Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Mara

Ioan Savici

imagine din filmul Mara

                               
                      XVII
                BIRTUL DE LA SĂRĂRIE
    
    Nu trece nimic peste iubirea de mamă!
    "Şi adică ce e ?! îşi zicea Mara în cele din urmă. Parcă ea nu tot aceeaşi rămâne?! Câte femei trăiesc în căsnicie fericită fără ca să fie cununate?! Câte se fericesc după ce au făcut un pas greşit?!"
    "Mai bine moartă!" zicea odinioară, iar acum se simţea mângâiată când îşi dădea seama că fata ei nu e cununată cu neamţul. Ştia că nu poate să trăiască răzleaţă; a putut să se ducă, dar nu putea să rămâie, şi o aştepta în toate zilele să se întoarcă. De un singur lucru se mai temea şi se ruga în toate zilele lui Dumnezeu ca s-o ferească de lucrul acesta, singurul care ar fi putut s-o lege pe Persida pentru toată viaţa de Naţl. O treceau un fel de fiori de moarte când se gândea, lucru foarte firesc, că Persida ar putea să se întoarcă mumă acasă; aici mintea i se oprea în loc; nu mai ştia cum s-ar simţi, ce ar zice şi ce ar face atunci.
    De aceea sângele i se opri în vine când, patru zile înainte de Sf. Petru, Trică veni să-i spună, luând-o mai pe departe, că Persida s-a întors de la Viena.
    Cum i-ar fi venit, Doamne, să se bucure, şi nu îndrăznea.
    O aşteptase singură şi nu se îndoia că-l va părăsi pe neamţul care i-a stricat toată viaţa; iar ea venise tot cu dânsul, ba zicea că n-are niciodată să-l părăsească.
    - Nu cumva?... întrebă ea cu inima îndoită.
    Trică se uită în ochii mumei sale şi înţelese întrebarea.
    - Nu ştiu, răspunse el, nu cred, nu mi se pare.
    - Şi chiar dac-ar fi una ca asta, ba mai ales atunci, grăi Mara luându-şi inima în dinţi, să-i spui că nu vreau să ştiu că mi-e fată câtă vreme trăieşte cu dânsul: ori eu, ori el!
    Persida era greu lovită. Nu, mai aspru nu putea să fie pedepsită; dar aşa trebuia să fie, pedeapsa era dreaptă şi ea se simţea înălţată de gândul că muma ei este o femeie care nu vrea să-şi ierte fata, pe care o ştie trăind în căsnicie nebinecuvântată.
    Seara ea plângea pe înfundate în culcuşul ei. Ea, care nu se abătuse nici pe o clipă din calea cea dreaptă, prea era umilită în faţa lumii, prea căzută în gândul semenilor săi, şi fire de om avea, de om care, orişicât de fericit ar fi, se simte nenorocit când semenii lui îl preţuiesc mai prejos de ceea ce este.
    Ah! De ce nu putea dânsa să spună?! de ce nu putea să ridice de pe inima mumei sale greutatea ce atât de mult o apăsa?!
    Gândul acesta o frământa atât de mult, încât la Viena s-a dus fără de ştirea soţului său la un avocat, ca să-i ceară sfat.
    - Ar fi, o întrebă avocatul, muma d-tale în stare să declare că cununia s-a făcut cu ştirea şi învoirea ei?
    - Nu cred, i-a răspuns atunci.
    - Dar dacă ai avea un copil? întrebase iar avocatul.
    - Eu cred că da! grăi dânsa.
    - Aşteaptă dar până atunci, a zis apoi avocatul, căci de voinţa tatălui, care trăia în vrajbă cu fiul său, nu se ţine seama.
    Aştepta deci Persida cu însetare şi se ruga în toate zilele lui Dumnezeu.
    "Nu mă plâng, Doamne, şopti ea şi acum, suspinând din adâncul inimii. Tu ştii mai bine cum ai să-mi croieşti viaţa şi mi-l vei dărui când tu însuţi vei binevoi a-mi lumina şi lămuri viaţa. Al tău are să fie; ţie am să ţi-l închin: în frica ta am să-l cresc; îndură-te, Doamne, şi binecuvântează căsnicia noastră!"
    Iar pe când ea se zbătea astfel, el dormea pierdut în somn adânc.
    Mai norocos decât dânsa, el se întâlnise pe înserate, la casa lui Oancea, cu mumă-sa, care era tot cea veche, duioasă şi slabă.
    Stăpânită cu desăvârşire de dorinţa de a împăca pe fiul ei cu tatăl lui, care acum nu mai era supărat pe el, ea stăruia cu toată căldura mumei îndurerate să se desfacă de Persida, care i-a tulburat minţile şi l-a făcut să intre în vrajbă cu părinţii săi.
    - Erai cu totul alt fel de om, aşa zice tatăl tău, grăi dânsa, mai înainte de a te încurca cu Persida, şi numai ea te-a făcut să-ţi pierzi rostul vieţii.
    Aşa îşi zisese şi Naţl de nenumărate ori şi din zi în zi tot mai mult era stăpânit de gândul că Persida e o grea sarcină pentru dânsul. El însă nu putea s-o părăsească. Ar fi fost o prea mare mişelie. Dacă însă ea ar fi voit să-l părăsească, el n-ar mai fi făcut nimic ca s-o oprească, ba acum, când mumă-sa şi Oancea îl strâmtorau, el era ispitit de gândul de a se purta cu ea astfel ca dânsa să fie în cele din urmă nevoită a-l părăsi.
    - Uite! grăi Oancea, să-i dai ceva ca să aibă din ce trăi.
    - Nu primeşte, zise Naţl, dând din cap.
    - Luaţi, cum ziceai, urmă Oancea, cârciuma de la Sărărie şi las-o în cele din urmă pe ea singură la cârciumă.
    Naţl stătea pe gânduri.
    Îi era ruşine să zică da, dar nici ba nu-i venea să zică. Îi trebuiau bani, şi mumă-sa nu i-ar fi dat dacă el ar fi zis ba. Seara, când s-a întors la Persida, el era îngândurat şi scurt la vorbă. I-a spus, ce-i drept, că s-a întâlnit cu mumă-sa şi că are să primească bani ca să ia în arendă cârciuma; în alte amănunte însă el n-a intrat, şi nici Persida, pierdută în alte gânduri, n-a mai stăruit asupra lucrului. Îi era destul să ştie că treaba e ca pusă la cale şi se simţea uşurată.
    Cârciuma de la Sărărie era proastă, dar foarte bună. Lasă că trăgeau la ea plutaşii şi oamenii care veneau după sare şi pe timp de târg lumea se îndesuia într-însa, dar era la ea şi un birt pentru lumea mai bună şi trei odăi pentru trecătorii ce voiau să mâie. Aici puteau, dacă erau oameni harnici şi cu rânduială, nu numai să trăiască bine, dar să-şi mai şi facă avere frumoasă.
    Gândul c-ar fi o ruşine să se facă crâşmăreasă nu-i trecea Persidei prin minte: alăturea cu soţul ei, orişice muncă îi părea cinstită. Singura ei grijă era ca nu cumva el să n-aibă destulă inimă pentru treaba de care se apucă, să ia lucrurile cu uşurinţă şi să risipească mai mult decât adună.
    Cam aşa s-au şi croit lucrurile chiar de la început.
    Cel ce vrea să deschidă birt trebuie să se pună bine cu toată lumea şi să-şi facă pretutindenea prieteni. Îndată dar ce s-a hotărât lucrul cu cârciuma de la Sărărie, Naţl s-a pus să-şi caute prietenii vechi şi să-şi facă alţii noi. După ce au deschis apoi cârciuma, fiecare din aceştia venea cu câte alţi doi-trei, şi Persida era mulţumită când vedea birtul plin de prieteni de-ai soţului său. Ca să-i îndulcească, ea le turna cel mai bun vin în pahare, le aşternea masă curată şi gătea cele mai bune mâncări pentru dânşii. I-a şi îndulcit, încât peste câteva săptămâni era mereu îndesuială în birtul cel curat, unde se puneau pe masă mâncări nu numai gustoase, ci totodată şi ieftine, şi beamterimea toată se obişnuise foarte de curând să prânzească şi să cineze la Sărărie.
    Era apoi lucru de sine înţeles că Naţl stătea cu prietenii lui, pe care nu putea să-i lase singuri, şi toată osteneala, toată grija rămânea în sarcina Persidei. Aşa trebuia să fie acum la început, şi Persida se bucura că soţul ei ştie atât de bine să facă pe stăpânul casei. Străinului care intra în birt nici prin minte nu putea să-i treacă că Naţl nu e şi el tot oaspe, ca ceilalţi; el vedea numai pe Persida, care le ştia pe toate, se învârtea ca prâsnelul, era pretutindenea, avea pentru fiecare un deosebit zâmbet şi le făcea toate iute şi bine. Şi tot cam aşa vedeau lucrurile şi prietenii lui Naţl. Cel mai de căpetenie lucru, sufletul care toate le cârmuia, centrul împrejurul căruia toate se învârteau era, la urma urmelor, şi pentru dânşii, birtăşiţa cea frumoasă şi sprintenă şi harnică, care atât de bine se pricepea la toate, iar Naţl era numai bărbatul nevestei sale, care ar fi putut, dacă e vorba, şi să nu-i fie nevastă.
    Foarte curând dar toată lumea, când era vorba de cârciuma de la Sărărie, zicea numai "la Persida".
    Chiar şi Naţl el însuşi nu se mai simţea ca la el acasă şi stătea ca-n gazdă "la Persida".
    Dimineţile stătea, după ce se deştepta din somn, până târziu în culcuşul lui şi nu se scula decât pe timpul când ştia că lumea începe să vie. Nici n-ar fi avut ce să facă, când Persida le făcea toate atât de bine şi se bucura că el n-o mai încurcă.
    Peste zi stătea apoi cu oaspeţii şi mai ieşea, mai ales fără de nici o treabă, prin oraş, iară serile petrecea cu prietenii adeseori până târziu după miezul nopţii. Şi fiindcă aşa, fără de nici o treabă, oamenii nu pot să stea, el se dăduse, de dragul prietenilor săi, la jocul de cărţi.
    Nu-i era Persidei nimic în lumea aceasta mai nesuferit decât jocul de cărţi; dar n-avea încotro; acum aşa trebuia să fie: în vreme ce dânsa alerga în treburile cârciumii, el trebuia să intre în voile oaspeţilor.
    Abia mai târziu, spre toamnă, a început ca să stea pe gânduri.
    Era lucru hotărât încă de la Viena că socotelile Persida are să le poarte. Le şi purta, întocmai ca mama ei, şi dac-ar fi stat până în zori de zi, tot nu era în stare să se culce mai înainte de a-şi fi făcut socoteala zilei. N-ar fi putut să doarmă liniştită dacă nu s-ar fi încredinţat mai înainte de a se culca că nu în zadar a ostenit. Nici c-a avut o singură zi fără de câştig; a avut însă zile în care a pierdut mult din câştigul pe care ar fi trebuit să-l aibă.
    Neguţătorie fără de pagubă nu se poate; înţelegea dar şi Persida că trebuie să fie şi câte un om care mănâncă şi bea fără ca să plătească. Trebuia Naţl să-şi cinstească prietenii, şi Persida s-ar fi simţit greu jignită dacă vreunul dintre dânşii i-ar fi cerut socoteala.
    Ea ţinea însă socoteală şi despre ceea ce beau şi mănâncă prietenii, şi din zi în zi socoteala era tot mai încărcată.
    Când câştiga în jocul de cărţi, Naţl era voios, iară Persida se simţea jignită de gândul că el ia în cărţi banii de la oamenii veniţi la casa lui. Îi făcea deci semn să cinstească pentru ca să arate că nu râvneşte la câştig.
    El cinstea şi masa se umplea de pahare, pe care Persida le umplea fie cu vin, fie cu punch, fie cu ceai.
    Când pierdea, Naţl era nerăbdător, şi Persida îi făcea semn să cinstească, pentru ca să arate că puţin îi pasă dacă câştigă ori pierde, că nu joacă decât spre a le face altora o plăcere.
    Aşa ori aşa, socoteala se încărca şi Persida tremura când vedea cărţile de joc.
    Mai era apoi şi o altă socoteală care o neliniştea pe Persida. Îi mersese vestea lui Naţl că dă şi pe datorie, şi atât le trebuia oamenilor, ca să se îmbulzească. Din zi în zi se sporea nu numai suma datoriilor, ci totodată şi numărul datornicilor, de la care numai cu cleştele mari ai fi putut să scoţi banii. Iară Naţl nu era omul care ştie să dea zor ca să ajungă la ceea ce este a lui.
    Deşi dar cârciuma mergea foarte bine, câştigul era foarte mic, fiindcă partea lui cea mare se pierdea în birt, unde atât de mult se trecea pe aşteptare.
    Aşa nu puteau lucrurile să meargă înainte, şi nu trecea nici o seară fără ca Persida să-şi pună de gând că are să vorbească cu Naţl. Ea însă nu ajungea să vorbească cu el. Lasă că era mereu nedormit şi posac, dar stătea totdeauna cu alţii, încât treceau adeseori mai multe zile una după alta fără ca ea să mai poată schimba trei vorbe cu dânsul.
    După Sfânta Maria, Persida s-a făcut deodată foarte voioasă. Ar fi voit să vadă numai oameni fericiţi împrejurul ei, ar fi fost în stare să-l poarte pe soţul ei ca pe un copil în braţe, miluia cu mână largă pe săraci şi masa prietenilor lui Naţl era totdeauna plină.
    Simţea la început şi ştia foarte hotărât în urmă că Dumnezeu s-a îndurat de dânsa şi a ascultat rugăciunile ei fierbinţi, că în curând viaţa ei se va lumina şi lămuri, că muma ei va veni la dânsa.
    Se simţea nespus de fericită, totuşi, adeseori serile, când ea îşi făcea socotelile, iară el petrecea cu prietenii săi în joc de cărţi, o cuprindeau temeri grele, îşi punea de gând să-l strângă pe Naţl, ca să nu mai risipească câştigul, care de aici înainte nu mai era numai al lor, şi ca din senin îşi aduse aminte de Bandi, a căruia urmă se pierduse, şi de nenorocita lui mumă.
    Trebuia să-l caute pe băiat, să-l găsească, să-l aducă la dânsa: nu era, la urma urmelor, în lumea aceasta nimeni care ţinea la dânsa ca el şi putea să-i fie la cârciumă de un folos de nepreţuit.
    Şi trebuia să vorbească, în sfârşit, cu Naţl, care de un timp încoace se ferea parcă dinadins de dânsa.
    Simţise şi el că Persida e mai voioasă şi îşi dăduse seama ce anume a deschis atât de mult inima ei, şi un fior de bucurie l-a străbătut şi pe dânsul. Numai pe o clipă însă. Foarte în curând el şi-a dat seama despre sarcinile ce cădeau asupra lui. Om acum, care nu se simţea legat prin nimic şi făcea tot ceea ce îi plăcea lui, el vedea în norocul ce-l aştepta o grea nenorocire, prin care ajungea să fie legat de mâini şi de picioare pe toată viaţa.
    Nu! Atât de mult se obişnuise cu traiul fără de griji, atât de mult se deprinsese cu gândul că n-are el să-şi petreacă viaţa cu Persida, încât nu mai putea să încapă în mintea lui gândul că el are să fie părinte.
    - Spune-mi chiar acum ce vrei! zise el nerăbdător când Persida îl chemă peste zi la o parte şi-l rugă ca deseară să potrivească lucrurile astfel încât să poată sta un ceas de vorbă cu dânsa.
    - Am să-ţi spun multe, fiindcă au trecut luni de zile de când n-am vorbit cu tine, zise ea amărâtă, şi trebuie să ne înţelegem în toată liniştea.
    - Nu pot să-i las pe oameni singuri, întâmpină el îndărătnic, apoi se depărtă.
    Persida stete câtva timp tulburată, apoi grăbi şi ea în treburi. O mâhnea purtarea lui, dar ea n-avea timp să stea mâhnită şi orişicum ar fi vorbit el, dânsa nu se îndoia că are deseară să vie mai devreme decât de obicei în iatacul lor. Era peste putinţă să nu vie: aşa îl ştia dânsa; aşa zicea inima ei.
    Ea-l ştia însă precum era odată, la Viena, mai nainte de a se fi întâlnit cu Burdea şi mai ales mai nainte de a fi stat toate serile cu Oancea. De atunci încoace ea nu mai avuse timp să-şi dea seama despre schimbările petrecute în sufletul lui, şi s-ar fi înspăimântat dacă şi-ar fi dat seama.
    Ea avea, cu toate aceste, dreptate. După ce s-a gândit şi răzgândit, Naţl a luat hotărârea de a se duce, şi pe-nserate, când a venit Oancea, i-a spus că n-are să stea decât până la zece.
    - M-a poftit domnia-ei, adăugă el apăsat, pe astă-seară, ca să mă ia de scurt. Şi am să mă şi duc! adăugă apoi încă mai apăsat. Tot n-o s-o ducem noi mult, şi e bine s-o ştie aceasta cât mai curând.
    Oancea nu zicea nici albă, nici neagră, ci zâmbea numai a om care nu crede.
    Pe la zece el trăgea mereu cu ochiul şi vedea că Naţl fierbe şi se frământă în el, ar vrea şi-l împinge firea, stă ca pe spini şi nu se poate urni din loc.
    - Mai împarţi de trei ori, zise Oancea în cele din urmă.
    - Da! răspunse Naţl cu jumătate de gură şi împărţi înainte şi jucă mai departe.
    Iar după ce trecuseră cele trei rânduri, el tot mai împărţi cărţile.
    - Nu te duci? întrebă Oancea.
    - Mai aşteaptă ea, răpunse Naţl, poate să mai aştepte.
    A şi aşteptat Persida, stând aşa singură în iatac şi gândindu-se la toate câte se petrec în lume.
    Cum poate omul să se schimbe în lumea aceasta! Odinioară s-ar fi simţit adânc jignită, greu umilită şi ar fi plâns lacrimi de amărăciune dacă cineva, şi mai ales el, ar fi lăsat-o să aştepte; acum şedea liniştită şi, ca să nu stea degeaba, şi-a scos din dulap ghergheful cu o lucrare de mult începută şi ar fi stat, dacă e vorba, până-n zori de zi. Îi era parcă nimic în lumea aceasta n-ar fi putut să-i strice voia bună şi nu s-ar fi lăsat să fie tulburată în lucrarea ei decât dacă ar fi aflat, poate, că-i arde casa în cap. Şi totuşi lucrul nu mergea ca mai-nainte; era alta mâna care duce mai departe floarea începută astă-vară.
    Femeie greu muncită, se pierduse încetul cu încetul înfăţişarea ei aleasă şi gingaşă; ridicând ciuberele de apă şi oalele de la foc, mutând mesele de la un loc la altul, punând mâna la toate, ea se făcuse mai voinică, mai ţeapănă, dar totdeodată şi mai noduroasă oarecum, ca copacul încă tânăr, dar mult bătut de vânturi. Astfel, nici mişcările ei nu mai erau cele de mai nainte; călca mai iute, mai lat şi mai apăsat, prindea cu mâna întreagă când lua ceva şi se-nvârtea în călcâie când se întorcea din o parte într-alta. Un singur lucru îi rămăsese: se ţinea şi acum dreaptă ca un grenadier.
    Şi omul e cum îl vezi dacă te uiţi bine la el.
    Trăind mereu cu slugi proaste şi cu lume adunată în cârciumă, ea pierduse încetul cu încetul şi gingăşia sufletului. Nu se mai ruşina când auzea vorbe proaste, nu se simţea jignită când i se zicea vreo vorbă aspră, lua lumea cum o găsea şi vorbea iute, scurt şi aspru, ba era în stare să tragă şi palme ori să dea brânci când vorba era să facă linişte şi bună rânduială în casa ei.
    Dacă s-ar fi văzut ea însăşi pe sine cu ochii ei de odinioară, ar fi rămas cuprinsă de spaimă şi ar fi strigat: "Ah! tare am căzut, Doamne!"
    Nu putea însă să se vadă decât cu ochii ei de acum, şi aşa cum era se simţea mai bine decât odinioară, mai potrivită cu lumea în care trăia, mai croită pentru nevoile vieţii.
    Schimbarea o vedea numai când se uita în oglindă: obrajii odinioară rotunzi se făcuseră lătăreţi, pieliţa cea albă-rumenită era galbenă şi oarecum întinsă, iară ochii ieşeau mari din cap; se vedea c-a fost odată frumoasă, nu era nici acum slută; dar floarea se ofilise şi începea a-şi scutura foile.
    Puţin îi păsa şi de asta: sănătoasă să fie, căci de celelalte nu se îngrijea.
    Pierdută în lucrul ei de mână, ea nu numai că nu s-a mâhnit, dar şi uitase că îl aşteaptă pe Naţl, şi abia după unsprezece ceasuri, când somnul a început să-i biruiască trupul obosit, a început şi ea să se neliniştească. Acum însă nu mai putea să se ţie; e mare stăpân somnul câtă vreme omul e în putere, şi Persida nu l-a mai aşteptat pe soţul ei.
    - Vorba era să mă aştepţi ca să-mi spui ceva, grăi Naţl dimineaţa, pe când Persida se gătea ca să iasă la lucru.
    - Aşa era vorba, răspunse ea; te-am şi aşteptat, dar se apropia miezul nopţii fără ca să vii şi oamenii cu mintea întreagă nu se înţeleg pe la miezul nopţii, când ţi-e mai mult să dormi decât să stai de vorbă.
    Ea le zicea aceste fără pic de supărare, şi Naţl, care atât de mult se frământase în el, se simţea jignit că dânsa nu s-a supărat.
    - Ei! spune-mi acum ce ai pe suflet, căci văd că nu mai ţi-e să dormi! zise el înţepat.
    Persida rămase câtva timp pe gânduri. Grabă mare n-avea şi ar mai fi putut să stea, aşa gătindu-se, vreo jumătate de ceas cu dânsul.
    - De ce nu?! grăi dânsa. Dar să vorbim liniştiţi, ca oameni cu minte.
    - Ca oameni cu minte, zise el. Mai ales tu nici nu poţi să vorbeşti altfel. Care-i porunca?
    - Nu mă lua aşa, căci din ale mele nu poţi să mă scoţi, grăi dânsa aşezată. Tu ştii că mie îmi place rânduiala bună la toate, şi dacă am găsit odată că ceva e bine, nu mă abat de la hotărârea mea. Sunt mai întâi două lucruri asupra cărora trebuie neapărat să ne înţelegem.
    - Cel dintâi e să nu mai stau la joc de cărţi, o întrerupse el, ridicându-se puţin în culcuşul lui.
    - Nu, zise ea, acesta e al treilea. Cel dintâi e să-ţi faci socoteala despre ceea ce prietenii tăi mănâncă şi beau în cinste. Eu am făcut-o şi e foarte mult.
    - Şi ce vrei adică? să-i pun să plătească? întrebă el supărat.
    - Vreau numai să ne înţelegem amândoi şi să chibzuim ce e de făcut ca să stai mai puţin cu dânşii şi să începem a strânge banii de la datornici.
    Naţl se dete jos din pat şi începu să se îmbrace şi el.
    - Ai, la urma urmelor, toată dreptatea, grăi el printre dinţi.
    Aici tu eşti stăpână. Eu nu sunt decât a cincea roată la car. N-ai însă decât să te scapi de mine dacă eu cu prietenii mei îţi suntem o sarcină prea grea.
    Persida se uită lung şi râzând la el.
    - Tu vorbeşti aşa şi crezi că faci vreun lucru mare. Ia spune drept, zise ea cu inima deschisă, nu ţi-e ţie ruşine când te gândeşti că cârciuma ar merge fără de tine tot atât de bine ca şi cu tine, dacă nu chiar mai bine?
    - Pe mine nu m-a făcut Dumnezeu ca să fiu cârciumar, răspunse el.
    - Eu văd că te-a făcut, deoarece eşti cârciumar, întâmpină ea. Nu, Naţl, nu am să mă scap de tine, ci să te iau mai de scurt. Tu eşti om harnic, vrednic la toate şi bine pornit; vinovată sunt numai eu, care am luat toată sarcina asupra mea şi prea te-am lăsat în voile tale. Asta nu mai poate să rămâie aşa. Gândeşte-te că nu mai suntem noi singuri stăpâni pe avutul nostru; mâine ori poimâine Dumnezeu ar putea să ne dăruiască vreun copil.
    - Ba să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva, căci sunt destui nenorociţi în lumea aceasta, grăi Naţl cu faţa întunecată.
    Persida se cutremură, se uită speriată la el, apoi se lăsă încet pe un scaun din apropiere; tot sângele i se tulburase, vederea i se împăienjenea, îi venea să leşine.
    Deşi vedea că e pus de cineva la cale, nu se aşteptase la o vorbă atât de grea, şi lovitura era pentru dânsa cu atât mai strivitoare cu cât venea ca din senin.
    - Ştiu că nu grăieşti din inimă, zise ea după ce-şi mai veni în fire; mă doare însă că pot să treacă asemenea vorbe peste buzele tale.
    Lui Naţl îi părea rău de ceea ce făcuse; el n-avea însă destulă vârtute ca să o mărturisească aceasta; era şi se simţea vinovat, dar tocmai simţământul acesta îl făcea mai îndârjit.
    - Ba vorbesc din inimă, zise el cu îndărătnicie.
    - Minţi! strigă ea, sărind în picioare. Tu ştii tot atât de bine ca mine că în ziua în care am avea un copil, n-am mai fi nevoiţi să lăsăm lumea să creadă că nu suntem soţ şi soţie după lege şi căsnicia noastră ar fi mai fericită.
    - Aş! întâmpină el. Căsnicie fericită cu tine nu se poate. Ar râde şi curcile de mine dac-aş spune că sunt cununat cu tine. Auzi cununie?!... noaptea, prin ascuns, ca să nu afle nimeni! Minciuni popeşti, ca să mă prostească pe mine şi să te încarce în spinarea mea!
    Persida stătea cu răsuflarea oprită în faţa lui. Îi părea că visează; auzea şi nu putea să creadă că de el sunt rostite vorbele pe care le auzea, şi sângele îi năvăli spre cap.
    Codreanu, care o cununase după ce dânsa s-a purtat atât de rău cu el, era ca un sfânt în gândul ei.
    - Nu te temi tu, zise ea, că Dumnezeu o să te pedepsească pentru aceste vorbe grăite asupra omului care ţi-a făcut cel mai mare bine în lumea aceasta?! Ce s-ar fi ales atunci de tine dacă el nu m-ar fi ajutat ca să pot merge cu tine?!
    - Veneai tu şi fără de boscoanele lui, întâmpină Naţl. Ştii tu prea bine ce căutai şi de ce te-ai legat de mine. Cine ştie ce va fi fost între voi mai nainte?!
    Persida nu se mai putea stăpâni. I se răscolise toată firea. Era lovită în tot ceea ce îi era mai sfânt şi-i venea să se repeadă asupra lui, să-l scuipe-n faţă, să-i smulgă părul din cap, să-i scoată ochii cu ghearele. Fără ca să-şi dea seama de ceea ce face, ea înaintă spre el şi-i trase o palmă, apoi rămase dreaptă şi neclintită în faţa lui.
    El se ridică zăpăcit în picioare.
    Nu-şi mai aducea aminte de când n-a îndrăznit nimeni să-i tragă palme lui, iar acum o femeie îl pălmuise. Nu ştia ce să facă: îi era greu s-o atingă şi nu putea s-o ierte.
    - Ţi-ai ieşit din fire?! zise el. Nu te temi că te strivesc ca pe un pui de pasăre?!
    - La asemenea vorbe, răspunse ea, numai asemenea răspuns se cuvine; nu m-ar ierta Dumnezeu dacă mi-ar fi frică să ţi-l dau. Nu suntem noi din cei ce ştiu de frică: poţi să mă omori, dar nu să mă umileşti!
    El îi dete brânci, ca s-o depărteze de la sine.
    Ea se repezi din nou asupra lui şi-i trase încă o palmă.
    Cuprins acum de mânie oarbă, el încleştă mâna stângă în părul ei bogat şi începu s-o lovească cu pumnul, aşa, pe nimerite, în spate, peste umeri, în faţă, cum dă omul care nu mai ştie ce face, iară dânsa se zvârcolea ca să-l lovească şi ea ori să-l apuce cu dinţii, dar un singur geamăt de durere nu scotea.
    Înspăimântat apoi de fapta sa şi temându-se ca nu cumva să se înteţească şi s-o lovească prea rău, el o lăsă, ieşi repede din casă şi încuie uşa în urma sa.
    Persida, înfierbântată, cu obrajii aprinşi şi cu părul vâlvoi, stete puţin zăpăcită, apoi se repezi după dânsul. Îi venea să iasă pe fereastra care era deschisă, să spargă uşa, numai să ajungă la el, ca să-i arate că nici nu s-a muiat, nici nu se teme de dânsul.
    Ea puse mâna pe uşă şi o zgudui de răsună toată casă.
    - Vino-ţi în fire, îi zise el, şi nu ne face de ruşinea slugilor.
    Persida se dete înapoi, se potoli şi începu să-şi rânduiască părul şi hainele de pe trup.
    Abia acum îşi dete seama despre cele petrecute şi o amărăciune ei până acum necunoscută îi cuprinse sulfetul.
    Stăm noi oamenii în căile vieţii adeseori cuprinşi de îndoială în loc şi nu putem să ne dumerim dacă ceea ce înşine facem ori păţim e lucru aievea petrecut ori numai un vis deşert şi fără de fiinţă adevărată, o închipuire a sufletului nostru, el singur cu fiinţă de-a pururea neîndoioasă.
    Aşa stătea Persida acum.
    Îi era parcă visează un vis urât afară din cale şi nu se poate deştepta.
    Vedea în gândul ei pe maica Aegidia şi, uitându-se în faţa ei aspră, ea se simţea cum odinioară fusese şi nu mai putea să se înţeleagă însăşi pe sine.
    C-a fost bătută de dânsul, aceasta i se părea lucru firesc; i se oprea însă mintea în loc când se gândea c-a fost ea însăşi în stare să-l lovească pe el cu palma, c-a putut să se însoţească cu un om care a dezbrăcat-o de firea ei.
    "Ah!... ce-am ajuns, Doamne!" suspină ea şi-şi acoperi faţa cu amândouă mâinile.
    Nu! nu îi era iertat să trăiască în nişte împrejurări în care se înjoseşte ea însăşi pe sine.
    Trecuseră luni de zile de când s-a întors la Lipova şi
    în timpul acesta n-a văzut nici pe muma ei, nici pe maica Aegidia, nici pe vreuna din prietenele ei de mai nainte. Nu pentru că i-ar fi fost, poate, greu să dea ochi cu ele, ci pentru că nu-i venea să le vadă. Se stinsese din inima ei orişice simţământ de iubire ori de recunoştinţă: trăia numai cu el, pentru el şi pierdută în purtarea de grijă pentru dânsul. Era ca fermecată şi nu mai vedea în lumea aceasta decât cârciumă şi birt, slugi proaste, oameni ameţiţi de băutură şi în mijlocul tuturora pe soţul ei jucând cărţi cu prietenii lui.
    Iar acum nu mai înţelegea cum au fost acestea cu putinţă.
    Persida căuta în sufletul ei simţămintele care au împins-o spre dânsul şi nu-şi mai aducea aminte cuvintele care au înduplecat-o să-şi lege viaţa de a lui.
    "De ce? de ce toate acestea?! se întrebă ea. Ce am voit?
    Ce am căutat?! Unde voiam să ajung?!"
    Cheia intră pe dinafară în zăvor şi se învârti o dată, apoi iar.
    Persida tresări ca speriată din somn şi rămase apoi neclintită în mijlocul iatacului, gata de a întâmpina pe soţul ei.
    Trecu însă câtva timp şi uşa nu se deschise.
    Era lucru învederat că el a descuiat numai pentru ca dânsa să poată ieşi când va voi.
    Un semn de pace, de părere de rău, de căinţă!
    "Ah! Doamne! zise ea. El are, la urma urmelor, toată dreptatea!"
    Îl scosese din averea părinţilor lui, îl despărţise de muma lui, stricase tot rostul vieţii lui şi voia acum să-l mai desfacă şi de prietenii lui.
    Ce viaţă i-a făcut ea lui?! Ce i-a dat în schimb pentru tot ceea ce i-a luat?!
    Ochii ei acum, abia acum, se umplură de lacrimi.
    "Nu! zise ea adânc pătrunsă, fără de binecuvântarea părinţilor nu e cu putinţă fericirea casnică!"
    El avea dreptate: minciună, o mişelească înşelătorie a fost cununia lor. Nu din răutate a făcut Codreanu această nenorocită cununie, nu, ci fiindcă e om slab, care nu putea să zică ba, fiindcă ea a voit.
    "Cununia se face nu pentru Dumnezeu, care toate le ştie, ci pentru lume şi-n faţa lumii, strigă ea dispreţuită de sine, şi eu nu soţia lui am fost, ci femeia care i s-a dat cu ochii închişi!"
    Cuprinsă apoi de fiori spasmodici, ea începu să tremure şi-şi acoperi faţa cu mâinile: vedea în faţa ei pe Reghina. Căci ea nu se mai simţea singură, ci avea să răspundă şi pentru o viaţă încă neîncepută.
    Iar femeia, când nu mai ştie ce să facă, începe să plângă şi plânge mereu până ce nu se luminează.
    "Ah! sărmana mea mamă!" suspină ea în cele din urmă mai uşurată şi începu să-şi adune lucrurile şi să se gătească de plecare.
    Era hotărât şi-n gândul, şi-n inima ei că nu poate să stea aici, unde nu mai avea ce să caute şi nu găsea decât înjosire.
    Uşa se deschise încet, şi Talia, slujnica, se ivi sfiicioasă în prag.
    - Porcii, zise ea, sunt flămânzi şi n-avem tărâţe ca să le gătim lăturile.
    Persida tresări din nou.
    - Să vă dea jupânul, răspunse ea fără ca să se uite la slujnică.
    - Jupânul nu-i acasă, s-a dus de-acasă, întâmpină slujnica.
    - N-aveţi decât să aşteptaţi până ce se întoarce.
    Talia ar mai fi voit să zică ceva; văzând însă că stăpânei sale nu i-e a sta de vorbă, ea se retrase şi închise iar uşa.
    Persida rămase pe gânduri.
    Cine putea să ştie unde se va fi dus şi când se va fi întorcând el?!
    Ea nu putea să lase porcii flămânzi, nu putea să lase cârciuma şi birtul şi întreaga gospodărie în voia slugilor, trebuia să mai stea până ce se va fi întors el.
    "Ah, ce om! zise ea. Jaf are să fie! Praf şi cenuşă au să se facă toate după ce voi fi plecat eu!"
    Aruncându-şi apoi o cârpă-n cap, ea ieşi ca să vadă ce se mai petrece pe afară. Nu băgase de seamă că împrejurimile ochiului stâng îi erau roşite, aproape sângerate, şi puţin i-ar fi păsut dac-ar fi băgat de seamă; putea lumea să ştie de ce dânsa nu mai poate să stea cu el.
    Un lucru nu-i trecea Persidei prin gând: că el s-a dus cu hotărârea de a nu se mai întoarce.
    O ştia aceasta Talia, căreia el i-o spusese, o ştiau peste puţin toate slugile, o ştia în cele din urmă întreaga Lipovă, singură Persida alerga ca şi când nimic nu s-ar fi petrecut, îl aştepta să se întoarcă şi abia târziu după-amiazăzi a început să se neliniştească.
    "Fie ce-o fi, eu tot eu rămân!" zise ea ridicându-şi ca odinioară capul şi simţindu-se mai tare decât orişicând.
    Şi era în adevăr tare Persida; mai tare însă decât dânsa era altă ceva.
    Pe-nserate, o apuca din când în când cu frig, i se tăiau picioarele, îi venea să leşine: ea se ţinea, se opintea să-şi biruiască firea, dar era din ce în ce mai istovită.
    - Talio, grăi dânsa în cele din urmă, grăbită şi cuprinsă de spaimă, vino cu mine-n casă, vino, că mor!... Vino, Talio, vino şi mă freacă să mă-ncălzesc, că nu mă mai simt!
    
 

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>




    La sarmale inainte, la impachetat inapoi...!

    Sarmalele sunt gustoase, dar trebuie mult timp la impachetat. Acum cateva zile, am vazut un aparat rapid pentru impachetat sarmale. Timpul se reduce cu 50%, trebuie sa ajustezi la marimea potrivita frunza sau foaia de varza. Ies toate identice si frumos impachetate.

    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Calin (file de poveste)
    de Mihai Eminescu

    - poezie audio, mp3, gratuit -

    Toamna frunzele colindã,
    Sun-un grier sub o grindã,
    Vântul jalnic bate-n geamuri
    Cu o mânã tremurândã,
    Iarã tu la gura sobei
    Stai ca somnul sã te prindã.
    Ce tresari din vis deodatã?
    Tu auzi pãsind în tindã ....

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !