Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Mara

Ioan Savici

imagine din filmul Mara

                               
            XX
            NOROCUL CASEI
            
    - Lasă, draga mamei, că toate au să iasă bine. Are fiecare norocul lui. Au păţit-o altele şi mai rău decât tine şi tot au ajuns femei cu casă bună. Eşti, la urma urmelor, ca şi când ai fost cununată cu el, şi toată lumea te ştie că i-ai fost soţie credincioasă şi harnică şi multe ai suferit de la dânsul. Femeie ca tine n-are decât să aleagă între cei mai buni ca să-şi găsească bărbat.
    Aşa vorbea Mara ca să-şi mângâie fata.
    Trecuse miezul nopţii, şi ele, deşi obosite moarte, nu puteau să doarmă în culcuşurile lor.
    - Nu-mi mai trebuie bărbat, răspunse Persida; eu nu mai pot să am bărbat.
    Vorba asta Mara nu putea s-o înţeleagă, dar nu putea nici
    Persida să-i spună de ce adică ea nu mai poate să aibă alt bărbat afară de Naţl. Prea ar fi fost grea lovitura dacă i-ar fi spus că e cununată cu dânsul.
    - Prostii! grăi deci Mara, care înţelegea lucrurile cu totul altfel. Poate o femeie ca tine orişicând... Luată apoi pe dinainte de dorinţa de a o molcomi, ea nu se mai putea stăpâni.
    - Banul, draga mamii, urmă ea, banul e mare putere, el deschide toate uşile şi strică toate legile, iar tu ai bani, destui bani, mulţi bani. Uite! urmă ea, făcându-şi mustrări c-a scăpat vorba. Ţi-o spun fiindcă nu mai eşti copilă şi trebuie s-o ştii, ca să te simţi: eu am adunat pentru voi puţin câte puţin şi din ce în ce mai mult. M-a ajutat Dumnezeu, şi puţine sunt pe aici prin apropiere fetele care au zestre ca tine.
    Persida se ridică puţin în culcuşul ei. Ştiuse ea că are mama ei bani! acum însă ar fi voit să-i vadă faţa, căci din tonul cu care vorbea, banii păreau mulţi, şi parcă din faţa ei ar fi putut să-i numere. Era însă întuneric în casă.
    - Câteva mii să fie, grăi Persida, nu se sperie nimeni de ele.
    - Nu vorbi, fata mea, de mii, îi zise Mara, ci numără cu zecile de mii. Nu degeaba am ostenit eu; nu degeaba mi-am tras de la gură. Ce-i al tău e al tău; ce-i al lui Trică e al lui Trică; ce-o să mai rămână veţi împărţi între voi. Asta s-o ştii, ca s-o ştii, dar să n-o spui nimănui. Nu eşti tu orişicine!
    Persida tăcu.
    În zadar! puterea banului e mare, şi ea se simţea cu totul altfel acum, când ştia din gura mumei sale că are zeci de mii puse la o parte şi bine păstrate, cum numai Mara ştia să păstreze.
    Doamne! Naţl s-ar mira şi el dac-ar şti-o aceasta şi şi-ar da silinţele să intre în voile bătrânei, s-o îndulcească, s-o momească. Hubăr, bătrânul, ar vorbi şi el cu totul altfel dac-ar şti că feciorul lui ia zestre mare.
    De ce adică Naţl era mereu posomorât şi răstit? de ce era nerăbdător? de ce bea? de ce juca cărţi? de ce era nemulţumit cu soarta lui? Pentru că era deprins să trăiască bogat şi trăia acum sărac, scos de dânsa din averea lui.
    Îi venea să se ridice din culcuşul ei şi să alerge la el, ca să-i spună şi să-l roage, să-i moaie, să-i îndulcească firea. În zadar, afară de dânsul nu era pentru dânsa bărbat pe lume, fără de căsnicie nu e viaţă şi numai cu dânsul putea dânsa să-şi închipuiască căsnicia.
    Asta trebuia s-o înţeleagă şi mama ei, şi o înţelegea dacă-i spunea că sunt cununaţi.
    Acum, în clipa aceasta, putea să i-o spună, era chiar datoare, pentru ca ea să ştie cum stau lucrurile şi să nu-şi mai facă gânduri deşerte.
    - Mamă! şopti ea.
    Mara adormise.
    - Mamă! grăi mai tare.
    Mara dormea pierdută în somnul greu al omului obosit.
    Persida se ridică speriată din culcuşul ei.
    Iar se simţea singură, părăsită, nepăzită de nimeni şi, cu o putere neîmblânzită, o cuprinse pornirea de a se duce la el. Nu putea dânsa să doarmă în altă casă când avea casa ei. Ce făcea el singur? Cum putea dânsa să-l lase singur?
    Ca apucată de nebunie, ea se dete jos din pat, se îmbrăcă
    în pripă şi ieşi tiptil din casă, apoi o luă ca o stafie prin noaptea geroasă drept spre Sărărie, ţinând drumul peste Murăşul îngheţat după zarea luminii de la cârciumă.
    Naţl era dus, nu ştia nimeni unde, şi cârciuma rămăsese în paza lui Bandi, câinele credincios, care sări speriat în picioare când o văzu pe Persida în prag.
    Iară Persida nici că-l băgă în seamă, îi era parcă a căzut din cer de la mari înălţimi în prăpastie adâncă şi se afla tot în cădere.
    Aşa a găsit-o Naţl când s-a întors cam ameţit de vin acasă.
    - Aha! grăi dânsul. Tot s-a-ntors doamna! Ştiam eu că nu poţi tu să trăieşti fără de mine: e scris în steaua sub care ne-am născut c-avem să trăim împreună până ce nu ne vom fi mâncat de vii unul pe altul.
    Persida se uită la el cuprinsă de înduioşare, cum muma se uită la copilul pornit în căi rele.
    Ce putea dânsa să vorbească cu omul acesta?!
    - Dar bine c-ai venit, urmă tolănindu-se pe pat, căci tot n-avea cine să-mi tragă cizmele... Trage! adăugă apoi şi-şi întinse piciorul.
    Era obişnuită Persida să-i tragă cizmele şi să i le cureţe de noroi. Ea-l învăţase aşa. Niciodată însă pân-acum el nu i-o ceruse asta, şi ea se ruşină de starea în care ajunsese faţă de el.
    Dar ce putea să facă?! Cu de-a sila, dar le trase, apoi rămăsese uitându-se mâhnită la el.
    - Bine, zise ea, nu ţi-e ţie ruşine de ceea ce ai făcut?
    - Nu, răspunse el, nu mi-e deloc ruşine. De ce să-mi fie ruşine? Dac-aş fi orb, nu mi-ar fi ruşine; dac-aş fi surd, nu mi-ar fi ruşine; sunt cum m-a lăsat Dumnezeu, aş zice, şi tot aşa zic şi acum. Nu vezi tu că mie-mi lipseşte ceva? Nu sunt om în toată firea. E o nenorocire, dar n-am ce face!
    Ce mai putea să-i zică?!
    - Cum ai putut tu să laşi casa aşa singură? grăi dânsa peste câtva timp.
    El se ridică şi se uită la dânsa frământat în luptă cu sine.
    - N-am lăsat-o singură, îi răspunse apoi râzând cu amărăciune. A rămas aici fratele meu Bandi. Da! urmă el, să ştii că mi-e frate, frate adevărat, feciorul tatei, întocmai ca mine! Uită-te bine la el şi-o să vezi şi tu că aşa este. Mi-e frate! Asta-i izvorul tuturor nenorocirilor!
    Persida nu se putea dezmetici.
    - Vorbeşti într-aiurea? grăi dânsa.
    - Nu! răspunse el. Sunt cam ameţit şi nici nu ţi-aş fi spus-o dacă n-aş fi, dar ştiu foarte bine ce spun: Bandi, băiatul Reghinei, e fratele meu. Îl văd, îl simt că mi-e frate şi-mi aduc aminte de Reghina... M-ai înţeles? Tata e om bun, dar s-a înrăit, fiindcă nu poate să uite şi să ne ierte pe mine şi pe mama. Tu eşti suflet bun, Persido, inimă de diamant: ce ai avut să iei asupra ta blestemul căzut pe capul nostru?! Persida-şi dete seamă de marea asemănare ce era între Bandi şi Hubăr şi nu se mai îndoi că Naţl are dreptate.
    - Sărman de tine şi de mine, sărmani de noi toţi! strigă ea cuprinzându-l cu braţele. Să n-o simtă cumva Bandi aceasta, că mult ţine la răposata lui mumă şi urât lucru se-ntâmplă!
    - Să n-o simtă, zic şi eu, grăi Naţl, dar tata trebuie să facă ceva, m-ai înţeles? Trebuie să facă ceva!
    - Da! grăi Persida, şi ei începură să stea la sfat, parcă nu s-ar fi certat niciodată-n viaţa lor.
    Iară Mara...
    Visase noaptea toată pe feciorul ei, şi dimineaţa tot cu gândul la el s-a deşteptat din somn. Nu se putea dezmetici cum au venit lucrurile şi ce a făcut el ca s-o ia pe dinainte şi s-o ducă cu dânsul. Îşi aducea numai aminte că s-a uitat o dată la el, a văzut că nu e chip să-l abată de la hotărârea lui şi a început să bată în palme. Cu totul altfel s-ar fi petrecut însă lucrurile dacă dânsa nu s-ar fi putut mângâia cu gândul că are iar pe fata ei la sine. Ea sări deci speriată din pat când se încredinţă că culcuşul Persidei e deşert şi nici hainele ei nu mai sunt aci.
    Le înţelese toate într-o singură clipă.
    "Neam îndrăcit! strigă dânsa. Dacă şi-au pus odată ceva în gând, nu e chip să-i mai scoţi din ale lor." Ea se aşeză îndărătnică pe scaun, nu supărată, nu îndurerată, ci tare hotărâtă de a nu se mişca, de a nu face nimic, de a arăta că nici pe dânsa nu poate nimeni s-o scoată din ale ei.
    Ca totdeauna când nu mai ştia ce să facă, şi acum simţământul ei covârşitor era că toate au să iasă în cele din urmă după gândul ei şi că copiii ei pot să dea în gropi, pot să sufere, dar nu pot să piară şi tot la ea au în cele din urmă să se întoarcă.
    De aceea a râs cu un fel de mulţumire răutăcioasă când a aflat, peste câteva zile, că Naţl iar a bătut pe Persida. Ar fi voit să-i scoată omului aceluia ochii cu ghearele, dar îi părea bine.
    "Aşa-i trebuie! zicea. Să-şi vie în fire!"
    Săptămânile şi lunile treceau. Persida trăia din ce în ce mai rău cu soţul ei, dară Mara nu-şi schimba gândul: putea Persida să rabde, că-i făcea bine răbdarea.
    Tot astfel, când a venit ştirea că războiul s-a pornit cu italienii,
    Mara se ruga mereu la Dumnezeu să aibă în paza lui pe feciorul ei, dar se bucura oarecum când se gândea la suferinţele prin care el trebuie să treacă.
    Sunt însă în lumea aceasta cu putinţă şi lucruri care o moaie chiar şi pe Mara.
    Mai pe toamnă Mara află că Persida iar e în stare binecuvântată.
    Nu-i venea să creadă şi nu putea să-şi dea seama dacă e bucurie ori întristare simţământul viu care o cuprinde când se gândeşte că tot ar fi cu putinţă.
    "Grozavă nenorocire!" zicea dânsa, şi totuşi îi venea să se ducă şi să-şi ia fata cu puterea de câte ori afla că şi acum tot o mai bate Naţl. I se răscolea toată firea când se gândea că iară s-ar putea întâmpla ca în rândul trecut.
    Iar dacă nu, dacă Dumnezeu se îndură, Persida era legată, nedespărţită pe toată viaţa de dânsul, şi Marei îi venea să se ducă la dânsul să-i spună că-l iartă, că vrea să se împace cu dânsul şi-i dă fată cu zestre, numai să se cunune... Parcă însă tot mai era timp, trebuia să aştepte.
    Aşa s-a frământat Mara luni de zile de-a rândul şi nu s-a mişcat decât pe la Sf. Nicolae, când iar a trimis moaşa după dânsa.
    - Zice, grăi Talia, să nu te nelinişteşti, că toate sunt bune!
    Mara era, cu toate aceste, ba tocmai de aceea, foarte neliniştită. Îi venea să-şi smulgă părul din cap, să-şi muşte carnea de pe trup, şi mergând cu paşi iuţi şi mărunţi, iar nu rar călcaţi ca altădată, spre cârciuma de la Sărărie, ea îşi zicea mereu: "Nemernico! Ticăloaso!" De mult ar fi trebuit să vină şi nu se putea ierta că n-a venit.
    "O, Doamne! grăi în cele din urmă, ca să se mai molcomească ea însăşi pe sine, dar tot om dat de la Dumnezeu e, şi botezul o să-l sfinţească şi pe el." Da! botezul sfinţeşte chiar şi pe copiii adunaţi din margine de drum.
    Ea, cu toate aceste, se opri, ajunsă la intrare, ca în faţa unei primejdii.
    - E aci neamţul? o întrebă pe Talia.
    - Nu e, răspunse aceasta, a plecat pe-nserate şi nu-i e obiceiul de a se întoarce înainte de cântatul cocoşilor. Şi nu s-a abătut Naţl nici astă dată de la obiceiul lui.
    Plecase supărat, muncit de gânduri grele, încât nu mai ştia nici el ce are să facă şi-şi petrecuse timpul cuprins de viu neastâmpăr.
    Târziu după miezul nopţii, când s-a întors istovit şi cam ameţit acasă, toate erau trecute şi în iatacul luminat de o candelă se făcuse linişte adâncă.
    Persida dormea cuprinsă de somn întăritor, încât abia i se mai simţea răsuflarea, iară Mara se aşezase pe patul lui şi fusese şi ea biruită de somn.
    Văzând pe Mara, el se opri şi stete o clipă, apoi voi să iasă, să plece, să se ducă, să fugă: îi era ruşine, îl cuprinsese un fel de spaimă, parcă o grea pedeapsă îl aştepta.
    El însă nu putea să plece: se simţea ca înfipt în pământ.
    Prin liniştea nopţii se auzea un fel de morfoleală gingaşă: copilul, îmbăiat, înfăşat şi aşezat, după obicei, lângă muma lui, nu dormea, ci îşi dusese mâinile la gură şi îşi sugea pumnii. Inima lui Naţl se strânse şi mintea lui se lumină deodată, parcă toată noaptea ar fi dormit şi n-ar fi văzut băutura cu ochii lui.
    Era un copil acolo, chiar copilul lui.
    Ah! de ce i l-a dat Dumnezeu?! Ca să-l certe cu toată asprimea.
    Nu! Copilul acesta nu poate să trăiască! S-a născut numai ca să moară. Chinuită în toată clipa şi mereu bătută, Persida n-a putut să dea viaţă decât unei stârpituri; îl vedea, parcă, stâlcit, cu oasele strâmbe, cu faţa pocită, o adevărată spaimă, şi, cuprins de fiori, el începu să tremure aducându-şi aminte de Reghina şi de copilul ei. Şi dacă i-ar fi dat, cu toate aceste, să trăiască?
    Grozavă nenorocire!
    Şi totuşi...
    "Doamne! zise el cu ochii plini de lacrimi, ceartă-mă pe mine, ceartă-mă cu toată asprimea, dar lasă-l pe el, păzeşte-l, ţine-l, orb să fie, surd să fie, slut să fie, schilod să fie, numai a om să semene, căci tot al tău este, tot ţie are să ţi-l păstreze sărmana aceasta de femeie."
    Tiptil apoi, pas cu pas, călcând în vârful degetelor, cu inima încleştată şi tremurând în tot trupul, el se apropie de pat, ca să-şi vadă copilul.
    Ce putea să vadă?
    Un copil abia născut nu e, la urma urmelor, decât o bucăţică de carne fără ochi, care se mişcă în toate amănuntele ei. El însă nu mai văzuse în viaţa lui ceva atât de frumos ca copilul lui, cu faţa ceea rotundă, plină şi viu mişcată şi cu degetele cele lungi şi subţiri la mânuşiţele de om.
    Ah! cum ar fi vrut să-l desfăşure, ca să-l vadă întreg, să-l pipăie cu mâna, să se încredinţeze că e întreg, că setea de viaţă, care-l făce să-şi sugă cu atâta neastâmpăr pumnii, îi străbătea întreaga fiinţă.
    "De ce, Doamne, atâta bunătate? Căci eu nu sunt vrednic de ea", zise el adânc înduioşat şi nu-şi mai putu stăpâni plânsul. Persida-şi deschise ochii şi-i deschise mari şi-i îndreptă oarecum dormind, mirată şi nedezmeticită spre el.
    - Ah! Doamne! zise el în româneşte. Iartă-mă, Persido, că te-am deşteptat, dar nu mai pot! Nu mai pot! zise el iar şi izbucni în plâns înăbuşit.
    Persida-i întinse mâna şi-l apucă de braţ, ca şi când s-ar fi temut că se duce şi-ar fi voit să-l oprească, să-l ţie, să nu-l lase.
    - Plângi, că-ţi face bine, zise apoi peste câtva timp. E băiat, urmă iar. O să vezi tu ce băiat! Lasă, c-o să vezi cum toate au de aici înainte să fie altfel.
    - Cum altfel? grăi dânsul deznădăjduit. Eu tot eu rămân; de câte ori mi-am făcut cele mai amarnice mustrări? de câte ori mi-am pus tare-n gând să mă-ndreptez?! Tot nemernic am rămas, şi nemernic am să fiu toată viaţa mea!
    Persida se uită zâmbind senin la el.
    Ce-i pasă ei acum dacă el se îndreaptă ori nu?!
    Da, mai înainte, când toată gândirea, toată simţirea, toată purtarea ei de grijă asupra lui şi numai asupra lui se îndrepta, ea ar fi voit să nu mai fie om ca dânsul şi-l scotea din răbdare, îl îndârjea prin neîncetatele ei silinţe. Acum însă nu mai vedea păcatele lui şi-i era, aşa cum îl ştia, destul de bun.
    Mara se deşteptă şi ea din somn, dar, văzându-l la patul fiicei sale, nu-i mai venea să fugă, ca mai nainte, când se gândise c-ar putea să dea ochi cu el.
    Văzându-l plângând, ea se înduioşă.
    - Ei, lasă-le acum, zise ea; ce a fost a trecut. Mi-a spus Persida, mi le-a spus toate; toate le ştiu, să-i mulţumim lui Dumnezeu că ni l-a dat şi-a rânduit să nu fie copil adunat de pe uliţe.
    El a rămas uimit în faţa ei. Ar fi voit să-i răspundă ceva, să meargă şi acum la ea şi să-i sărute mâna, dar nu putea: erau parcă toate de prisos, şi când îşi ridică ochii, el se uită la ea ca şi când nu ar fi fost niciodată şi c-ar mai putea să fie supărare între dânşii.
    - Sărmana mea mamă! grăi el în cele din urmă, suspinând.
    - Are să vină şi ea! zise Mara. Trebuie să vină! Am să mă duc chiar eu să-i spun, s-o chem, s-o aduc: îi este nepot şi ei tot atât de bine ca mie; are şi ea să se bucure.
    - Dar nu cumva să-i spui, mamă, şi ei că suntem cununaţi, grăi Persida îngrijată.
    - Nu! ferit-a Dumnezeu! adause Naţl. N-ar putea să nu-i spună tatei, şi-l ştiţi cum e!
    Ei începură apoi să se sfătuiască ce fel ar trebui s-o pornească pentru ca să-l moaie şi pe bătrânul Hubăr, ca la botezul copilului să fie adunaţi cu toţii în dragoste familială.
    - Avem, grăi Naţl, să-l botezăm în legea ta şi să rugăm pe părintele Codreanu să vie, ca tot el să-l boteze!
    - Da! zise Mara încântată, tot el! Altfel nu se poate! Persida dete din cap şi ochii i se umplură de lacrimi.
    - Nu, grăi dânsa, avem să-l botezăm în legea bătrânului Hubăr şi-o să rog, urmă plângând, pe maica Aegidia să-i fie ea naşă. De mult încă mi-am pus-o aceasta în gând, adăugă ea şi plânse înainte.
    Mara şi Naţl nu mai îndrăzniră să zică nimic. Aşa era! Tot dânsa era cea mai înţeleaptă. O durea pe Mara că nepotul ei n-o să fie creştin adevărat, dar recunoştea ea că numai aşa se poate îmblânzi Hubăr cel îndârjit.
    Aşa, stând de vorbă şi sfătuindu-se între dânşii, în fericită unire familială, i-au prins zorile de zi şi i-a apucat şi lumina zilei, pe care Hubăroaie o aşteptase cu neastâmpăr.
    Nu mai putea, sărmana de femeie!
    Singură dânsa ştia cât a răbdat şi câte lacrimi a vărsat în tăcere după rarele ei întâlniri cu Naţl. Ţinea să nu treacă peste voinţa soţului său; au însă toate un hotar: din clipa în care aflase că se apropie ceasul, ea nu mai aştepta decât să plece soţul ei la măcelărie pentru ca să plece şi ea.
    Persida şi Naţl şi Mara tresăriră într-un fel de uimire când ea se ivi în prag.
    Era lucru firesc ca ea să vie şi nu se îndoiau că va şi veni: uimiţi erau dar numai pentru că dânsa venise tocmai acum, când vorbeau despre dânsa.
    Mara, cea dintâi, se ridică şi se duse la dânsa. Neştiind ce să-şi mai zică, ele se îmbrăţişară în tăcere, se sărutară şi iar se ţinură îmbrăţişate, în vreme ce copiii lor se uitau la ele oprindu-şi răsuflarea.
Desfăcându-se din braţele Marei, Hubăroaie trecu apoi pe lângă fiul ei şi se duse la Persida, ca să o sărute de mai multe ori tot în tăcere, cu dragoste şi cu sfială.
Abia după-aceea ochii ei se opriră asupra copilului şi de la el trecură la Naţl.
    - Mult eşti nenorocit, grăi dânsa cu ochii plini de lacrimi, şi mare noroc ai avut! Le ştiu toate, urmă apoi întorcându-se spre Persida. Ştiu cât ai suferit, fata mea. Dumnezeu are să ţi le ţie toate în seamă şi să ţi le răsplătească!
    - Lasă-le aceste, întâmpină Mara. Să nu mai vorbim despre cele trecute, ci să vedem de cele viitoare.
    Hubăroaie se uită lung la ea.
    - Ţi-e uşor ţie, grăi dânsa amărâtă, căci stai singură, poţi să faci cum te trage inima şi n-ai să te temi de nimeni: mie mi-e groază când mă gândesc la cele viitoare.
    Persida se cutremură.
    - Să nu fie în ceas rău vorba pe care ai grăit-o fără ca să-ţi dai seama! suspină Mara. Nu e în lumea aceasta nimic mai trist decât viaţa văduvei, care poartă ea singură greul vieţii şi tot ea singură plânge când are vreo bucurie. Ce-mi este mie că ne vedem adunaţi cu toţii aici, când răposatul, sărmanul, nu poate să fie şi el cu noi! urmă dânsa plângând. Nu, din inimă nu puteau să-ţi iasă vorbele. Bărbatul tău e om şi el, e creştin, e părinte şi are să se moaie în cele din urmă. Nici că-i veniseră din inimă acele vorbe, dar fuseseră grăite, şi ca un fel de săgetare trecuse prin inimile lor simţământul că nu e unirea fericită cu putinţă câtă vreme trăieşte el.
    O clipă însă numai, apoi începură a se sfătui cum au să pornească lucrurile ca să-l aducă şi pe el în mijlocul lor. Hubăroaie nu îndrăznea să-i vorbească.
    - Ce ar fi dacă m-aş duce eu şi i-aş cere iertare? grăi Naţl.
    - Ferit-a Dumnezeu! răspunse muma lui. Ar fi destul să te vadă pentru ca să nu-şi mai poată stăpâni mânia. Nu ştiu ce are, dar de la un timp încoace e din ce în ce mai îndârjit.
    - Am să le sufăr toate, întâmpină Naţl, şi mi-e destul să-i spun o vorbă pentru ca să-l potolesc.
    Persida, dând cu socoteala care e vorba aceea, clătină din cap.
    - Nu! zise ea. Ai face foarte rău. Te rog, mamă, urmă apoi întorcându-se spre Hubăroaie, să te duci la maica Aegidia şi să-i spui c-o rog de iertare şi doresc a vorbi cu dânsa. Are ă vie, iar celelalte le lăsaţi pe mine.
    Aşa s-a şi făcut.
    De la cârciumă Hubăroaie s-a dus drept la mănăstire, şi pe la amiazăzi maica Aegidia cea mărunţică şi cu faţa aspră a cerut binecuvântarea stariţei ca să poată merge la fata ei.
    Trecuse atâta timp de când nu se mai văzuseră şi atât de multe s-au petrecut în timpul acesta. Era însă la mijloc un suflet nevinovat, şi maica Aegidia intră în cârciuma de la Sărărie ca-ntr-o biserică, sfiicioasă şi cu pas uşor.
    Tot aşa a şi ieşit peste vreun ceas, ca să meargă la părintele pleban, care s-a dus apoi fără de întârziere la Hubăr, căci vorba era să scape trei suflete rătăcite.
    - Ştiu de ce ai venit şi ce vrei, îi zise Hubăr. Nu mi-a spus nimeni, dar mi-e destul să te văd ca să ştiu. Uite, i le iert toate, toate le trec cu vederea, toate le uit ca şi când n-ar fi fost niciodată: nu-l pot însă ierta că nepotul meu e copil nelegiuit.
    - Tocmai de aceasta e vorba, grăi plebanul aşezat. E o nenorocire că aşa au venit lucrurile, dar trebuie să ne ferim de alta mai mare: să-i cununăm cât mai curând, pentru ca copilul să fie botezat ca născut din părinţi care trăiesc în căsnicie binecuvântată de sfânta biserică.
    - Minciuni! strigă Hubăr. Pata tot rămâne. Grozav am fost pedepsit eu pentru câteva clipe de uşurinţă! Nu mi-e destul că trebuie să-mi ştiu copilul de pripas, dar am ajuns să am şi un nepot nelegiuit.
    - Despre aceasta să nu vorbim, grăi plebanul cu oarecare asprime. Ţi-ai făcut datoria şi trebuie să ţi-o faci până la sfârşit. Copilul născut din adulter nu găseşte milă nici la oameni, nici la Dumnezeu: el n-are loc în rândul creştinilor şi e suferit numai în tinda bisericii. Născut din greu păcat, viaţa lui nu poate să fie decât o grea osândă. N-ai să-l ştii, n-ai să-l vezi!
    - Dar îmi iese mereu în cale! strigă Hubăr deznădăjduit.
    - E în adevăr de necrezut cum a ajuns el la casa lui Naţl, grăi plebanul. N-ai însă să ţii seama de el şi n-ai mai ales să pui alăturea cu dânsul pe nepotul tău, care nu din adulter, ci numai din căsnicie lipsită de binecuvântare e născut.
    - Dar ce este vinovat el?!
    Preotul clătină zâmbind din cap.
    - Fără de voinţa lui Dumnezeu, zise el, nici un fir de păr nu se clatină: cum s-ar putea oare ca om să se nască fără de a lui voinţă?! Era de mai inainte vinovat şi pentru vina lui osândit să se nască din păcat, pentru ca să treacă dispreţuit de semenii săi prin lume. Şi osândit, pentru vina ta, erai şi tu să-l zămisleşti, pentru ca să nu mai poţi trăi liniştit. Poartă-ţi osânda cu umilinţă şi cu răbdare îndelungă, pentru ca să ţi se ierte vina. Toate ai să le treci cu vederea şi să te gândeşti numai la împlinirea datoriei tale, pentru ca copilul să fie botezat în legea ta şi primit în sânul singurei biserici în adevăr mântuitoare. Dacă ei nu sunt cununaţi, botezul are să se facă în legea mamei şi copilul este pierdut pentru biserică. Acesta era un lucru peste care Hubăr nu putea să treacă. Nu mai era vorbă dacă vrea ori nu vrea, poate ori nu poate; trebuia să voiască şi să poată, să se siluiască însuşi pe sine, ca să fie ocrotit ca fiu supus de sfânta biserică şi să afle iertare înaintea lui Dumnezeu.
    A rămas dar vorba ca plebanul să-l aducă pe Naţl, pentru ca să ceară iertare şi părinteasca binecuvântare.
    Era hotărât Hubăr să le facă toate după cum le rânduise preotul, dar prea suferise multe, tot nu se împăcase cu gândul că nepotul său e copil nelegiuit şi, când se văzu faţă-n faţă cu fiul său, sângele îi năvăli spre cap şi ochii i se împăienjeniră.
    - Nemernicule! Cum ai putut tu să-mi faci şi ruşinea aceasta?! strigă el ca ieşit din fire şi-i trase fiului său două palme.
    Plebanul ridică mâna.
    - Rabdă, fiule, zise el, că ţi se cuvine şi ţi-e părinte. Naţl îşi plecă capul, apoi făcu un pas înainte, apucă mâna care-l lovise şi o sărută.
    Uitându-se în ochii tatălui său, el fu cuprins de simţământul că în zadar sunt toate, căci trai liniştit cu acest om nu se poate.
    - Loveşte-mă, alungă-mă, grăi, ceartă-mă cu cea mai mare asprime, dar să aibi inimă de părinte pentru copilul meu, care nu e născut, precum văd că crezi, din căsnicie nelegiuită.
    - Cum nu e?! întrebară plebanul şi Hubăr deodată.
    - Persida, răspunse Naţl ridicându-şi capul, nu e femeia care poate să trăiască în căsnicie nelegiuită. A venit cu mine fiindcă în starea deznădăjduită în care mă aflam se temea să mă lase singur. Ar fi murit însă mai bucuros, dară nu ar fi venit dacă nu s-ar fi găsit un preot care era gata să ne cunune.
    Suntem cununaţi!
    - Cum? În taină? Fără de învoirea părinţilor? întrebă preotul.
    - Cu învoirea mumei, răspunse Naţl cam în silă; învoirea tatei nu o puteam cere fiindcă eram în duşmănie.
    - Dacă aşa este, grăi preotul întorcându-se spre Hubăr, atunci căsătoria e neatinsă şi copilul e legiuit. Dar tot trebuie să fie binecuvântată căsnicia de amândouă bisericile.
    Hubăr nu se putea dezmetici. Se simţea uşurat, dar tot nu putea să-l ierte pe Naţl că s-a căsătorit fără de învoirea lui.
    - Să fie, zise el, să fie binecuvântată de amândouă, dar copilul e al nostru, numai al nostru.
    - Da, tată, răspunse Naţl, şi ei rămaseră câtva timp într-un fel de încordare.
    Părintele pleban ar fi aşteptat ca ei să-şi dea mâna, să se îmbrăţişeze, să se sărute, să arate că s-au împăcat. Naţl nu îndrăznea însă să se apropie de tatăl său, iar Hubăr nu putea să se uite în ochii fiului său.
    - Te rog, tată, grăi în cele din urmă Naţl, dacă se poate, să vii să vezi copilul.
    Hubăr îşi ridică ochii. Nu putea să zică ba şi îi era foarte greu să se ducă.
    - Am să viu, zise el, da! am să mă duc. Să ştii însă că nu la tine mă duc, ci la femeia aceea, care e prea bună pentru un nemernic ca tine.
    Naţl îşi plecă iar capul. Era şi el de părerea tatălui său şi nu se-ndoia că Persida va îndulci firea bătrânului.
    - Am să viu mâine dimineaţă, zise iar Hubăr întorcându-se spre părintele pleban. Azi e prea târziu şi trebuie să mă mai gândesc şi eu.
    Seara apoi Hubăr a vorbit cu nevastă-sa, care era foarte fericită văzându-l din ce în ce mai muiat şi mai fericită încă se simţea când el îi spuse că dânşii sunt cununaţi.
    - E femeie foarte înţeleaptă şi foarte cumsecade, grăi dânsa.
    - Nu e nici Naţl băiat rău, întâmpină el înduioşat. Au venit însă lucrurile aşa că nu mai ştia băiatul ce să facă.
    Vinovat sunt numai eu.
    Hubăroaie se uita lung şi cu ochii plini de lacrimi la soţul ei. N-ar fi crezut niciodată că el poate să facă asemenea mărturisire, şi acum ar fi voit să cadă în genunchi la picioarele lui şi să-i sărute mâna.
    - Sărmana femeie! urmă el. Cât a suferit şi cât a ştiut să rabde! Mie parcă nu-mi vine să cred că poate o femeie să fie cununată şi să trăiască ani de zile de-a rândul fără ca s-o spună aceasta. Mâine, adăugă el, mergem amândoi, în ziua mare, ca să ne vadă toată lumea, şi toată lumea trebuie să afle adevărul.
    Aşa au şi făcut.
    N-avuse Hubăr în viaţa lui zi mai mare decât aceasta.
    Se pregătise parcă s-ar duce să se cuminece şi parcă tot nu era gata.
    Un dar pentru nou-născut. Un semn de iubire pentru nora lui.
    El se duse la dulap şi luă din lădiţa de fier zece, apoi douăzeci şi cinci şi în cele din urmă toţi galbenii pe care-i strânsese, peste trei sute, apoi scoase şi cutia cu argintărie.
    - Să le-o dăm lor, că noi tot degeaba o ţinem.
    - Să le-o dăm! răspunse Hubăroaie râzând cu mulţumire.
    Şi tot astfel, ca de zi mare, aşteptau şi Naţl cu Persida.
    Se vede însă că zi cu desăvârşire senină nu e în lumea aceasta cu putinţă.
    Mara era şi ea mulţumită, dar nu se bucura cu toată inima; prea îi era drag copilul acela pentru ca să se poată împăca cu gândul că el are să fie papistaş. Îi era parcă mai bucuros l-ar şti aşa, nebotezat, şi singura ei vorbă era: "Voi faceţi cum ştiţi; al vostru e copilul!"
    Apoi mai era la mijloc şi Bandi, care se uita la copilul Persidei ca la un nou soare răsărit pe cer. În mintea lui nu putea să intre gândul că Hubăr va atinge copilul acesta. Nu era în lumea aceasta, pentru dânsul, om mai urgisit decât acel Hubăr, de care răposata lui mumă fugea înspăimântată, care-şi alungase feciorul şi-i făcuse Persidei atât de multe zile amare. Îi venea deci să fugă când a aflat că vine Hubăr. Nu! niciodată n-ar fi crezut că poate să fie Persida atât de nemernică ca să stea de vorbă cu un om ca Hubăr, şi acum, când ştia că dânsa-l aşteaptă, îi era parcă n-a mai rămas pentru el nimica în lumea aceasta. Şi totuşi ar fi voit să se ducă în lume şi nu putea; şedea posomorât într-un colţ şi nu era în stare să se mişte.
    Hubăr şi Hubăroaie au trecut pe lângă el fără ca să-l bage în seamă.
    Era şi frumoasă şi grea clipa în care ei au intrat la Persida.
    Păcat numai că Mara nu era şi ea de faţă.
    Naţl stătea umilit la căpătâiul patului şi se dete puţin la o parte când părinţii lui intrară, iar Persida îi aştepta cu faţa râzătoare.
    Hubăr, deşi cam strâmtorat, era om trăit în lume şi ştia ce voieşte.
    El se duse la Persida şi o sărută pe frunte.
    - Iartă, fata noastră, toate supărările pe care ţi le-am făcut şi fii încredinţată despre iubirea noastră părintească, grăi apoi uitându-se în ochii ei.
    - Nu suntem vrednici noi, răspunse ea sărutându-i mâna, dar copilul acesta?!
    Hubăr desfăcu punga şi vărsă galbeni peste copil.
    - Belşug să se reverse şi binecuvântare asupra ta! grăi el şi se plecă să sărute copilul.
    Apoi Hubăroaie îi dete Persidei cutia de argintării. Hubăr îşi îmbrăţişă şi feciorul, şi ei petrecură mai departe ca oameni care se iubesc şi de mult nu s-au văzut. Atât era Hubăr de încântat de nora sa, încât luă hotărârea de a merge chiar acum la Mara, ca s-o roage să vie deseară şi ea şi să petreacă cu toţii împreună; atât era de încântat, încât chiar acum hotărî ca de la Sf. Gheorghe înainte Naţl să părăsească birtul şi să vie acasă.
    Pe când însă ei petreceau în casă, Bandi se plimba neastâmpărat prin cârciumă. Îi era parcă s-a sfârşit viaţa lui şi-i venea să sară, să-l apuce de gât, să-l omoare pe Hubăr, care s-a pus între el şi singurii oameni pe care-i avea în lumea aceasta.
    Când Hubăr ieşea, Bandi stătea în calea lui şi se uita la el drept în faţă, îndrăzneţ, fără ca să-şi ascundă mânia, gata de a-l înhăţa, mai mult smintit decât om în toată firea.
    Hubăr se cutremură şi se opri cuprins de groază în loc, încât nevastă-sa trecu înainte pe lângă băietanul care din calea ei se dete la o parte şi-l lăsă apoi şi pe Hubăr să treacă.
    "Doamne! ce am eu să fac?!" grăi el după ce se văzu trecut.
    - Du-te tu singură la Mara, urmă apoi peste puţin, întorcându-se spre nevastă-sa. Spune-i c-o rog şi eu, c-o rugăm amândoi. Eu trebuie să mă duc la părintele pleban. Trebuie, acum, neîntârziat.
 

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>




    Carut piata pentru urcat scari la bloc

    Carutul are 6 roți, câte 3 pe o parte și pe cealaltă a acestuia. Roțile sunt aranjate în formă de triunghi, motiv pentru care nu va trebui să-ți mai faci probleme atunci când urci scări, sau traversezi stradă și trebuie să treci peste o bordură.

    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Calin (file de poveste)
    de Mihai Eminescu

    - poezie audio, mp3, gratuit -

    Toamna frunzele colindã,
    Sun-un grier sub o grindã,
    Vântul jalnic bate-n geamuri
    Cu o mânã tremurândã,
    Iarã tu la gura sobei
    Stai ca somnul sã te prindã.
    Ce tresari din vis deodatã?
    Tu auzi pãsind în tindã ....

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !