Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Mara

Ioan Savici

imagine din filmul Mara

                               
                    XI
                ALTĂ LUME
        
    Luna intrată în al doilea pătrat se ridicase până în culmea acoperită cu pădure şi se ivea pe ici, pe colo printre copacii deşi; pe şesul de la dreapta însă ea era de mult răsărită, peste puţin începură şi în satul de la poalele dealului să latre câinii stârniţi de ea, şi noaptea era din ce în ce mai luminată de zarea ei.
    Abia acum începea frumuseţea serii de toamnă.
    Marta se uită de-a lungul drumului care apucase la deal. N-o mai văzuse de mult pe Persida. Departe, înainte, se mişca, urcând la deal, o negreaţă, fără îndoială Brădeanu cu fetele.
    - Ştii că e frumos! grăi dânsa cam speriată. Persida a apucat cu neamţul ei alt drum.
    Ea îşi iuţi pasul, ca să ajungă pe Brădeanu, şi peste puţin ieşi apoi la iveală şi făptura cea înaltă a Persidei.
    - Ştiam eu! grăi scriitorul. S-a dus cu el până la fete şi apoi i-a dat drumul.
    Tot aşa dăduse cu socoteală şi Brădeanu când Naţl sosise cu Persida la dânşii.
    Mai la deal, spre stânga, se înălţară fâşfâind şi pocniră în văzduh, una după alta, trei rachete.
    - Ce-i acolo? strigă Marta.
    Brădeanu se opri şi se întoarse spre dânsa.
    - E la vie la Corbu, răspunse el. Să trecem şi noi pe acolo.
    Marta şi fetele îl ştiau pe dl Andrei Corbu, nobil de Cărpeniş, care nu era, ce-i drept, nimic, dar umbla cu patru cai şi fusese închis în timpul revoluţiunii; ele însă nu-l cunoşteau.
    - N-are a face! întâmpină Brădeanu. Îl cunosc eu şi vă încredinţez c-o să-i pară foarte bine dacă ne oprim la dânşii. Pe Marta o ademenea gândul că poate să facă cunoştinţă cu Corbuleştii.
    Persida, care numai ca prin vis văzuse cele trei rachete, se uită mai cu dinadins în partea de unde ele se înălţară. Era multă lumină acolo sus în deal şi trebuia, aşa îşi închipuia dânsa, să fie şi multă lume, mult zgomot, zburdalnică veselie.
    - E cam târziu, grăi dânsa, stând la îndoială.
    - Aş! De unde târziu!? zise scriitorul, scoţându-şi ceasornicul. Nu sunt încă nici zece, şi abia acum răsare luna.
    În timpul culesului nici pe la miezul nopţii nu e târziu.
    - Nu-mi pasă! răspunse Persida şi se avântă oarecum cu ochii închişi la deal, ademenită de gândul c-o să stea până în zori de zi, petrecând ca alţi oameni şi gata de a se lăsa să facă cine ce vrea cu dânsa.
    Ieşind deci la locul larg din faţa cramei, ea se opri dezamăgită din drum.
    Sub vie, zidită în mal, era colna, o zidire mare, cu două ridicături despre vale, cu un turnuleţ, din care se deschidea vedere largă spre şes, şi în faţă cu un cerdac întins, în care ardeau două lămpi, una atârnată, iar alta pe masă.
    La dreapta colnei, depărtare de vreo douăzeci de paşi, pâlpâia focul de viţă uscată, împrejurul căruia erau adunaţi culegătorii, bărbaţi, femei, copii, unii culcaţi, alţii stând de vorbă.
    La stânga, sub un mare şopron deschis din toate părţile, se afla bădania cea mare şi lângă ea cada, în care un voinic juca pe sacul cu struguri. Mai încolo, tot sub şopron, doi flăcăi învârteau teascul, în vreme ce alţi doi cărau mustul scurs cu vadra la buţile înşirate în dosul şopronului.
    La masa din cerdac, în sfârşit, stăteau de vorbă trei domni, unul mai în vârstă, Corbu el însuşi, şi doi oameni tineri, unul Aurel, băiatul lui Corbu, iar cellalt Simion Burdea, un prieten de la Universitatea din Viena al lui Aurel.
    Doamna Corbu era dusă la Arad, de unde avea să se întoarcă mâine cu oaspeţi.
    "Aici nu prea avem ce să facem", voia să zică Persida, când Corbu, recunoscând glasul lui Brădeanu, se ridică de la masă şi coborî scările cerdacului, ca să poftească sus pe cei sosiţi, cărora nu le rămase decât să stea puţin.
    Dnul Burdea, un om scurt şi lat în spate, aproape cocoşat, rău îmbrăcat, cu părul lung şi lăţos, cam spân şi cu nasul turtit, nu se mişcase din loc după ce Corbu coborâse scările; când însă Persida se ivi în cerdac, el se uită la dânsa cu nişte ochi de dihor, care intrau parcă în carne şi străbăteau prin oase, încât Persida se opri speriată în loc.
    În vreme ce apoi Corbu îşi făcea de lucru cu Marta şi cu fetele, pe care le rugă să vie iar mâine seară, fiindcă aşteaptă mulţi tineri din Arad, care toţi vor să aibă jucătoare, Burdea se apropie pas cu pas, ca un păianjen, de Persida.
    - Domnişoara Persida, fiica Marei de la Radna? întrebă el într-un glas subţire şi oarecum sfâşietor.
    - Da! răspunse ea.
    - Ai fost la călugăriţele din Lipova şi ai stat la Arad?
    - Da!
    - Te ştiu, domnişoară, şi îmi pare bine că am ocaziunea să te cunosc.
    - De unde, dacă îmi daţi voie? întrebă ea sfiicioasă.
    El se uită râzând în faţa ei.
    - De la Viena, răspunse apoi.
    Persida dete mirată din umeri.
    El ridică mâna stângă, puse arătătorul ei pe buze şi se apropie oarecum tainic şi pitiş de dânsa.
    - Îţi mai aduci aminte, zise el încet, când vântul a spart una din ferestrele de la mănăstire?
    Persida rămase ca împietrită. Ştia acum cine i-a vorbit acestui om străin despre dânsa şi îi venea să plângă de necaz şi de ruşine.
    Era lucru de nesuferit!
    Tainele mari ale vieţii ei fuseseră date de gol: omul acesta le cunoştea şi putea să le spună mai departe. De ce să n-o facă! Zadarnice erau toate silinţele ei: ea vedea în gândul ei cum toată lumea vorbeşte despre dânsa, cum oamenii fac mult din nimic şi cum toţi îşi bat joc de dânsa. Se simţea ca pierdută, şi Naţl era în gândul ei cel mai nemernic om din lume.
    - Te înşeli... zise ea, dar nu putu să-şi urmeze vorba, deoarece Corbu se întoarse acum spre dânsa, ca s-o poftească din nou şi mai stăruitor pe seara de mâine.
    Ea făgădui, pentru ca să scape, că va veni, apoi, când plecară mai departe, îl târî aşa-zicând pe Burdea după dânsa şi potrivi lucrurile astfel ca să rămâie singură cu el. Omul acesta, pe care acum îl văzuse întâia oară în viaţa ei, îi părea cel mai apropiat din toţi oamenii, şi aceasta se vedea din căutătura şi din purtările ei, încât Marta, pusă pe gânduri, dădea din cap şi nu se putu stăpâni să nu-i facă scriitorului semn cu cotul când Persida o porni înainte cu Burdea.
    - De unde cunoşti d-ta pe Hubăr? întrebă Persida.
    - Suntem prieteni din copilărie, răspunse Burdea, am stat la Timişoara cinci ani de zile în aceeaşi bancă, iar la Viena am locuit împreună.
    Persida se mai potoli. Înţelegea cum Naţl a putut să vorbească despre cele petrecute şi-l socotea foarte fericit. Stătuse şi ea ani de zile de-a rândul pe aceeaşi bancă cu alte fete, dar n-a ajuns niciodată să stea o jumătate de ceas singură cu vreuna din ele şi nu era nici una căreia ar fi putut să-i împărtăşească tainele vieţii sale.
    - Eu, zise ea, nu-l cunosc pe domnul acela: l-am văzut aşa, din întâmplare, de câteva ori, dar n-am vorbit cu el decât în treacăt. Mi-e, pot să zic, tot aşa de necunoscut cum îmi eşti d-ta, şi nu ştiu ce-şi va fi închipuind despre mine.
    - E un nebun, domnişoară, răspunse Burdea. Nenorocirea lui e că părinţii nu l-au lăsat la şcoală. Nu e făcut el pentru măcelărie, şi în loc de a-şi căuta de meserie, se reazemă pe averea părinţilor şi-şi petrece viaţa citind fel de fel de cărţi, care-l ameţesc. L-ai mai văzut de când s-a întors de la Viena?
    Persida rămase câtva timp dusă cu gândul. Naţl i se înfăţişa cu totul altfel de cum şi-l închipuise dânsa.
    - L-am văzut, răspunse ea, acum e anul, la Arad, dar n-am vorbit decât foarte puţin cu dânsul. Mi s-a părut, urmă uitânduse cu coada ochiului la Burdea, nu ştiu cum, foarte prăpădit, un fel de om care petrece nopţile prin birturi, iar ziua doarme nedezbrăcat.
    - Minunat! strigă Burdea râzând din toată inima cu glasul lui subţire. Ai dreptate!... Aşa ne petreceam noi viaţa: ziua dormeam îmbrăcaţi, adică nedezbrăcaţi, cum zici d-ta, iară nopţile ne plimbam, ori stăteam prin cafenele dacă timpul era urât. Dar nici că se poate altfel, urmă el aşezat. Ziua e urâtă, zgomotoasă, plină de întâmplări, care ne abat de la noi înşine: în amurgul serii începe viaţa să aibă farmec.
    - Bine, grăi dânsa, dar noaptea e lăsată de Dumnezeu pentru ca omul să se odihnească şi să-şi întremeze puterile pentru munca zilei de mâine.
    - Prostii! întâmpină el aprinzându-se. Nu se poate prostie mai mare decât să petreci dormind partea cea mai frumoasă a vieţii. Uite acum ce linişte, ce răcoare, ce lumină tainică şi blândă: nu te simţi ademenită să stai până în zori de zi? n-ar fi oare păcat să dormi?
    Persida, crescută sub purtarea de grijă a maichii Aegidiei, nu ştia ce să răspundă, era însă tare în credinţa că el n-are dreptate.
    - Mă simt, răspunse ea, ademenită, dară ar fi păcat să stau toată noaptea, fiindcă mâine n-aş fi bună de nimic.
    - Prostie! strigă iar Burdea, care nu putea suferi păreri deosebite de ale lui şi se simţea nenorocit dacă nu reuşea să convingă şi pe alţii cum el era convins. Domnişoară, urmă el în ton dăscălesc, admiţi d-ta că în om sunt două fiinţe, una trupească şi alta sufletească?
    - Aşa cred.
    - Crezi fiindcă ţi s-a spus, ori te-ai gândit asupra lucrului?
    - Nu pot să-mi dau seama, răspunse ea cu sfială; nu mi-am pus încă întrebarea, dar simt că altfel n-aş putea să înţeleg lucrurile.
    - Prea bine! zise el mulţumit. Atât mi-e destul ca să văd că te-ai gândit. Te rog acum să-mi spui: cine trebuie să stăpânească viaţa mea: trupul meu? ori sufletul meu?
    - Fără îndoială că sufletul.
    - Dar dacă el e mai slab decât trupul?
    - Trebuie să vrei, răspunse ea strâmtorată.
    - De! grăi el râzând, multe o fi voind omul, dar puţine poate. Domnişoară, urmă iar dăscăleşte, dimineaţa, după o noapte bine dormită, trupul e întremat şi tare, el vrea să alerge, să lucreze, să se hrănească, să se mistuiască, să aibă mulţumiri, şi degeaba vei fi voind d-ta altfel, căci el te stăpâneşte şi te poartă după pornirile lui. Pe înserate, însă, după ce trupul s-a obosit, începe sufletul să se ridice deasupra, şi noaptea e ziua sufletului, pe care lumina soarelui îl întunecă. Acum ne simţim mai uşori, mai fără de grijă, ca scăpaţi din o grea robie, şi nopţile petrecem clipele de veselie, nopţile avem cele mai plăcute ceasuri din viaţa noastră. Şi dacă e adevărat că ziua după o noapte nedormită suntem obosiţi, cu atât mai bine, căci repaosul nu-l cere sufletul, ci trupul cel netrebnic. E ori nu aşa?
    Persida era învinsă, dar firea n-o ierta să se şi dea învinsă.
    El nu putea să aibă dreptate, şi chiar dac-ar fi avut, nu putea dânsa să recunoască c-o are.
    - Nu este aşa! răspunse ea cu îndărătnicie.
    Burdea nu prea ştia să facă deosebire între bărbat şi femeie şi ar fi fost în stare să-i tragă o palmă.
        - Bine, domnişoară, grăi el stăpânindu-se, dar te faci de râs...
    - Nu mă fac, întâmpină ea zâmbind, fiindcă nu e cum zici d-ta. Când e bolnav ori obosit, omul e şi sufleteşte mai slab şi nu-şi poate stăpâni pornirile. Omul trebuie să fie sănătos, cumpătat şi mereu treaz dacă e vorba să-şi poată face datoria, şi mulţumirea cea mai mare a vieţii este de a-ţi fi făcut datoria!
    - Ce datorie?! strigă Burdea, scos din ţâţâni. O singură datorie are omul: să nu fie prost.
    - Ia lasă, domnule, întâmpină dânsa nerăbdătoare; nopţile nedormite ale d-voastre sunt un fel de beţie, care ne face nepăsători faţă cu ziua de mâine şi ne aruncă în desfrâu.
    - Apoi tocmai aceasta e, domnişoară, răspunse el mai potolit. D-ta vorbeşti ca Hubăr, care viaţa lui toată se plânge de datoriile pe care nu şi le face şi-şi petrece viaţa făcându-şi mereu mustrări. Tocmai în beţia aceasta iese la iveală firea cea adevărată a omului.
    - Asta da! zise ea. Recunosc şi eu că noaptea poţi să cunoşti pe un om mai bine decât ziua, fiindcă noaptea firea lui cea adevărată iese mai nesfiit la iveală, şi bunătatea, dar şi răutatea lui.
    Ea se cutremură în tot trupul cuprinsă de fiorii care o trecuseră când se văzuse singură. Simţea că nu vine bine să stea atâta timp singură cu acest om, pe care acum îl întâlnise întâia oară în viaţa ei, ştia că Marta, fetele şi mai ales Brădeanu îşi vor fi făcând cele mai urâte închipuiri despre dânsa, şi totuşi nu putea să se despartă de dânsul. Nu mai stătuse încă cu nimeni astfel, ca acum cu dânsul, de vorbă, nu intrase încă nimeni, ca el acum, în sufletul ei, şi se simţea ademenită de întregul lui fel de a fi.
    - Noaptea, urmă ea, e ziua ispitirilor şi a păcatului. Eu mă tem de nopţile petrecute în nedormire. Pentru zilele mele parc-aş fi gata să iau toată răspunderea: pentru nopţi nu cutez s-o primesc!
    Ei sosiră la cramă, unde Mara, ea singură trează încă, şedea moţăind pe un sac cu frunze la foc şi-şi aştepta fata.
    Nu erau încă unsprezece ceasuri, dar fetele şi Marta, duse cu gândul la ziua de mâine, se grăbiră, şi Persida rămase peste puţin cu Burdea şi cu muma ei la foc.
    Era un farmec nespus în această noapte petrecută la focul aproape stins, un mare vraf de jăratic, din care numai din când în când mai ieşea câte o lumină de flacără albăstrie. Sub vie, la depărtare de vreo zece paşi, dormeau câţiva culegători, în satul de la poalele dealului lătrau câini şi începuseră cocoşii să cânte de miezul nopţii, mai la deal cânta o flaşnetă, din când în când se descărca câte o puşcă, vântul tomnatic fâşâia prin frunzişul aproape uscat, lilieci fluturau mereu pe deasupra focului, iar în sufletul Persidei creştea mereu neastâmpărul de tinereţe.
    Mara era de părerea lui Burdea, dar şi fata ei avea dreptate. Da! noaptea e, aşa zicea şi dânsa, mai plăcută: ea noaptea şi-a născut copiii. Dar ziua e şi ea binecuvântată: ea ziua şi-a agonisit puţintică avere.
    Astfel apoi, din vorbă în vorbă, ea a fost în cele din urmă biruită de somn, şi Persida iar a rămas singură cu Burdea. Ea nu mai putea să stea aşa singură cu el, se ridică dar încet de la foc, ca să-l ducă şi să scape de el. Burdea însă ţinea să mai stea, şi ei începură să se plimbe, vorbind pe şoptite prin faţa cramei.
    - Carevasăzică, chiar astă-seară v-aţi întâlnit?
    - Da, din întâmplare.
    - Şi unde s-a dus el?
    - Nu ştiu. Dau cu socoteală că la via lor, care se află din vale de via lui Corbu.
    - Nu înţeleg. Cum se face că el nu te-a însoţit?
    Persida se opri în loc. Îi era foarte greu de ceea ce făcuse şi parcă acum, în clipa aceasta, ar fi fost în stare să se ducă să-l caute şi să-l mângâie.
    - Doamne! zise ea. Eu mă tem de dânsul. E om pătimaş.
    - Hm! pătimaş?! zise Burdea mai mult pentru dânsul şi rămase câtva timp pus pe gânduri. Fără îndoială că e pătimaş, urmă apoi oprindu-se în loc şi uitându-se cu ochii lui de dihor la dânsa. Crezi d-ta că în adevăr numai din întâmplare v-aţi întâlnit?
    Persida începu să se neliniştească. Era târziu după miezul nopţii, muma ei, obosită de munca zilei, adormise, şezând pe sacul cu frunze, iară omul acesta nu mai voia, parcă, să plece, şi ea nu ştia cum să scape de dânsul.
    - Nici prin gând nu mi-a trecut că-l voi găsi la părintele Ioan, răspunse ea nerăbdătoare.
    - Dar el? Ce crezi? Nu ştia nici el c-o să vii acolo?
    - Nu ştiu.
    - Nu ştii. Dar ce crezi?
    - Cred, răspunse ea cu îndărătnicie, că el a aflat că am să mă duc acolo şi a venit dinadins să mă vadă.
    - Bun! zise el râzând în bătaie de joc. Şi d-ta, dac-ai fi ştiut că el are să fie acolo, te-ai fi dus ori nu?
    - Da!
    - Dar ziceai că te temi de el!
    Persida îşi ridică capul. Îi venea să-i întoarcă spatele.
    - D-ta îţi vei fi închipuind ce vrei, răspunse ea. Mă tem, fiindcă e om pătimaş şi nesocotit, cum m-aş teme de un om beat, care nu-şi dă seama despre ceea ce face.
    - Pare-mi-se, întâmpină el cu răutate, că nu de el, ci de slăbiciunea d-tale te temi.
    Persida simţi cum sângele-i năvăleşte spre cap.
    - Nu! zise ea scurt. Dacă e vorba, puţin îmi pasă!
    - Prea bine! strigă el cu un fel de mulţumire diavolească. Mâine seară am să-l duc şi pe el la via lui Corbu: vom vedea dacă vei veni ori nu!
    - Am să viu, ca şi când aş şti că el n-are să fie acolo, răspunse ea înţepată.
    - La revedere! grăi el luând mâna ei. O să am mâine o mare plăcere! Domnişoară, omul vrea să aibă femeia pe care o iubeşte, s-o strângă în braţe, s-o sărute, s-o dezmierde: aşa vrea firea, şi e nebun cine se pune împotriva firii. Am să-l lecuiesc pe nebunul acela: ori te laşi, ori te lasă. La revedere!
    Persida rămase mută şi nemişcată, se uită lung în urma lui, apoi îşi acoperi faţa cu amândouă mâinile.
    Se simţea ca şi când ar fi căzut, încât n-ar mai putea îndrăzni să iasă în faţa lumii, şi începu să tremure când îşi dete seamă că nu-i rămâne decât să meargă mâine seară la via lui Corbu.
    Trebuia neapărat să meargă!
    Şi ce adică ar putea-o face să nu se ducă?! Ce ar fi putând să i se întâmple? De ce ar fi având să se teamă?
    "Da, zise ea, trebuie să vadă că nu sunt femeie slabă, să-şi rumpă o dată gândul şi să mă lase în pace!"
    Şi totuşi...
    Era foarte hotărâtă fata Marei, dar era femeie, ştia că este iubită cum n-are să mai fie şi e greu afară din cale să fii femeie şi să te împaci cu gândul că o să te urască bărbatul care te iubeşte, c-o să iubească, poate, pe alta...
    Ea vedea în gândul ei pe Codreanu. Ce deosebire! Om şi om, şi ce deosebire! Nu! cu Naţl nu putea să facă ceea ce a făcut cu Codreanu.
    Luna apucase spre asfinţit şi-şi urma calea pe cerul senin, dar acum, spre zorile de zi, noaptea nu mai era liniştită. Se făcuse rece, şi vântul bătea cu tărie în frunzişul tomnatic.
    Persida ar fi voit să se ducă, să alerge, să se urce-n culme unde el descărcase puşca, ar fi voit să nu mai voiască nimic, ci să se lase cu ochii închişi în voile altora.
    Grozav de lungă, o viaţă întreagă, fusese noaptea aceasta, şi urcând pe răzor la deal, sărmana copilă abia îşi mai aducea aminte când a fost că ea se ducea cu Marta la via părintelui Ioan, şi parcă era pe când el se afla în culme.
    Mara nu o dată în viaţa ei dormise, în drum spre Arad, şezând în căruţă, şi nu o dată fusese biruită de somn la masa ei cu poame ori la capul podului. Dormea dar şi acum, aşa chinuită, ca într-un culcuş moale. Răceala zorilor de zi şi vântul aspru îi sperie însă în cele din urmă somnul.
    Ea tresări, se uită buimăcită împrejurul ei, apoi, dându-şi seamă că fiica ei rămăsese stând de vorbă cu acel om, sări ca o leoaică în picioare şi se duse în cramă, unde aşternuse culcuş de fân pentru Persida.
    Nu era!
    Nu intra, nu putea să intre în mintea ei gândul că fata ei s-a dus cu omul acela.
    Nu! asta nu era cu putinţă!
    Dar era dusă! Unde era dusă?
    Oriunde, a bine nu era această rătăcire în cap de noapte.
    Ieşind afară, ea se uita cu tot dinadinsul împrejur, zări, parcă, ceva ce se mişca deasupra viei şi porni cu pas lung şi tare călcat la deal.
    - Ce e cu tine, fată? strigă ea după ce se mai apropie.
    Persida se opri speriată-n loc şi aşteptă pe muma ei ca pe mântuirea ei.
    - Ce e cu tine? întrebă iar Mara încet şi cu glas înecat.
    - Nu e bine, mamă, răspunse Persida umilită. Eu nu mai stau: mă-ntorc la mănăstire.
    - De ce?
    - Nu întreba, grăi fata, că nu ştiu ce să-ţi răspund. Mi-e frică şi mi-e urât să mai stau aici.
    
 

Pentru biblioteca ta

Mihail Sadoveanu
  • Neamul Soimarestilor
  • Soimi
  • Nicoara Potcoava
  • Hanu Ancutei
  • Citat:

    "Cărţile ne sunt prieteni statornici...Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt si urne pline de amintiri."

    <<
    >>



    Boul si vitelul

    Fabula audio - gratuit.

    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
    Dobândi-n cireadă un post însemnat.

     

    Integrame

    - gratuit online -

    Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !

    Condeile lui Voda

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

    Baltagul

    - de citit gratuit -

    Stăpâne, stăpâne,
    Mai cheamă ş-un câne...

    Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
         Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
         Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

    Ajutor la geometrie!

    - de citit gratuit -

    Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

    Mircea cel Mare

    - de citit gratuit -

    Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

    Nuielusa de alun

    - de citit gratuit -

    O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

    Craiasa zapezilor

    - de citit gratuit

    ........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

     

    Contor

     

    Ileana Simziana

    - Audio gratuit -

    A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

    Turtita

    - diafilm gratuit -

    Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

    Zana marii

    - de citit gratuit -

    ...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.