenii să le vadă şi să le ducă vestea, să umble mereu, ca să-şi întâlnească norocul. Şi parcă ştia Mara că aici, unde a crescut şi unde toată lumea o ştia de mică, fata ei n-o să-şi poată găsi norocul.
    Dar a venit fata acasă, şi acum mama nu mai ştia cum să se gândească.
    Lucrurile nu erau deloc cum ea şi le închipuise.
    Se bucura Persida c-a venit acasă şi era voioasă, dar nu vedea schimbările ce se făcuseră în casă şi primprejurul casei.
    Degeaba au fost cheltuielile, degeaba osteneala şi neliniştea, căci Persida ar fi văzut poate gardurile huluite şi gunoiul prin curte, dar nu se uita nici la curtea cea curată şi bine îngrădită, nici la pereţii de curând văruiţi. Ba după ce a intrat şi a văzut lucrurile cumpărate cu atâta amar de bani numai de dragul ei, ea a strâmbat oarecum din nas, ca şi când puţin i-ar fi păsut.
    Mai rău a strâmbat însă când Mara i-a vorbit de biserică.
    — O, Doamne, zise ea, dar ce să mai facem şi la biserică?!
    Marei îi trecu, parcă, un sloi de gheaţă prin inimă.
    În mintea ei duminica şi sărbătoarea erau zile în care omul merge la biserică. Mai ales acum, de când cu lumea nemţească, era lucru nestrămutat că coşurile se adună, piaţa se deşertează şi dughenele se închid îndată ce clopotele sună de intrare. Iar pe când sună de a treia oară, bolnav pe moarte ar trebui să fii ca să lipseşti de la biserică.
    Nu-i vorbă, s-a dus şi Persida; era însă oarecum dusă cu gândul şi strâmtorată ca străinul între străini şi tot ca nişte străini se uitau şi alţii la dânsa, încât Marei iar îi trecea sloiul de gheaţă prin inimă şi nu-i mai pria bucuria.
    Se înşela, cu toate aceste, făcându-şi gândul nesuferit, că i-au momit călugăriţele fata.
    Îi era frică Persidei de oameni. Vedea, ba simţea, oarecum chiar şi pe nevăzute, că toţi se uită cu ochii bine deschişi la dânsa, că toţi o judecă, şi inima i se încleşta, ca şi când tot în faţa măcelăriei lui Hubăr s-ar afla. Îi era ruşine ca şi când toţi ar putea să afle din faţa ei cele petrecute, se temea de ceva neştiut şi nu ştia cum să calce, cum să-şi ţină trupul, cum să-şi poarte capul şi ce să facă cu mâinile ei.
    S-a dus, cu toate aceste, şi după-amiazăzi la Lipova, s-a dus cum merge omul osândit să-şi ia pedeapsa, dar s-a dus râzând, fiindcă era crescută de maica Aegidia, care mereu îi zicea: ,,Să râzi când îţi vine să plângi şi să plângi numai când vezi pe alţii plângând“.
    Cu inima mereu încleştată şi tremurând la fiecare răspântie unde putea să se pomenească în faţa unui om pe care nu voia să-l întâlnească, ea umbla dreaptă şi cu capul ridicat, gata în toată clipa de a înfrunta privirile orişicui.
    Era deci obosită când s-a întors acasă. Deşi atât de mult s-a temut că nu cumva să-l întâlnească, acum era mâhnită că nu l-a întâlnit, ca să treacă dreaptă, cu capul ridicat, nepăsătoare prin faţa lui.
    Era obosită şi i se ura, nu ştia ce să mai facă acasă.
    Erau Floriile pentru nemţi; duminica viitoare urmau Paştile nemţilor; abia peste două săptămâni aveau să fie Paştile româneşti: îi era, parcă, groază când se gândea că abia joi după Paşti se va întoarce iar în mănăstire. Ce să facă ea până atunci aici, unde n-avea ce să facă?
    Mara vedea că fata ei n-are ce să facă şi se simţea nenorocită că nu ştie ce să-i facă. Se ducea cu ea la denii, o ducea şi dimineţile la biserică, dar degeaba i-a zis sâmbătă să meargă să vază Învierea la Lipova ori la Maria Radna, fiindcă fetei îi plăcea să stea acasă.
    Şi zilele erau, cu toate aceste, foarte frumoase. Murăşul, crescut ca odinioară din topirea zăpezilor, era plin din mal în mal şi se tăvălea alene spre şes. Pădurile nu înverziseră încă, dar pruniştile erau în floare, iarba se încheiase, sălciile, răchitele şi plopii lăsaseră mâţişori, vântul adia dinspre munţi primăvăratic, răcoros.
    — Să mergem să culegem viorele, grăi Trică, pe care nu-l ierta firea să piardă ziua cea frumoasă, mai ales că era lunea Paştilor nemţeşti.
    — Dacă ţii... răspunse Persida alene.
    Ei plecară la deal spre ruinele de la Şoimoş, locuri lor atât de bine cunoscute.
    Era în adevăr frumos. Inima creştea de vederea mugurilor, care începuseră a crăpa, şi sângele zvâcnea mai iute şi mai tare în adierea vântului ce trecea peste flori proaspete.
    — Ştii ce? grăi deodată Persida. Să trecem la Lipova. Îţi aduci aminte, colo, deasupra viilor, ce frumos era şi câtă mulţime de viorele!
    Era, nu-i vorbă, mai frumos aici; dar frumos era şi acolo; pretutindenea era frumos şi bine.
    — Dacă vrei! răspunse dar Trică.
    Apoi se întoarseră la vale, trecură Murăşul, fără ca să-şi mai pună viaţa în joc şi fără ca să plătească creiţarii, şi o luară spre Sărărie, ca să iasă deasupra Lipovei.
    — Să trecem prin oraş, grăi Persida, că e mai aproape.
    Nu era mai aproape, dar, la urma urmelor, şi prin oraş tot acolo ieşeau.
    Sărmana copilă!
    A trecut cu inima încleştată prin oraş şi era deznădăjduită când s-a văzut la cele din urmă case. Ar fi vrut acum să spună că rău au ales drumul şi să se întoarcă iar prin oraş, ca să apuce drumul pe la Sărărie. Asta însă nu mergea.
    — De, zise ea după ce sosiră între vii, tot e mai frumos la Şoimoş!
    — Ştiu eu că e mai frumos! îi răspunse Trică, pe care inima îl trăgea acolo unde a petrecut atâtea zile de copilărie.
    Da! însă deasupra viilor mai erau şi alţii, care veniseră să caute flori şi să vadă de acolo din deal Murăşul şi lumea cea mare şi largă. Persida începu să urce mai cu virtute.
    A urcat, a căutat şi-a adunat flori, apoi s-a întors iar prin oraş la pod, obosită, frântă.
    Hubărnaţl se întorcea şi el obosit, frânt de la Radna, unde e atât de frumos acum primăvara.
    Dacă n-ar fi fost pe pod, el ar fi apucat fie la dreapta, fie la stânga: aici însă nu-i rămânea decât să meargă înainte, drept în flacăra cea mare ce se ivi fără de veste în calea lui.
    Era greu afară din cale! Cum să treacă? cum să calce? Cum să-şi ţie mâinile? cum să se uite la ea? să-şi ridice pălăria ori să facă ca şi când n-ar
    Persida tresări când îl zări, îşi îndreptă trupul şi îşi ridică capul. Nu mai era obosită: îi venea să zboare de uşoară ce se simţea; era ca beată de gândul c-a fost şi el la Radna — să caute flori de primăvară. Trecând pe lângă dânsa, el se uita zâmbind şi cu faţa deschisă, ca la nişte vechi şi buni prieteni, la Persida şi la fratele ei, apoi îşi ridică pălăria şi salută ca un băiat binecrescut, încât Persida, aşa înţepată cum era, trebui şi ea să dea din cap.
    — Cine e acesta? o întrebă Trică cu glasul cam înfundat.
    — Cine să fie? răspunse ea. Hubărnaţl.
    — De unde te cunoaşte?
    — Nu mă cunoaşte, dar cunoaşte pe mama!
    Trică se uită înapoi.
    — Aşa-i! zise el. Ăsta e Hubărnaţl.
    Mara se simţise şi ea foarte măgulită când Hubărnaţl a salutat-o, în două rânduri, la dus şi la întors, mai altfel decât de obicei. Măgulită se simţea dar şi acum, când văzu din capul podului cât de frumos a ridicat feciorul lui Hubăr pălăria în faţa copiilor ei.
    N-avea, cu toate aceste, cuvinte de a se bucura, fiindcă seara Persida era foarte neastâmpărată, nu-şi mai putea găsi locul şi a rămas în cele din urmă dusă pe gânduri.
    Avea în sufletul ei ceva ce nu putea să spună nimănui, iar aceasta nu pentru că s-ar fi silit, ci pentru că nu ştia nici dânsa ce are. Se temea ea însăşi de sine, simţea c-o apucă din când în când o pornire năvalnică şi-i vine să se ducă, ea singură nu ştia unde, şi să facă, ea singură nu ştia ce. Mii şi mii de primejdii, nenorociri peste nenorociri, zbuciumări peste zbuciumări, o viaţă plină de nevoi şi de dureri: le presimţea, le vedea, le ştia parcă pe toate cum vin.
    — O, Doamne, zise ea cuprinsă de duioşie, ce bine e la mănăstire! Ce fericite sunt maicile!
    Mara se cutremură în toată firea ei.
    — Îţi place ţie fiindcă te-ai obişnuit cu maicile, răspunse ea. O să vezi, însă, că e bine şi afară din mănăstire.
    Mai mult n-a zis Mara, dar acuma era hotărâtă să-şi ducă fata la Arad, neapărat s-o ducă şi s-o ţie cât de mult acolo, ca să se obişnuiască cu lumea.

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>



    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

    

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

     

    Cand eram elev, candva , aveam lecturi obligatorii de la scoala. La vederea listei de lecturi aparea o stare de respingere, preferam cartile recomandate de prieteni sau rude. Dar luand pe rand cartile la citit, foarte multe mi-au placut atat de mult ca reusisem sa memorez pasaje sau versuri pe care si azi, dupa trecere timpului (cca. 50 de ani), le pot cita cu usurinta. Asa ca nu evitati cartile, veti avea surprize placute.