Capitan la cincisprezece ani

- citeste gratuit -

In ziua de 2 februarie 1873, bricul-goeletă Pilgrim se afla la 43°57' latitudine sudică şi la 165° 19' longitudine vestică faţă de meridianul de la Greenwich. ...

Puzzle

- Gratuit -

Joc de indemânare care constă în potrivirea de piese cu frânturi de imagini pentru realizarea imaginilor unor animale, insecte, cuvinte, peisaje, etc. Jocurile au cate 16 piese care se potrivesc la formarea imaginilor.

 

Divizori

- Gratuit -

Matematica.Videoclip. Ce sunt divizorii, cum se calculeaza, ce este un numar divizibil, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Fractii

- Gratuit -

Matematica.Videoclip.Ce este o fractie, din ce este formata o fractie, cum se calculeaza, care sunt denumirile practice ale unor fractii, intrebari la care afli raspunsul prin vizionarea lectiei.

Mara

- de citit gratuit -

  A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, ...mai mult !

Print şi cersetor

- de citit gratuit-

În vechea cetate a Londrei, într-o zi oarecare de toamnă din cel de al doilea sfert al secolului al şaisprezecelea, un copil pe care nimeni nu-l dorea, se născu într-o familie săracă, ce avea numele de Canty. În aceeaşi zi, un alt copil englez se năştea într-o bogată familie cu numele de Tudor, care îl dorea, însă toată Anglia.  ...mai mult !

La oglinda

- de citit gratuit-

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglindă !
Mama-i dusă-n sat ! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
                      Cu zăvorul.

Fram ursul polar

- de citit gratuit -

Tigrii intrau în arenă unul câte unul. Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet. Nu ridicau nici în dreapta, nici în stânga ochii lor galbeni ca de sticlă. După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. ....mai mult!

Calatoriile lui Gulliver

-de citit gratuit -

...............................

Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel. ...mai mult!

Stefan cel Mare

- de citit grtuit -

... Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunaţi, ca-n zilele marilor judecăţi domneşti, boierii ţării, curtenii toţi şi feţele bisericeşti cu Mitropolitul Teoctist în frunte, şi norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului celui nou. Aici e „primirea“; aici se opreşte cu arcaşii lui cel ce de două ori şi-a biruit vrăjmaşul. ...mai mult!

Legenda imparatului Alexandru Macedon

- de citit gratuit -

Imparatea la rasarit in India marele Por-imparat, si la amiazazi domnea peste Persia marele Dariei imparat, iara Merlichei imparat stapanea Ramul si tot Apusul cu toti crai; si la Macedonia era Filip craiul. Iara peste Eghipet imparatea Netinav imparat, carele era filosof mare, si fermecator si cetitor de stele, si era atat de maiestru cat lua bunatatile si dulceata de la patru tari, adica:graul, vinul, untul si mierea. ... mai mult!

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna, 
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!

Sabia de foc

- diafilm gratuit - 

E mult de atunci... Intr-o zi de tomna, vaile Trotusului rasunau de larma baietilor din Borzesti care iesisera cu caii la pascut. Se luptasera intre ei, luandu-se la tranta, arucand cu ghioagele, ori incercand sa nimireasca o tinta cu sageta cat mai departe ... 

Puiul

- diafilm gratuit -

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib ...

Stii numele pasarii ?

- gratuit -

Dupa imagine si cateva litere ajutatoare identifica pasarea. Scrii numele pasarii intr-caseta si apoi click pe butonul "Verificare". Daca nu stii numele atunci click pe butonul "Nu stiu". Un joc care te invata sa identifici pasarile si sa le inveti numele !  


Ştefan cel Mare  (1457–1504)

de Alexandru Vlahuţă

Stefan cel Mare

Pagina2

Atâta, la o adică, iar fi înjghebat şi răzeşii lui. Hotărât, leşii nu-i puteau fi prieteni. La vremea asta ţara era bântuită de turci, care acum, stăpânind cele două cetăţi, îşi încurcau caii pe pământul Moldovei ca pe moşia lor. Ba încă aduseseră şi un vânător de domnie, pe unul Hromot, — să-l puie în locul lui Ştefan. Când s-a întors domnul în ţară, Suceava lui era în flăcări, şi năvălitorii se risipeau spre Dunăre încărcaţi de prăzi.

Grabnic luându-i din urmă, ajunse o parte din ei lângă lacul Cătlăbuga, şi tăindu-le calea, îngrăşă brazda de toamnă cu sângele lor.

— În primăvara anului următor (1486) veni iar Hromot în fruntea unei oşti puternice. De astă dată îl aşteptă la Şcheia, pe lunca Siretului, paznicul Moldovei cu arcaşii lui.

şi dând războiul vitejeşte de ambe părţile, zice cronicarul, într-o luni, martie în şase, au pierdut Hromot războiul şi oastea, mai apoi şi capul“.

Dar ce noroc putea izvorî neamului din toate biruinţele acestea? Ştefan nu era un voievod însetat de vâlvă. El nu se gândea la slava şi răsunetul numelui lui, ci la îngrădirea cea bună şi statornică a ţării, la ridicarea poporului căruia domn şi părinte-i era. — Deci cu amărăciune privi în urmă peste mulţimea luptelor prin care trecuse…

Unde era Moldova lui, dacă, în toată vremea asta, târgurile şi-ar fi sporit negoţul şi satele gospodăriile, dacă, în loc s-alerge şi să se bată în războaie, boierii ar fi rămas liniştiţi la trebile ţării, plugarii la coarnele plugului şi ciobanii la târlele lor!…

Cumpănise el odată lucrurile într-alt fel. În cugetul lui curat împărţise în două, în creştini şi păgâni, şi-şi zicea că el, fiind ostaş al Crucii, va avea, fireşte, dragostea şi sprijinul tuturor acelor pe care-i apăra cu pavăza vitejiei şi jertfelor lui.

Vremea însă l-a făcut să cunoască toată adâncimea deşertăciunii şi ticăloşiei omeneşti. Acum judeca limpede, cu „mintea moldoveanului cea de pe urmă“. El era bătrân, ţara ostenită, zilele din ce în ce mai grele. Unde aveau să-l ducă, şi cât puteau să-l mai ţie biruinţele lui!

Turcii pierdeau o bătălie, şi ca dintr-un izvor scoteau altă oştire şi porneau altă bătălie. El cu aceiaşi boieri şi cu aceiaşi ţărani duceau greul atâtor războaie, şi numai inima lui ştia cât îl ducea şi cât de scumpă-i era fiecare picătură jertfită unei biruinţe, din sângele sfânt al vitejilor lui, al fraţilor lui.

Şi-atunci înţeleptul gospodar al păcii se arătă tot aşa de mare ca şi neînfricoşatul voievod al războaielor: Ca să nu-şi părăduiască ţara, apărând cu vrednicia lui trândăvia altora, se hotărî să puie capăt luptelor cu turcii.

Pe vrăjmaşul tare, când nu-l poţi răpune, caută, de ţi-l împacă.

Trimise deci sultanului Baiazid birul cerut, îi dete ostatec pe fiul său Alexandru, şi înţelepciunea încheie astfel ceea ce sabia începuse.

Sosi vremea socoteli cu polonii. Vechea datorie, pentru care Alexandru cel Bun primise Pocuţia zălog, ei o făcuseră uitată. Ştefan le-o aminti.

În vara anului 1490, curând după ce-a făcut pace cu turcii, lărgi cu spada hotarul Moldovei despre poloni, luând Pocuţia şi punându-şi oaste de pază în cetăţile ei. Peste doi ani, bătrânul Cazimir murind, rege al Poloniei ajunse Ioan Albert, cel mai viteaz şi mai neastâmpărat dintre mulţii lui feciori.

El se-nţelese cu frate-său Vladislav, craiul maghiarilor, să ia Moldova şi să aşeze domn, în locul lui Ştefan, pe-un frate-al lor Sigismund. Pielea ursului era tocmită — mai rămânea vânătoarea care nu-i totdeauna cunoroc. Vicleanul rege îşi pregăti oastea şi-şi întinse mrejele.

Trimise vorbă lui Ştefan că, îndată ce se va pune-o vreme mai priincioasă, are să vie cu toată puterea lui să-i scape Chilia şi Cetatea Albă din mâinile păgânului. Şi-n vara anului 1497 porni. Dar în loc să pogoare pe drumul ştiut, spre gurile Nistrului, intră în Pocuţia şi, pe sub ochii străjilor moldoveneşti cârmi drept spre Suceava.

Ştefan nu era om să-l adoarmă şiretenia leşească. De cu vreme întărise zidurile cetăţii domneşti, pusese apărători destoinici la metereze, iar el se aşezase cu tabăra la Roman. De acolo-şi repezi iscoadele care-aveau nu numai cu ochiul ager, dar şi braţul vânjos — şi de multe ori, pe lângă ştiri, aduceau şi câte-o „prubă“ din oastea crăiască.

Tocmai pe la sfârşitul lui septembrie îşi întinse leahul corturile în lunca de sub măgura Sucevei. Tunuri mari începută a bate în zidurile cetăţii, de unde veneau săgeţi şi ghiulele, trimise — că parcă- aveau suflet. Sileau polonii cât ce puteau, dar nici un spor nu se vedea. Noaptea dregea spărturile zilei, şi cetatea părea un uriaş ce doarme nepăsător de ce se petrece în jurul lui.

Cetatea de scaun a Sucevei

Numai golurile ce se făceau în rândurile năvălitorilor nu se mai umpleau, şi regele, trufaşul rege, care credea că nici nu va avea nevoie să descalece înainte de a intra biruitor în cetatea lui Ştefan, văzu cu ochii cum i se destramă toate frumoasele-i planuri, cum cu zi şi oastea i-o vlăguieşte, şi pe el îl micşorează în ochii supuşilor lui.

După două săptămâni de luptă cu zidurile fermecate, se încredinţă că cea mai bună ispravă ar fi o grabnică întoarcere. Mai ales cu merindele erau pe sfârşite, vremea începuse a se înăspri, şi bietul crai se îmbolnăvise de inimă rea. Moldovenii ziceau că nu-i prieşte ţara. Soli, dintre oamenii fratelui Vladislav mijlociră pacea.

Ştefan o primi. Numai ceru ca regele să se întoarne cu oastea tot pe unde a venit — „să nu mai strice ţara pre alt loc“.

La porunca plecării, leşii se bucurară ca de-o biruinţă.

Chervanele se-ncărcară cu lăzile în care-şi purtau huzurul oamenii aceia lăfoşi, iubitori de culcuş moale, de arme scumpe şi de haine bătătoare la ochi. Dar caii slăbiţi, drumurile grele, zilele reci şi ploioase ale toamnei depărtau grozav capătul acestei ţări posomorâte. Albert, viclenind înc-o dată, părăsi vadul învoit şi luă calea cea mai scurtă, care nu-i totdeauna cea mai bună.

Ştefan însă îl păzea din ochi. Cât îl văzu apucând spre codrul Cosminului, pe drumul ce merge la Cernăuţi, îi şi chibzui răfuiala. El şi ai lui, pe iuţii cai moldoveneşti şi pe drumuri numai de ei ştiute, pornind din Roman, sosiră la Gura Dumbrăvii, cu patru zile înaintea leşilor. Şi cum descălcară, începură pregătirile…

Când s-au apropiat polonii, codrul îi aştepta ca o fiară flămândă cu gura căscată: de-o parte şi de alta, pe toată întinderea şleaului, copacii, cu meşteşug retezaţi, se ţineau numai în coaja dinspre drum. Se cheamă că ei stăteau la pândă întocmai ca oamenii. Iar îndărătul lor, în bezna pădurii, aşteptau neclintiţi voinicii Moldovei.

O frântură de oaste crăiască fu lăsată să treacă înainte fără nici o supărare. Prada era prea mică pentr-o aşa de însemnată cursă. Dar când intrară bine în lăuntrul codrului mândrele şiruri de călăreţi înzeuaţi, grosul oştirii, şi craiul, şi carele încărcate cu tot felul de scumpeturi, atunci un chiot trezi pădurea, şi vraja tăcerii se rupse.

Trunchii tăiaţi se prăbuşiră cu zgomot peste mulţimea nepregătită de moarte, şi falnicul rege nu se mai gândi decât la mântuirea propriei lui vieţi. Luă cu el o frunte de călăreţi, şi, apărat mai mult de puterea norocului decât de vrednicia armelor, scăpă cu zile.

În urma lui, în adânca vuire a codrului, ghioagele, arcanele şi săgeţile moldovenilor încheiau frumos isprava dreptăţii începută de trunchii stejarilor. În vremea asta, vornicul Boldur, trimis de Ştefan c-o mână de voinici înaintea călăreţilor, ce veneau din Mazovia în ajutorul regelui, le scurtă la satul Lenţeşti, dincolo de Cernăuţi, calea morţii spre care alergau.

„A fost o straşnică vânătoare şi mândru ne-a mai picat în palmă…“ glumeau, stând roată-n jurul focului şi socotindu-şi pleanul, hărtaşii lui Ştefan. Îşi primise şi domnul partea lui de plean… A, slovele acelea cusute cu fir de aur, bucăţile acelea de mătase, rupte şi călcate în picioarele cailor — era trufia polonă tăvălită în sânge şi în noroi, — erau steagurile care l-au văzut o clipă-ngenuncheat în cortul de la Colomeea!  

„După aceea, zice cronicarul, dat-a Ştefan-Vodă cuvânt în toată ţara să se strângă la Hârlău la ziua sfântului Neculai şi adunându-se într-acea zi cu toţii într-acel loc, făcutu-le-au ospăţ tuturor boierilor şi tuturor vitejilor săi, şi cu daruri scumpe i-au dăruit“.

Mai târziu, închipuirea poporului împodobită c-un adaos de-o nemaiauzită străşnicie povestirea acelei răfuieli: Zicea că Ştefan ar fi înjugat pe poloni la plug, şi, arând cu ei o ţălină din preajma Cosminului, ar fi semănat ghindă, iar pădurii ce s-a ridicat acolo i s-a dat numele de Dumbrava Roşie, în amintirea sângelui din belşug vărsat pe locurile acelea.

Cetate Alba; Cetatea Chilia; Cetatea Hotin

Acum Polonia era descoperită: n-o mai apărau porţile zăvorâte ale Chiliei şi Cetăţii Albe. Şi împrejurările se grăbiră a-i arăta ce bună ocrotire îi fusese Moldova — zidul de pază pe care singur a vrut să şi-l dărâme. După „învăţătura“ din codrii Cosminului, cum a dat în vară, a suferit trei bântuiri, una după alta.


" Trecut-au patru secoli din ziua cea fatală.
Când se-ngropă-n ţărână a duşmanilor fală!
Şi faptul cel istoric, sub formă legendară,
Din neam în neam românii îl povestesc în ţară.
Priviţi! lâng-o dumbravă stă tabăra de care.
Flăcăi voinici şed roată pe lângă un foc mare,
Mirându-se-ntre dânşii cum vreascurile-n foc
Ca nişte şerpi se mişcă sucindu-se în loc.
— „Ştiţi voi de ce stejarul arzând plânge şi geme?
(Întreab’ un român ager pe care-a nins de vreme)
Colo-n astă dumbravă copacii urieşi
Sunt locuiţi, se spune, cu suflete de leşi.
„Pe timpul bărbăţiei au prins Ştefan cel Mare
„O oaste de năvală ş-au pus-o ca să are;
„Iar în pământul negru cu sânge-amestecat
„Spre lungă pomenire el ghind au semănat„!
.............................................................
El zice, şi dumbrava se pare că roşeşte,
Ş-un aspru glas de vultur în noapte se trezeşte.
El zice, focul arde dumbrava luminând.
Prin crengile frunzoase trec umbre suspinând! "

Dumbrava Rosie de Vasile Alecsandri

În mai au potopit turcii până la Lemberg, în iunie Ştefan şi-a îngrădit Pocuţia în hotare de foc, în iulie au prădat tătarii. Şi cel ce visase pieirea Moldovei, ceru domnului ei uitarea trecutului, ş-o pace de prieteni buni pentru vremea viitoare. Că mândrul rege se dumerise în sfârşit cu cine are d-a face, se vede, cum nu se poate mai lămurit, din însăşi rostirea păcii, încheiată în primăvara anului 1499:

„Se încheie o pace desăvârşită între Măria noastră şi Prea slăvitul Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domnul Ţării Moldovei, prietenul nostru cel sincer iubit“.

Aşa începe învoiala, scrisă în latineşte, dintre cele două puteri.

„Şi iarăşi zice mai jos craiul Ioan Albert, când am vroi noi împreună cu Vladislav, regele Ungariei, a purcede împotriva împăratului turcesc, ne vom înţelege mai întâi cu domnul Moldovei asupra chipului celui mai folositor de a purta războiul, şi atunci Ştefan va veni şi el împreună cu noi împotriva Sultanului; iar dacă, Doamne fereşte, n-ar putea însuşi veni, atunci va merge fiul său cu noi. De asemenea şi noi ne legăm să apărăm pe Ştefan împotriva turcilor“…

Târzie deşteptare! Dacă de la început polonii şi ungurii ar fi ascultat sfatul lui Ştefan, cu totul alta ar fi fost şi soarta ţării lor şi soarta Moldovei. Dar au fost mici la suflet şi regii lor s-au tulburat mai mult de vâlva lui Ştefan, decât de armele turcilor.

Pacea era ea încheiată pe veşnică prietenie, legând adică şi pe urmaşii lor. Şi nimeni n-o dorea mai mult decât Ştefan; căci nimeni n-avea mai multă nevoie de odihnă, şi pentru ei şi pentru ţară.

Dar Ioan Albert, craiul cel fără noroc, moare-n vara anului 1501. Şi cneazul Alexandru, fratele şi urmaşul lui, nu vroi să cunoască lui Ştefan nici un drept asupra Pocuţiei.

Bourulmoldovenesc

Stăpânul Moldovei însă nu îngăduia să i se rupă bucata aceea de pământ. Era a lui — plătită cu bani şi cu sânge. — Şi, ca să nu mai rămâie nici o îndoială, în toamna anului următor intră iar cu armele în Pochiţa şi, înc-o dată biruitor, pietrui, în vaza bătrânilor, hotarul despre Polonia cu „bourul moldovenesc“.

Asta a fost cea din urmă luptă a lui Ştefan. Neîndemânările vremii, şi mai ales unele amintiri dintr-un trecut nu tocmai îndepărtat, făcură pe noul crai al leşilor să se mai gândească, înainte de a-şi căuta socotelile cu voievodul de la Suceava.

S-astâmpăr-o toană viforul bătăliilor, şi lanurile Moldovei îşi coc spicele de aur pentru secerătorii ei.

Din jilţul lui de glorioasă odihnă, viteazul cu părul albit în războaie, cuprinzându-şi ţara sub zborul gândului, îşi vedea-n ea toată viaţa lui, desfăşurată-n icoane.

Se vede copil, jucânduse cu arcul pe colinele Borzeşilor, apoi călare, cu sufletul aprins de vitejiile basmelor, botezându-şi paloşul în belşugul de sânge de la Tămăşeni şi de la Crasna, — tânăr fecior de domn, ciocnind paharul cu boieri sfătoşi, ce numai la moarte nu se gândeau în noaptea aceea grozavă de la Răuseni, — şi zilele cernite, grijile, frământările de leu închis în cuşcă — durerile în focul cărora se pregătesc în taină toate faptele mari, — apoi primăvara aceea neuitată, biruinţele de la Doljeşti şi de la Orbic, sărbătoarea de la Direptate, cu măreaţa intrare în Suceava, împărţirea steagurilor şi grabnica vânătoare de duşmani de pe pământul Pocuţiei — cea dintâi luptă din lungu-i şir de lupte, ce tot pe pământul Pocuţiei a fost să şi-l încheie.

I se pare, ca şi acum ar fi trăit mai multe vieţi. Nu-i vine-a crede că-s numai patruzeci de ani de la bătălia cea fără de noroc de sub zidurile Chiliei. Rana de-atunci, rana de la gleznă ce-n toată vremea asta fusese uitată, tocmai acum îşi deşteaptă durerile, acum se trezesc şi-i cer socoteală şi zilele de trudă, şi nopţile de nesomn, şi toată viaţa lui trăită-n nepreget şi-n lupte. În roate largi îşi leagănă gândul pe deasupra cumpenelor mari: Baia, Lipinţi, Soci, Râmnicu-Sărat Podul înalt. Valea Albă… Revede toate locurile acelea, cu-nfiorarea clipelor deatunci.

Nu-s basme, nu-s lucruri visate, ci zbucium şi învăluiri trăite aievea… Mult sânge-a mai băut pământul Moldovei.

Numai la Cătlăbuga, în ziua aceea de straşnică răsplătire, cât sânge s-a mai vărsat! Dar la şcheia, dar în codrul Cosminului…

Bătrânul voievod cugetă la cât norod de oaste ar fi, când să se poată ridica odată din morminte toţi câţi au pierit în luptelelui — în cele 36 de lupte, dintre care în 34 a biruit, şi numai în două a fost biruit! Valuri au fost acelea.

Şi ţara mică, şi duşmani mulţi, şi ajutor de nicăieri. Şi iată că din toate a ieşit cu bine.

După atâtea furtuni zilele acestea de pace îi vin ca o binecuvântare de la Dumnezeu.

Din măreţul asfinţit al vieţii lui priveşte în adâncul veacurilor şi, cu puterea sfatului cuminte, domnind şi dincolo de moarte, îndreaptă destinele ţării pentru vremi şi valuri ce nu-l vor mai atinge:

Nu leahului viclean şi nestatornic, nici ungurului asupritor şi lacom, nici tătarului sălbatec să-şi încredinţeze vreodată Moldova păsul şi soarta ei, — ci, la toată primejdia, să ştie că cel mai cinstit prieten şi cel mai bun ocrotitor e turcul, şi sub pavăza puterii lui să stea; căci singură, în calea atâtor vrăjmaşi, greu va trăi…

Vremea a dovedit în urmă cât adevăr era în vorbele lui.

În faţa vlădicilor şi boierilor ţării, puse schiptrul domniei în mâna fiului său Bogdan, şi deplin împăcat în suflet, înseninat de gândul că şi-a făcut toată datoria către ţara şi neamul lui, închise ochii pentru somnul cel de veci în ziua de 2 iulie, anul 1504.

Domnit-au Ştefan-Vodă, zice cronicarul, 47 de ani, 2 luni şi 3 săptămâni, şi au zidit 44 de mânăstiri şi biserici, şi era însuşi ţiitor peste toată ţara“.

În jalea tuturora, şi cu cea mai mare pompă pe care a văzut-o vreodată Moldova, fu dus de la Suceava la mânăstirea Putna, şi îngropat acolo, sub lespedea de marmoră, pe care singur pusese din vreme să-i scrie, cu-mpodobită slovă şi-n limba sfântă de pe-atunci, gândul acesta curat şi neumbrit de nici o deşertăciune pământească:

Evlaviosul domn, Ion Ştefan voievod, cu mila lui umnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, ctitorul şi ziditorul sfânt lăcaşului acestuia, carele aici zace şi s-a mutat la veşnicele lăcaşuri în anul 7012, luna iulie 2“.

Cu truda lui îngrădise liniştea ţării, şi suflet din sufletul lui dăduse pământului Moldovei, ce-n faţa vrăjmaşului ca un ostaş i-a stat alături. Poporul — de care-l leagă o iubire ce nu cunoaşte moarte — îl aşteaptă să mai vie odată:

Are să fie, spun bătrânii, o cumpănă ş-un război cum n-a mai fost de când îi lumea asta, ş-atunci voievodul Ştefan are să iasă din mormânt, călare şi-nzeuat, şi toţi ai lui au să-l cunoască de stăpân şi de mântuitor şi, în toată vremea luptei, el are să aibă iarăşi la dreapta un arhanghel cu sabia de foc, de-or să pice duşmanii înaintea lui de la zece paşi, fără să-l atingă nimeni, şi are să fie o vărsare de sânge, cât să-noate caii până-n piept în valurile roşii; iar la sfârşit au să biruie românii ş-au să rămâie din focul acela tari şi uniţi cu toţii pe veci de veci, — şi numai după aceea va putea să doarmă liniştit, în mormântul lui de la Putna, Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Putna si mormantul lui Stefan cel Mare

 

<<
>>



Boul si vitelul

Fabula audio - gratuit.

Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.

 

Integrame

- gratuit online -

Integrame usoare de dezlegat pe dispozitive mobile, cu tematica diversa, adresate persoanelor de toate varstele. Ai internet pe dispozitiv mobil ? – atunci ai si acces gratuit la Integrame care sunt la fel ca pe suportul de hartie, numai ca trebuie sa faci click cand introduci litera – nici macar nu ai nevoie de creion si hartie !

Condeile lui Voda

Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul.

Baltagul

- de citit gratuit -

Stăpâne, stăpâne,
Mai cheamă ş-un câne...

Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.
     Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.
     Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: „Tu să scrii o lege; şi, când a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele”....citeste mai mult!

Ajutor la geometrie!

- de citit gratuit -

Afla formule de calcul si teoreme pentru triunghiul dreptunghic. Vei invata despre teorema lui Pitagora, teorema catetei, teorema inaltimii, teorema inaltimii si altele cu ajutorul imaginilor si explicatiilor.

Mircea cel Mare

- de citit gratuit -

Sfârşitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaş şi, cu el, un lung şir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleaşi mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăţiei bizantine şi, în mai puţin de-o jumătate de veac, îneacă aproape toată peninsula balcanică. ....mai mult!

Nuielusa de alun

- de citit gratuit -

O femeie sarmana avea doi copii. Sprinteioara spala, torcea, fierbea bucatele si Mugurel aduna surcele, aducea apa de la izvor culegea poame din padure. Cand mama lor venra trudita de la munca gasea masa asternuta, mncarea calda, casa si ograda curate.

Craiasa zapezilor

- de citit gratuit

........Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi,  era chiar dracul.  Şi vrăjitorul  acesta  a  făcut  o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era maiurât  se  vedea  în  oglindă  foarte  limpede  şi  chiar  mai urât  decât  fusese.  Cele  mai  frumoase  privelişti  în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau  în  oglindă  urâcioşi  sau  şedeau  cu  capu-n  jos.

 

Contor

 

Ileana Simziana

- Audio gratuit -

A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

Turtita

- diafilm gratuit -

Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina. Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.

Zana marii

- de citit gratuit -

...  Zâna cea mică s-a dus până  la  fereastra  cabinei  şi  s-a  uitat.  Înăuntru  erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea  să  aibă mai mult de cincisprezece ani.  Astăzi  era  ziua  lui  de  naştere  şi  de  acea  era petrecere  pe  corabie.  Marinarii  dansau  pe  punte  şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă.